GALERIE FOTO: Tenis – FR Tenis anunță reluarea competițiilor!

0
64
  • Maria-Daciana Ciubotaru se pregătește pentru Campionatul Național Individual U 16, de la Cluj-Napoca, din 27 iulie

Sport în aer liber, tenisul are șansa de a reveni mai devreme decât alte discipline sportive în competiții oficiale. Federația Română de Tenis, prin Comisia de competiții, ”a decis decis reluarea competițiilor din Calendarul Intern al FRT începând cu turneele din data de 27 Iunie 2020”, așa cum este anunțat pe site-ul official al federației. Prima competiție din calendar a fost Cupa TCB powered by Champions Bowl pentru 10, 12, 14, 16 ani, de la București, cu începere la 27 iunie, în aceeași zi fiind programate să debuteze alte trei concursuri. Cele mai importante competiții ale verii sunt campionatele naționale individuale: ”U10 – 10 August, București, Centrul Național de Tenis; U12 – 03 August, Brașov, C.S. Văideanu; U14 – 10 August, București, A.S. C.S. A.S. Club Politehnica; U16 – 27 Iulie, Cluj-Napoca, C.S. Winners T.C.; U18 – 03 August, Iași, Baza Sportivă Ciric; Seniori – 21 Septembrie, București, Centrul Național de Tenis”.

Cea mai valoroasă jucătoare de tenis a Vrancei, multipla campionă națională și componenta echipei U 16 a României, Maria-Daciana Ciubotaru de la CSM Focșani 2007, pregătită de profesorii Răzvan Bucuroiu și Bogdan Nicolae, se antrenează pe terenurile din Parcul Nicolae Bălcescu – pentru hard și de la Arenele George Bucuroiu, din Sud, pentru zgură, pentru finala Campionatului Național U 16. Maria este campioana de iarnă U 16 a României la dublu, împreună cu Cara Meșter, și vicecampioana de iarnă la simplu.

Împreună cu Maria, se antrenează și alți sportivi ai secției de tenis a CSM Focșani 2007 – Delia Macovei, Denisa Ganea, Călin Ciubotaru, în vederea participării la unele dintre concursurile din Calendarul FR Tenis din perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here