Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Două proiecte imobiliare, privind construcția unor blocuri în Focșani, au fost respinse

Două proiecte imobiliare referitoare la construcția de blocuri au fost respinse în cadrul ședinței de ieri a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a municipiului Focșani (CTUAT). Cele două proiecte pentru care au fost solicitate avize de oportunitate vizau construcția de blocuri pe strada Rovine, respectiv un minicomplex cu 2 blocuri de 3 etaje, iar al doilea pe str. Alexandru Golescu, în apropierea Școlii Gimnaziale „Anghel Saligny”. „În ambele situații, din cauza supraaglomerării zonelor respective odată cu ridicarea acestor noi imobile, dar și a faptului că în jur sunt doar case, primarul Cristi Valentin Misăilă a solicitat membrilor comisiei respingerea acestor proiecte, ținând astfel seama și de doleanțele cetățenilor care locuiesc în apropiere”, se arată în informarea Primăriei Focșani. Membrii comisiei au avizat pozitiv celelalte documentații care vizează noul palat de justiție, un bloc de locuințe colective și atragerea în intravilan a unui teren pe care urmează a se ridica o bază sportivă, toate primind avizul pozitiv al comisiei. În finalul discuțiilor, membrii comisiei și-au dat acordul pentru închiderea unui balcon din cadrul unui imobil ANL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?