VIDEO și GALERIE FOTO: Căldură mare! Prin dispoziția primarului Misăilă, lt. col. (r) Vasile Isticioaia are în grijă punctele de prim ajutor din Focșani

0
1307

Zilele acestea, focșănenii se simt ca o înghețată lăsată în bătaia soarelui și asta mai ales din cauza disconfortului termic creat de gradele care au depășit pragul de 34-35 de grade Celsius. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Vrancea se află sub cod galben de caniculă; temperaturile maxime anunțate pentru ziua de azi se încadrează între 35-36 de grade, izolat acestea putând atinge vârful de 37 de grade Celsius, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind ușor pragul critic de 80 de unități.

Primăria Municipiului Focșani, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, și Școala Postliceală „Hipocrate” au venit în sprijinul vrâncenilor afectați de caniculă prin amenajarea unor puncte de prim-ajutor în cinci zone din oraș: Gară, Autogară, Piața Sud, Piața Moldovei și Parcul Central – Piața Unirii. Cei care au nevoie de un pahar cu apă sau de asistență medicală primară, pot beneficia de aceste servicii după-amiaza, între orele 13:00-18:30. Atât personalul medical cât și cetățenii care solicită ajutor în caz de caniculă, sunt obligați să poarte masca de protecție.

Masca înainte de toate

Primele puncte de prim-ajutor din Focșani au fost amplasate anul acesta în fața Primăriei și în Piața Sud, la sfârșitul lunii iunie. Având în vedere pandemia de COVID-19, distanțarea socială și masca de protecție sunt principalele reguli care trebuie respectate atât de personalul medical, care oferă ajutorul primar, cât și de cetățenii care-l solicită. „Toate persoanele care vor primi ajutor medical vor fi obligate să poarte mască de protecție. De asemenea, prin aceste puncte de prim-ajutor, focșănenii vor beneficia de apă plată și apă minerală, deoarece, din cauaza caniculei, gradul de deshidratare este cât se poate de ridicat, ceea ce poate duce la reale probleme de sănătate, mai ales persoanelor în vârstă sau cu tulburări cardiace”, se arată într-un comunicat remis de Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani.

Aici se ia tensiunea?”

Joi, la punctul de prim-ajutor amenajat în Piața Moldovei din Focșani, peste 30 de persoane au solicitat sprijinul celor două eleve ale Școlii Postliceale „Hipocrate” în mai puțin de o oră. Oamenii au venit fie pentru a le fi măsurată tensiunea, fie pentru a-și potoli setea cu un pahar de apă. „Nu știu ce-a fost cu mine de nu mi-am luat o sticluță din aia la jumătate de acasă. E jale cu căldurile astea; și acum, de când cu măștile, abia poți să mai respiri. Eu, sincer, o mai dau așa doar la gură, că mi se pune un nod în piept și simt că mor”, mi-a spus o bătrânică venită în piață la cumpărături.

Aici se ia tensiunea?! Am venit cu băiatul meu, eu sunt bine, mi-am luat pastilele de dimineață pentru că am probleme cu inima, dar el zice că se simte cam rău. E bine că are cine să se ocupe și de asta”, a spus mama unui adolescent care s-a oprit cu fiul său în fața punctului de prim-ajutor. Comparativ cu anii precedenți, Primăria Municipiului Focșani a suplimentant numărul punctelor de prim-ajutor din oraș astfel încât mai mulți cetățeni să poate beneficia de asistență medicală primară la nevoie.

E prima dată când sunt implicată într-un asftel de proiect de voluntariat. Practic, noi le luăm tensiunea oamenilor, le oferim un pahar cu apă și, la nevoie, solicităm asistență medicală de specialitate. Este prima mea zi aici, iar oamenii au fost foarte drăguți, cei mai mulți ne cer să le luăm tensiunea și spun că este binevenită această inițiativă”, mi-a spus Maria Dudu, elevă în anul I la Școala Postliceală „Hipocrate” Focșani.

Din grijă pentru cetățeni

Despre punctele de prim-ajutor amenajate în Focșani am discutat cu lt. col. (r) Vasile Isticioaia, consilierul primarului Cristi Valentin Misăilă. Așa am aflat că: „începând de la 1 iulie, prin dispoziția primarului Municipiului Focșani, executăm, deocamdată, cinci puncte de prim ajutor pe raza orașului, respectiv în zona Gării, Autogară, Piața Moldovei, Parcul Central de lângă primărie și în Piața sudului. Dacă va fi nevoie, vom suplimenta aceste puncte. Intervalul orar este 13:00-18:30, atunci primim de la Administrația Națională de Meteorologie informații cu privire la perioadele în care indicele temperatură umezeală (ITU) depășește 80 de unități sau temperaturile trec de 35 grade Celsius”, a precizat lt. col. (r) Vasile Isticioaia.

Fost pompier, lt. col. (r) Vasile Isticioaia spune că este obișnuit cu severitatea militară, așa că în lupta cu pandemia de COVID-19 nu lasă garda jos. În fiecare zi, le asigură asistentelor medicale și elevelor de la școala postliceală, care s-au oferit să se implice în acest serviciu de voluntariat, măști și mănuși de protecție, iar dezinfectantul este indispensabil și asta pentru că în joc este sănătatea cetățenilor. „Persoanele care iau tensiunea sunt asistente medicale sau elevi la «Hipocrate». Noi avem convenții cu mai multe școli postliceale care ne asigură an de an personal calificat pentru mica asistență medicală de prim-ajutor. Primăria asigură asistenților măști, mănuși și dezinfectanți, dar și apă plată și minerală atât pentru ei, cât și pentru cetățenii care se prezintă la aceste puncte de prim-ajutor. În medie, pe zi, sunt puncte la care se prezintă în jur de 90-100 de persoane, deci în jur de 350-400 de oameni vin pe zi la punctele de prim ajutor din Focșani. Este o inițiativă foarte bună, după cum ați văzut aici, avem deja 100 de persoane prezentate la această oră, deci s-ar putea ca astăzi să depășim pragul de 300 numai aici, nu mai vorbim despre Piața Sud unde într-un sfert de oră am avut 20 de persoane. Cetățenii nu primesc numai un pahar cu apă și o valoare a tensiunii, ci primesc și anumite sfaturi din partea asistenților, îndrumându-i spre cabinetele medicilor, atunci când situația le impune acest lucru”, a mai precizat lt. col. (r) Vasile Isticioaia.

Riscurile expunerii prelungite la soare

Sloganul: „Stați acasă!”, celebru în starea de urgență, este valabil și acum în starea de… caniculă. Specialiștii ne recomandă să evităm pe cât posibil expunerea prelungită la soare mai ales în intervalul orar 11:00-18:00, atunci când soarele dogorește precum un cuptor încins. În caz contrar, riscul insolației este uriaș, la fel și cel al deshidratării. Este foarte important ca înainte cu aproximativ 20 de minute de a ieși din casă să aplicăm o cremă cu factor de protecție ridicat și să o reaplicăm chiar și de două, trei ori pe zi dacă petrecem mai mult timp afară.

De asemenea, este bine să avem cu noi o sticlă cu apă și să ne acoperim capul cu o pălărie, șapcă sau eșarfă. „Vara port haine din in sau bumbac pentru că sunt mai răcoroase. Evit să port blugi sau haine strâmte pentru că îmi irit pielea. Știu că ar fi indicat să port pălărie sau altceva pe cap, dar… sunt buni și ochelarii de soare”, spune Camelia, o tânără care s-a oprit să asculte muzică pe o bancă din Piața Unirii. „Ne sugrumăm cu măștile astea, domnișoară! Să mai pun și ochelari și pălărie?! Păi nu mai văd nimic. Uite, până acasă, mă mai opresc sub un copac sau pe o bancă la umbră. Mai beau puțină apă sau un suc rece”, spune un bătrân care se afla pe o bancă alăturată.

Conform ultimelor date furnizate de ANM, în sud-estul României, vremea se va menține caniculară și la finalul acestei săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here