Populaţia de koala din statul australian New South Wales ar putea să dispară până în 2050

0
48

Populaţia de koala din statul australian New South Wales (NSW) ar putea să dispară până în 2050 dacă guvernul local nu intervine rapid pentru a proteja specia şi habitatul acesteia, potrivit concluziilor unei anchete parlamentare desfăşurate timp de un an şi publicate marţi, informează Reuters. Defrişarea solului pentru agricultură, dezvoltarea urbană, exploatarea minieră şi forestieră au fost factorii cei mai importanţi în fragmentarea şi pierderea habitatului acestor animalele pe teritoriul NSW, statul australian cel mai dens populat, de-a lungul mai multor decenii.

Sezonul prelungit al incendiilor de vegetaţie, alimentat de condiţii secetoase şi care a luat sfârşit la începutul acestui an, a fost totodată devastator pentru animale, distrugând circa un sfert din habitatul de pe teritoriul acestui stat australian, iar în unele locuri procentul de distrugeri a urcat până la 81%. „Dovezile nu ar putea fi mai evidente‟, se afirmă în acest raport de 311 de pagini. „Singura şansă ca nepoţii copiilor noştri să vadă un koala în sălbăticie pe teritoriul NSW va fi dacă guvernul acţionează pe baza recomandărilor comitetului‟.

Raportul, comandat de un comitet parlamentar format din membri afiliaţi mai multor partide, face 42 de recomandări, printre care un recensământ de urgenţă, care să prioritizeze protejarea acestei specii atunci când se planifică dezvoltarea urbană, precum şi finanţare crescută pentru activităţile de conservare. Cu toate acestea, raportul nu a reuşit să recomande în mod unanim un moratoriu în ceea ce priveşte defrişarea pădurilor autohtone din fondul public, se mai precizează în document.

Stuart Blanch, manager în domeniul defrişării şi reabilitării în cadrul World Wide Fund for Nature (WWF) Australia, a făcut un apel la autorităţile guvernamentale pentru a ţine cont de recomandări şi pentru a consolida activităţile de protejare a habitatului acestor animalele. „WWF face apel la premierul din NSW pentru modificarea legilor defectuoase din domeniul defrişărilor în scopul protejării habitatului koala, creşterea semnificativă a finanţărilor destinate fermierilor care acţionează pentru conservarea copacilor în teritoriile unde trăiesc koala şi înlocuirea exploatării pădurilor cu acţiunea de plantare a acestora‟, a precizat Blanch într-un comunicat. Prim-ministrul statului New South Wales, Gladys Berejiklian, a declarat marţi în faţa reporterilor că guvernul său a făcut deja o serie de investiţii pentru a proteja animalele. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here