Ioana, Diana și Oana – cele trei absolvente cu 10 la Bac. Rata de promovare în Vrancea este de 63,27%

0
7563

Ieri au fost afișate rezultatele, înainte de contestații, obținute la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, iar în Vrancea avem trei elevi de 10. Este vorba despre Ioana Carla Boboc și Oana Larisa Vasile, absolvente ale Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” Focșani, și Diana Iorgulescu de la Colegiul Național „Unirea” Focșani. Vestea că la toate cele trei probe scrise de la Bac au luat 10, le-a surprins plăcut pe fete. Dacă Ioana și Oana își vor continua studiile în România, pe Diana studenția o așteaptă la 2.000 de kilometri depărtare, mai precis în Olanda.

Cine este Ioana Carla Boboc?

Ioana Carla Boboc a absolvit Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Focșani, profilul Ștințe Sociale, și din toamnă va studia la Facultatea de Limbi și Literaturi Stăine București. Nu se aștepta să fie un elev de 10 la Bac, tocmai pentru că emoțiile dinaintea și din timpul examenelor au copleșit-o. „În martie, când s-au închis școlile, inițial m-am speriat pentru că încă nu ne dăduseră vestea că se scoate materia din al doilea semestru și încercam să-mi fac planuri despre lucrurile pe care încă nu le știam, dar când au anunțat că se va tăia din materie, a devenit totul mai clar. Am terminat cu 9.56 media pe cei patru ani de liceu. M-am tot gândit la stereotipul de copil tocilar care n-are viață personală, însă niciodată nu m-am simțit așa. Sincer, nu m-am gândit că voi obține notele astea exacte, pline… adică aveam senzația că va fi ok, m-am uitat pe barem, totul era bine, dar nu mă așteptam să fie chiar 10. Am avut un parcurs bun, zic eu, pe toți anii ăștia și simțeam că e de datoria mea să fiu mândră eu de mine la sfârșit”, spune Ioana Carla Boboc.

Ultima seară dinaintea examenului este cumplită. Nu știi ce și cum să mai repeți. Simți că uiți aproape tot, chiar și cum te numești. Dimineața, sentimentul este și mai intens. Ei bine, anul acesta, pe lângă toate aceste griji, candidaților la Bac li s-au mai adăugat grijile triajului epidemiologic și obligativitatea purtării măștilor de protecție. Cum i s-a părut Ioanei această experiență? „A fost stresant, nu mă așteptam; momentul ăla când ajungi în liceu și vezi pe toată lumea cu mască și că trebuie să te dezinfectezi, să ajungi în clasă”.

Examenele în sine nu au speriat-o pe cuzistă, însă nici nu se aștepta ca toate notele să fie de 10 perfect. „Nu mă așteptam la 10 la Română pentru că mi s-a părut foarte subiectiv, și singura certitudine pe care o aveam era că am scris mult la toate întrebările; am scris mai mult decât mi s-a cerut și cumva asta m-a făcut să fiu mai liniștită. La Istorie a fost ok, materia a fost super, a fost fix din ce trebuia să fie, lucruri importante pe care ar trebui să le știi după 12 ani de școală. Cred că tuturor li s-a părut complicat examenul la Română, toată lumea era stresată, dar la Istorie a fost mai ok, știai deja prin ce proceduri trebuie să treci, știai cum stai în bancă.

A treia probă a fost la Filosofie. A fost greu de corectat după barem. Am avut, pe lângă grilele pe care le are toată lumea la subiectul I, eseuri, întrebări bazate pe autori pe care îi aveai sau nu în manual. La Filosofie ai mult de citit ca să știi și să-ți formulezi exemplele respective. Îți asumi un risc pentru că s-ar putea să nu-ți dea dintr-un autor cunoscut. Am simțit că acolo trebuia să dau, am perceput-o ca pe o mare provocare. Mi se pare că m-a motivat foarte mult. S-a dat din Aristotel, a fost ok, autor mare, îl știe toată lumea”, a mai spus Ioana Carla Boboc.

Filosofia a captivat-o pe Ioana încă din gimnaziu. Își amintește că profesoara de Română de atunci le-a recomandat să citească „Lumea Sofiei”, „o carte despre o fetiță care primește niște scrisori în care sunt informații despre filosofi. Dovedește cumva practicabilitatea filosofiei și cât de interesant și cât de mult te ajută în viață să ai niște principii”, spune Ioana despre lucrarea pe care acum o consideră a fi cartea ei preferată.

Pe lângă citit, Ioanei îi mai place să cânte la pian. Nu a studiat, însă tatăl ei este absolvent de Conservator și a învățat-o încă de mică să „se joace” cu notele de pe portativ. Alteori, se mai uită la filme, recunoaște că în perioada în care a trebuit să învețe pentru examen, găsea mici pauze în care să se mai uite la câte un episod din „Friends”, un serial de comedie care îi mai alunga stresul. Din toamnă, Ioana Carla Boboc va fi studentă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București și spune că este „pregătită să merg într-un loc nou, să învăț strict ce-mi place. Chiar sunt foarte încântată”.

Scumpii ani de liceu cu emoții la…” triaj

În aceeași clasă de a XII-a de Științe Sociale de la „Cuza”, o altă elevă a obținut media 10 la Bac. Este vorba despre Oana Larisa Vasile, din Măicănești, care, atunci când a văzut rezultatele de la examen, a plâns de bucurie. „Am început să plâng de fericire când am văzut notele. Am dat la Română, Istorie și Geografie. Am avut foarte multe emoții la momentul respectiv, mă gândeam că nu o să rezist cu masca aceea pe față trei ore, pentru că era și destul de cald, dar am reușit să mă concentrez. M-am bucurat când am văzut subiectele de la Română, a fost ușurel, aș putea spune. Mă așteptam la un 9, sincer, nu am fost atât de mulțumită pe ceea ce am scris și mi s-a părut că nu am dat tot ce am putut. La Istorie am scăpat de emoții, șocul a fost la Română. Și la Geografie a fost tot ok”, a spus Oana Larisa Vasile.

Despre cei patru ani de liceu are numai cuvinte de laudă, atât la adresa conducerii, cât și a profesorilor. I-au plăcut în special activitățile extracuriculare care i-au oferit posibilitatea de a da frâu liber creativității. „Am scris o carte cu doamna dirigintă, în clasa a IX-a, se numește «Focșaniul din povestea mea». La orele de dirigenție vorbeam și ni s-a părut interesant să promovăm Focșaniul. Fiecare a venit cu diverse idei, fiecare a pozat locurile preferate din oraș și apoi a întocmit câte o poveste. Am ales parcul Bălcescu; știu că am făcut o poveste de dragoste, m-a inspirat locul în sine, atmosfera de acolo, foarte mulți tineri veneau, stăteau pe bancă, discutau. Cred că și acum, parcul Bălcescu a rămas locul meu preferat din oraș. Cartea este publicată și apare la Biblioteca Județeană. Au contribuit și colegi de la alte clase”, mai spune Oana.

Pe viitor, Oana Larisa Vasile visează la o carieră în jurnalism, tocmai de aceea și-a propus să se înscrie la Facultatea de Jurnalism din București. „Îmi doream de mică. M-a fascinat lumea aceasta prin faptul că pot vorbi cu oamenii, că pot simți emoțiile lor când le iau un interviu, mi se pare frumos. Mă gândesc să rămân în București, aș vrea să mă îndrept către TV”, a mai spus fata.

Unirista Diana Iorgulescu, acceptată la o facultate din Olanda

Pe Diana Iorgulescu am cunoscut-o cu câteva zile înainte de examen. Ea, împreună cu alți colegi de clasă, au realizat piesa „Bac”, inspirată din melodia „Dans” a lui Micutzu și Zhao. Diana Iorgulescu a luat și 10 la Bacalaureat. Absolventă a Colegiului Național „Unirea” Focșani, Diana a studiat mate-info, și recunoaște că la proba de la Română și-a făcut puține griji pentru că nu a putut deține controlul așa cum o făcea la materiile exacte, cum sunt Matematica și Biologia. „Cele mai multe emoții le-am avut la Română pentru că e mult mai pregnant factorul imprevizibil, și nu e foarte confortabil pentru mine să știu că nu am control la fel de mult ca la celelalte materii mai exacte. Speram să fie ori «Ion», ori «O scrisoare pierdută», și când am văzut subiectul III, a fost minunat. La Română nu mă așteptam să se pună de acord doi corectori și să spună că lucrarea mea e de 10, dar la celelalte mă așteptam pentru că și baremul este cumva mai exact. Fiind o clasă de mate-info în care cred că 20 dintre colegii mei dau la Politehnică, clar că nivelul a fost ridicat pentru nevoile lor la pregătirea cu profesorul de Matematică de la clasă”, a spus Diana Iorgulescu.

Ideea că nicio facultate din țară nu i se potrivește, a determinat-o pe Diana Iorgulescu să-și extindă aria de căutare. Cu ajutorul unei prietene a aflat de Breda University of Applied Sciences din Olanda, iar de curând a aflat că a fost acceptată. „Am dat interviu și am fost acceptată, acum trebuie doar să mai trimit diploma de Bac. Voi studia Creative Business. Deocamdată, îmi doresc să revin în țară, mi-ar plăcea foarte mult să locuiesc în Cluj. Doar că toată lumea îmi spune că odată ce voi pleca în străinătate și o să văd cum arată o societate funcțională, voi rămâne acolo. Până vara trecută, inclusiv, eram foarte dezorientată pentru că mi se părea că nicio facultate din România nu mi se potrivește, nu găsisem un program de studiu care să mă atragă, și deși toți anii de liceu am zis că eu nu vreau să merg în străinătate la facultate, am aflat de facultatea asta prin intermediul unei prietene care cunoștea pe cineva care studia la Breda University. Cu cât m-am documentat mai mult despre tot ce înseamnă aceste studii, mi s-a părut din ce în ce mai tare și acum simt că asta e alegerea bună. La mijlocul lui august plec și pe 1 septembrie încep cursurile”, a mai spus Diana.

Pe parcursul celor patru ani de liceu, Diana a fost un elev implicat. A făcut voluntariat și a avut curajul de a merge singură într-o tabără de două săptămâni în Anglia. Spune că această experiență i-a dovedit că se va putea descurca la o facultate din afara țării. „Am fost voluntar la «Festivalul de Blues Focșani» în doi ani, am mai fost voluntar și la bibliotecă, la chestii cu plantat copaci, dar cel mai mult a avut impact asupra mea acel festivalul de blues. Am mai fost în tabere de limbi străine, una de Germană în Cluj, și alta de două săptămâni în Anglia. Vara trecută am fost în Anglia. A fost extraordinar, am plecat singură, singurică, mai era un singur român acolo dar am decis să nu stăm mereu împreună, am vrut să interacționăm și cu celelalte persoane. Mai erau copii din Franța, Italia, India, Polonia. A fost foarte tare, a fost o experiență multiculturală. Și acum păstrez legătura cu două fete din Italia cu care m-am înțeles foarte bine; am mâncat paste împreună, și-au adus paste de la ele de acasă tocmai pentru a le găti studenților străini”, povestește Diana Iorgulescu.

Elevii de 10 ai județului Vrancea

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea, în județul nostru au fost obținute 341 note de 10 la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, acestea fiind rezultatele dinaintea contestațiilor. Cele mai multe note de 10 au fost obținute la ultima probă scrisă a examenului. „3 candidați au obținut media 10 (2 candidați de la Colegiul Național «Al. I. Cuza» Focșani și un candidat de la Colegiul Național «Unirea»Focșani); 19 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română; 161 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului și 158 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării”, conform ISJ Vrancea. Notele au fost anonimizate, putând fi aflate în baza unui cod unic primit de fiecare candidat în parte. Nota minimă de promovare a examenului de Bacalaureat, pentru fiecare disciplină, este 5, iar media finală pentru promovare este minimum 6.

Rată de promovare de 63,27%

Dintr-un total de 2.388 de candidați prezenți, doar 1.511 au promovat examenul maturității. „Rata de promovare (înainte de contestații) înregistrată de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2020, este de 63,27%. Din sesiunea curentă, rata de promovare este 72,64%, iar din sesiunile anterioare, 21,33%. În sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 1511 de candidați, dintr-un total de 2388 candidați prezenți. Dintre aceștia, 1418 candidați sunt din promoția curentă, iar 93 de candidați sunt din promoțiile anterioare. Precizăm că 158 candidați au absentat, iar 4 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat”, mai arată reprezentanții ISJ Vrancea.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, inclusiv astăzi, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here