Consiliul local al municipiului Focșani se reunește, azi, în ședință ordinară. Ședința va avea loc în sala de sedințe a Consiliului Local Focșani situată la etajul unu al imobilului în care funcționează primăria și care a fost complet reabilitată, modernizată și adaptată la nevoile legislativului local. Ridicată în urmă cu 30 de ani, vechea sală nu a fost modernizată niciodată până acum, ci doar reparată pe alocuri. Dotările tehnice erau cu mult depăşite, instalaţiile de sonorizare nu făceau față normelor actuale, iar scaunele se degradaseră odată cu trecerea anilor. În plus, instalaţiile termice erau depăşite şi sporeau costul de întreţinere. Prin proiectul de modernizare a fost reamenajat spaţiul, a fost dotată sala cu mobilier nou și echipamente de birotică și comunicații specifice desfășurării activităților administrative ale Consiliului Local, dar și ale altor activități, respectiv întruniri, prezentări de proiecte etc. De asemenea, au fost montate sisteme noi de supraveghere video și de sonorizare, secretariatul are două cabine de vot, iar zona publicului a fost dotată cu scaune rabatabile.
Consilierii locali vor dezbate, azi, 21 de proiecte de hotărâre. Dintre acestea le amintim pe următoarele: proiect de hotărâre privind privind modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Focșani nr. 55/2020 privind aprobarea numărului de burse și a cuantumului unei burse pentru elevii de la cursurile cu frecvență din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetul local al municipiului Focșani pe anul 2020, modificată prin H.C.L. nr. 72/2020; proiect de hotărâre privind acordarea unor facilități fiscale aferente obligațiilor bugetare datorate bugetului local; proiect de hotărâre privind achiziționarea materialelor de promovare cu ocazia Zilelor Municipiului Focșani 2020; proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de utilități publice pentru serviciul de transport public local prin curse regulate „Asociația Metropolitan Trans”; proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești, județul Vrancea; proiect de hotărâre privind mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golesti, județul Vrancea, de a delega gestiunea serviciului de salubrizare de pe raza administrativă a Municipiului Focșani, precum și exercitarea atribuțiilor, drepturilor și obligațiilor Consiliului Local al Municipiului Focșani în acest sens; proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului general al municipiului Focșani pe anul 2020; proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului local al municipiului Focșani nr. 37/2020 privind aprobarea utilizării, în anul 2020, a excedentului bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar a anului precedent; proiect de hotărâre privind alegerea unui președinte de ședință pentru Consiliul local al municipiului Focșani pe o perioadă de trei luni, începând cu luna iulie 2020. În ședința de astăzi vor fi prezentate și adresele Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați privind solicitarea de documente, adrese înregistrate la Primăria municipiului Focșani sub nr. 49417/04.06.2020 și sub nr. 50956/10.06.2020. Tot azi plenul Consiliului Local Focșani va dezbate mai multe proiecte de hotărâre ce vizează vinderea în rate a unor locuințe.