GALERIE FOTO: Au început lucrările la Parcul Bălcescu

0
1285

Constructorul a început, joi, lucrările de reabilitare și extindere a parcului Nicolae Bălcescu. În prima zi au fost demontat băncile din fontă vechi de zeci de ani, mesele din zona șahiștilor și au fost montate plasele la intrările parcului astfel încât să nu mai fie permis accesul pe alei. Urmează ca firma să aducă utilajele și să înceapă efectiv lucrările de demolare și reconstruire a parcului Bălcescu. „Este un proiect așteptat de un număr foarte mare de focșăneni și care, la final, va însemna modernizarea totală a Parcului Bălcescu, cu fântâni noi dar și alte facilități. Odată modernizat, Parcul Bălcescu va deveni un loc de atracție pentru toate categoriile de cetățeni și mă refer aici atât la persoane vârstnice cât și la tinerii care vor să meargă pe role, skate-board sau bicicletă. Nu în ultimul rând, parcul va fi atractiv și pentru iubitorii de animale, mai ales că aici vom construi o zonă special destinată acestora”, spunea primarul Cristi Misăilă la semnarea contractului pentru această investiție majoră a Focșaniului. Valoarea contractului „Reabilitarea și extinderea Parcului Nicolae Bălcescu” este de 10,6 milioane lei, durata lucrărilor fiind 24 de luni. Lucrările sunt executate de Garden Center Grup SRL.

Proiectul inițiat de primarul Cristi Misăilă prevede schimbarea configurației parcului din centrul municipiului. Aleile, spațiile verzi vor fi reconfigurate integral. Spațiile verzi vor avea o suprafață de peste 1,2 hectare, cu arbuști, flori, gard viu. Aleile pietonale vor fi cu fundație din balast, dale de beton și finisaje din dale specifice parcurilor.

În cadrul proiectului, vor fi executate următoarele lucrări:

Zonă de joacă pentru copii – pe aleea care leagă accesul dintre Str.Timiș cu centrul Parcului;

Suprafată zonă skateri și roleri pe latura N-V;

Realizarea unui spațiu destinat iubitorilor de câini și partenerilor canini ai acestora – pe latura S-V a parcului;

Fântână arteziană îngrădită de un labirint verde – în centrul parcului, cu joc de apă și lumini;

Fântâni arteziene pe aleea principală dinspre Str.Republicii, cu joc de apă și lumini;

Suprafață alei pietonale – pe marginea aleilor vor fi montate bănci, coșuri de gunoi și 4 fântâni cu apă potabilă, iar în zonele de acces vor fi montate suporturi pentru biciclete;

O pergolă acoperită amenajată pentru pasionații de sah;

Un amfiteatru pe latura de N-V;

2 grupuri sanitare pe marginile laturilor N-V și S-E;

Zone verzi – suprafață totală 14.133,90 mp;

Numărul arborilor care vor fi plantați – 129 copaci;

Sistem de irigat cu aspersoare automate de tip pop-up, cu limitarea ariei de stropire și conductă montată îngropată;

Instalații electrice – se propune refacerea în totalitate a rețelelor de electricitate, montarea de noi stâlpi și corpuri de iluminat, se va reface branșamentul electric existent și se vor înlocui tablourile electrice pe fiecare zonă de consum, se va reface sistemul de supraveghere video în totalitate.

Modernizarea celor 3 căi de acces prin construirea a 3 porți iluminate în culorile Tricolorului: roșu pe latura E dinspre Str. N. Bălcescu, galben pe latura S dinspre Str. Republicii și albastru dinspre Str. Timiș;

Investiția prevede realizarea următoarelor cantități de lucrări:

Suprafață zonă de joacă pentru copii – 440 mp;

Suprafață alei pietonale – 6567 mp;

Suprafață zone verzi cu gazon – 12187,80 mp;

Suprafață zone arbuști și flori – 1367,80 mp;

Suprafață gard viu îndesit – 578,30 mp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here