GALERIE FOTO: Rămâne cum s-a stabilit! Nici după contestații prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, n-a luat Bacu’

0
930

Prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, a picat examenul de Bacalaureat de anul acesta. Chiar și după contestație, nu a reușit să își mărească nota la română, astfel încât să promoveze examenul. Practic, în urma reanalizării lucrării la limba și literatura română, Daniel Morosanu a mai obținut 15 sutimi, ceea ce înseamnă ca nota sa a crescut de la 3,60 la 3,75.

Prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, a fost declarat respins la examenul de bacalaureat pe care l-a susținut la Liceul „Simion Mehedinţi” Vidra, unde secretară este chiar soția lui. Mai onorabil s-a descurcat prim vicepreședintele PNL Vrancea la Istorie și Geografie. Mai exact, la Istorie a luat nota 7,55 iar la Geografie a luat nota 8,65. Nu știm dacă îți trebuie curaj ca să te înscrii la vârsta de 42 de ani să dai examenul de bacalaureat, așa cum declara în prima zi de examen ,,candidatul” Moroșanu, dar este clar că îți trebuie cu siguranță noțiuni elementare despre Limba și Literatura Română, iar nota obținută arată că Moroșanu nu stăpânește aceste noțiuni elementare.

Internetul a profitat de această situație, care nu face tocmai cinste nici liberalului în particular, nici PNL-ului, în general, și a ridiculizat personajele prin diferite postări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here