Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, împreună cu secretarul general Daniel Chițoiu și Daniel Catană, președinte TLDE, au participat la Buzău, la o întâlnire cu conducerile de Filiale ALDE din zona de sud – est a țării, respectiv județele Vrancea, Buzău, Galați, Ialomița, Brăila și Prahova, pentru analiză și evaluare la nivel local privind stadiul pregătirilor pentru alegerile locale, care se speră să se desfășoare în toamnă, precum și selecția și desemnarea candidaților.
La această întâlnire, fiecare președinte de filială ALDE a prezentat activitatea politică din județ, prezența și poziția pe eșicherul politic precum și eventualele alianțe care se pot face. Președintele ALDE a explicat că la alegerile locale, ideal ar fi ca ALDE să meargă pe liste separate pentru a-și măsura forțele dar că, acolo unde nu sunt condiții pentru liste separate, este recomandat să se negocieze în termeni cât mai avantajoși alianțe electorale, în special cu PSD.
De asemenea, Tăriceanu a menționat că la nivel național se discută cu PSD şi Pro România referitor la o alianță politică pentru participarea la viitoarele alegeri locale și parlamentare, însă organizațiile locale au libertatea să procedeze cum consideră mai bine. „Sigur că există şi o discuție la nivel național cu PSD și cu Pro România care să vizeze o alianță politică pentru participarea la viitoarele alegeri locale și parlamentare. Și în acest context pot să vă spun că am dat totuși libertate și autonomie organizațiilor locale să procedeze cum consideră mai bine. Sunt județe unde organizațiile care se simt foarte puternice îmi spun ,,e mai bine dacă vom candida pe liste separate, vom aduce mai multe voturi împreună și vom putea să formăm majoritatea la nivelul consiliului județean sau consiliului municipal”. În alte localități, probabil, și asta rămâne să hotărască liderii locali, vor merge, eu știu, pe liste comune”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu.
Președintele ALDE Vrancea, Ionel Cel Mare a prezentat situația de la nivelul filialei, respectiv faptul că din numărul total de consilieri locali și județeni, niciunul nu a părăsit organizația, de asemenea și despre faptul că este întocmită lista cu candidații la Consiliul județean, precum și liste cu candidații pentru primari și consilieri locali în aproximativ 50% din numărul de organizații. ,,În continuare se depun eforturi în vederea stabilirii celor mai reprezentativi candidați din comunitatea pe care o vor reprezenta, care să aducă plus valoare atât comunității dar și organizațiilor din care fac parte, implicit partidului”, a afirmat Ionel Cel Mare.
Sursa foto: Bursa.ro