Focșănenii sunt invitați să se înscrie de la 1 iulie în concursul pentru amenajarea spațiilor verzi din oraș. Programul înscrierilor la concursul organizat de Primăria Focani va fi aprobat ședința Consiliului Local din această săptămână. Propunerea primarului Cristi Misăilă este ca perioada de depunere a înscrierilor să fie 1 -15 iulie. Regulamentul privind desfășurarea unui concurs public pentru amenajarea și întreținerea spațiilor verzi din Focșani a fost aprobat în ședința Consiliului Local din 30 aprilie. Potrivit Regulamentului, Primăria Focșani, prin Direcția de Dezvoltare Servicii Publice, poate încredinţa spațiul verde aferent unui imobil/imobile, spre amenajare și întreţinere, asociaţiilor de proprietari, proprietarilor individuali, operatorilor economici, ONG-urilor, în baza unei Convenții de Partereniat. Municipalitatea a arătat că spațiile verzi încredinţate vor fi amenajate și întreţinute prin grija celor cărora le-au fost încredinţate. Materialul dendrologic plantat la cererea asociaţiilor de proprietari va fi udat de membrii asociației de 2 ori pe săptămână în perioada aprilie – septembrie. „Materialul necesar plantărilor poate fi asigurat de Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani în baza unei programări, în funcţie de alocaţia bugetară repartizată pentru achiziţia de material dendro-floricol şi a priorităţilor la nivel de municipiu și plantat de către persoanelor fizice sau juridice cărora le-au fost încredinţate spațiile verzi. De asemenea, materialul necesar plantărilor poate fi asigurat și/sau plantat și de către persoanele fizice sau juridice cărora le-au fost încredințate spațiile verzi. Pentru stimularea tuturor cetățenilor dar și în vederea amenajării și întreținerii în mai bune condiții a spațiilor verzi din oraș, anual va fi organizat un concurs public, la care se vor putea înscrie toți deținătorii spațiilor verzi încredinţate conform Regulamentului atașat. Acest concurs se desfășoară până la data de 1 noiembrie 2020”, arată Primăria Focșani.
Ca și la concursul care a premiat cele mai frumoase vitrine din oraș din perioada sărbătorilor de iarnă, Focșaniul a fost împărțit în aceleași 6 zone, pentru fiecare din ele primii trei clasați fiind recompensați cu câte un premiu, după cum urmează: locul I – 1000 lei; locul II – 600 lei și locul III – 300 lei.
„Dragii mei, Focșaniul este casa noastră și împreună putem face ca această casă să fie una cât mai curată și frumoasă. Iar acest concurs dă fiecăruia dintre noi ocazia să arătăm câtă imaginație avem și dragoste de frumos și mai ales de orașul nostru”, a precizat primarul Cristi Misăilă.