Apariție de senzație la Liceul „Simion Mehedinţi” Vidra în prima zi a examenului de Bacalaureat 2020. Prim-vicepreședintele PNL Vrancea, Daniel Moroșanu, a susținut luni, 22 iunie, proba scrisă la Limba și Literatură Română în cadrul examenului de Bacalaureat 2020.
Moroșanu s-a numărat printre cei 500 de absolvenți din generațiile anterioare înscriși în județul Vrancea la sesiunea de Bacalaureat din iunie 2020.
În vârstă de 42 de ani, Daniel Moroşanu a luat loc luni dimineaţă în bancă, alături de alți zece proaspeţi absolvenţi de seral, la Liceul „Simion Mehedinţi” Vidra. Daniel Moroşanu a absolvit în anii ’90 o şcoală profesională de mecanici auto, iar în urmă cu doi ani a absolvit şi liceul, la seral. Acesta a declarat că îți trebuie curaj ca să dai Bacalaureatul la vârsta de 42 de ani. „Îți trebuie o doză de curaj că să dai BAC-ul la vârsta la care l-am dat eu. Am avut nevoie de pregătire. Am plecat din țară, am muncit în strainate. Am făcut o școală profesională de mecanici auto, nu liceu. După care am plecat din țară, mi-am făcut familie. Am făcut liceul la seral, e pentru prima dată când dau BAC-ul, am făcut și o postliceală. Nu văd un impediment atât de mare în faptul că nu am făcut liceul la momentul respectiv. Deși regretabil, așa am gândit la momentul respectiv. Acum m-am hotărât să dau și BAC-ul. Nu a fost un impediment în carieră (n.r. – lipsa BAC-ului). Chiar deloc”, a declarat Daniel Moroșanu pentru Ziare.com.
Situația școlară a prim vicepreședintelui PNL Vrancea nu a trecut neobservată nici în lumea politică și nici în mediul on line, cei mai virulenți fiind ziariști cunoscuți. ,,Incredibil! Al doilea om în ierarhia PNL Vrancea a fost suspect de crimă… Da, dar el nu e „corupt” ca „ciuma roșie”, deci nu se pune… E stâlp de nădejde pentru țară și partid!”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe pagina sa de facebook. ,,Duceţi-vă la vot pentru România Educată pe interlopeală! Prim-vicepresedintele PNL Vrancea susține Bacalaureatul la 42 de ani: „Am avut nevoie de pregatire” Daniel Morosanu, prim-vicepresedintele PNL Vrancea, a susținut luni, 22 iunie, proba scrisa la Limba si Literatura Română în cadrul examenului de Bacalaureat 2020. Daniel Morosanu este prim-vicepreședinte al PNL Vrancea din 2017 și se ocupă de Departamentul de Politici Publice în cadrul filialei județene. Este considerat unul dintre oamenii de încredere ai ministrului Lucrarilor Publice, Dezvoltarii și Administratiei, Ion Ștefan, fiind și soferul personal al acestuia cât timp Ștefan a fost deputat,, scrie jurnalista Sorina Matei pe pagina sa de facebook.
,,Interlopeală fără bac, șofereală a lui Grindă, șefi de instituție de la România Educată. 145 de ani de liberalism nenică!”, a mai scris tot Sorina Matei, Jurnalist ,,Presa curată”.
„Școala veți! Care o are toți băeți! Ia vede-ți că a bagat ‘telectuali la PNELEU!”, a scris și realizatorul emisiunii România9, jurnalistul Ionuț Cristache.
,,Iubesc Guvernul PNL pentru oamenii valoroși pe care îi promovează!”, a scris pe pagina sa de facebook și jurnalista Floriana Jucan.
,,Știu, o să ziceți iarăși că m-am dat cu Ciuma Roșie! Că atac gratuit PNL.. Dar asta chiar n-am cum s-o trec cu vederea: „Junele” de lângă premier este Daniel Moroșanu și ocupă funcția de prim-vicepreședinte PNL Vrancea! Are 42 de ani și astăzi a dat proba scrisă la bacalaureat, după ce a urmat cursurile unui liceu la seral!! Entuziasmat, astăzi dădea declarații presei locale, depănând impresii de după examen. E încrezător că va trece cu bine examenul maturității… Băi liberalilor, voi sunteți sănătoși?! Adică am zbierat 2 ani că Viorica Vasilica e la piciorul broaștei, iar voi defilați cu așa ceva?! Repet pentru toată lumea: prim-vicepresedinte PNL Vrancea!! Credeam că le-am văzut pe toate! Cu analfabeți care semnează cu degetul ați încercat?! Dacă e bal, bal să fie!! E clar, suntem blestemați să fim conduși de proști! Hai să vedem cât de jos se poate merge…”, a scris jurnalistul Dan Bucura pe pagina sa de socializare.
Ales prim-vicepreşedinte al PNL Vrancea în 2017…
Daniel Moroşanu este, din anul 2017, prim-vicepreşedinte al PNL Vrancea, unde se ocupă de Departamentul de Politici Publice. Este considerat unul dintre oamenii de încredere ai ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan. Mai trebuie știut că Moroșanu era până de curând şi şoferul personal al lui Ion Ştefan când acesta avea doar calitatea de deputat și nu și de ministru. Practic, de semnătura lui Moroșanu depind inclusiv candidaturile la funcțiile de președinte al Consiliului Județean, de primari, consilieri locali sau consilieri județeni. Același Moroșanu este persoana care s-a ocupat și se ocupă de sondajele făcute în localitățile județului pentru a stabili listele pentru alegerile locale care vor avea loc în data de 27 septembrie.