Primăria orașului Mărășești va reabilita și moderniza Grădinița nr. 3 din localitate. Finanțarea investiției se va face cu fonduri europene. Îmbunătățirea infrastructurii școlare din oraș este o prioritate pentru administrația locală, care a implementat în ultimii ani, mai multe proiecte destinate elevilor. Grădinița nr. 3 va fi reabilitată, modernizată și dotată cu echipamente necesare desfășurării activității didactice datorită unei finanțări de peste 3,7 milioane lei, asigurată prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
Proiectul prevede o îmbunătățire a condițiilor din această unitate de învățământ din toate punctele de vedere. Astfel, clădirea va fi reabilitată și izolată termic pentru a crește eficiența energetică a acesteia, ceea ce va aduce și la schimbarea aspectului grădiniței. Vor fi refăcute sălile de clasă, instalațiile termice, sanitare și electrice și, de asemenea, se vor face amenajări exterioare. Copiii vor avea la dispoziție un loc de joacă reabilitat, dotat cu echipamente noi. O altă componentă a proiectului prevede îmbunătățirea procesului educațional prin dotarea grădiniței cu echipamente didactice, IT și materiale specifice pentru documentare. „Proiectul derulat la Grădinița nr. 3 face parte din strategia administrației locale din Mărășești de modernizare a infrastructurii educaționale, pentru care am depus eforturi susținute în ultimii ani, în vederea atragerii de fonduri destinate realizării investițiilor necesare. La Grădinița nr. 3 sunt 80 de preșcolari care vor beneficia direct de investiție, alături de cadrele didactice și personalul auxiliar din cadrul unității de învățământ. Proiectul va însemna un câștig pentru întreaga comunitate, deoarece procesul educațional va deveni mult mai atractiv pentru preșcolarii care învață la această grădinița și va contribui la reducerea abandonului școlar”, a declarat primarului orașului Mărășești, Valerică Chitic.
Investiția de la Grădinița nr. 3 Mărășești are două componente din perspectiva rezultatelor preconizate. Pe de o parte se urmărește prevenirea părăsirii timpurii a școlii, chiar din timpul grădiniței, iar pe de altă parte se are în vedere implicarea persoanelor în vârstă din comunitate în actul de învățământ, printr-o tehnică inovatoare de învățare denumită generic „Învățare prin puterea exemplului”. Cadrele didactice își propun să organizeze lunar „Clubul bunicilor”, unde vor fi invitați, în calitate de voluntari, persoane în vârstă, care le vor împărtăși copiilor experiențe de viață din care aceștia pot să învețe.