Controale la peste 320 de societăți comerciale vrâncene, vizând respectarea normelor impuse de starea de alertă

0
590

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea au desfășurat în perioada 19-22 iunie a.c., acțiuni preventive în scopul informării cetățenilor și a reprezentanților societăților comerciale cu privire la necesitatea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă.

Polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de jandarmi și polițiști locali, sprijiniți de reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Direcției de Sănătate Publică, ai Inspectoratului Teritorial de Muncă și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor.

În cadrul acțiunilor au fost verificate peste 320 de societăți comerciale, ocazie cu care s-a constatat faptul că atât reprezentanții societăților comerciale cât și clienții acestora au înțeles să respecte normele sanitare și de distanțare socială.

În acest context au fost însă aplicate și 13 sancțiuni contravenționale în valoare de 3200 de lei, pentru nerespectare prevederilor impuse de LG 61/1991.

Reamintim tuturor cetățenilor faptul că respectarea măsurilor de igienă și distanțare socială sunt esențiale pentru sănătatea fiecăruia, precum și faptul că astfel de acțiuni vor fi derulate în continuare, pe raza întregului județ.

Comunicat IPJ Vrancea, 22 iunie 2020

foto: zcj.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here