La moartea unui fotbalist…

0
1131
  • Gabi Fulga va fi înmormântat astăzi, la Tîmboiești!

Gabi Fulga, jucătorul cu mare talent, extrema cu driblingul scurt și sprintul năvalnic spre centrarea de gol, plecat din Tîmboiești să cucerească lumea fotbalului, se întoarce acasă. Lângă ai săi, în cimitirul satului, să-și doarmă somnul de veci.

A dat culoare și lumină fotbalului acolo unde a jucat, la Gugești, Focșani, apoi la Bacău, în prima divizie a României pentru a încheia, la începutul anilor 90 ai secolului trecut, la Piatra Neamț, la Ceahlăul. A fost un fel de prinț al fotbalului, elegant, în teren și în afară, liniștit, bun prieten și coleg. După ce n-a mai fost jucător, a făcut Școala Națională de Antrenori, în prima generație, împreună cu Iona Paraschiv Max, urmat o serie mai târziu de Gică Burleanu, un alt fost jucător al Focșaniului și al Bacăului. A fost iubit de colegii săi de la Focșani, cu care s-a înrudit ori a petrecut vacanțe și a legat prietenii strânse. Unul dintre aceștia, Ovidiu Rusu, avea nod în gât când l-am rugat să-mi spună cum și-l amintește pe Gabi Fulga. Mi-a putut spune doar că au vorbit la telefon acum vreo două săptămăni și că nu părea a fi la capăt de drum. Că a fost un băiat deosebit, foarte bun fotbalist și coleg.

Ieri la biserica din Bacău unde a fost depus sicriul cu corpul neînsuflețit al Gabi Fulga, i-au fost la căpătâi pentru câteva grele minute alți foști colegi și prieteni – Vasile Burgă, Ion Paraschiv, Titi Rusu, Gică Burleanu. După ce Max mi-a trimis fotografia de la tristul moment, și pe care am alăturat-o textului, mi-au povestit câteva întâmplări ale lor cu sau despre – Gabi Fulga.

Vasile Burgă: ”Am jucat cu Gabi și la Focșani și la Bacău, un tur de campionat, după care el a plecat la Piatra Neamț. Când am ajuns la Bacău, unde el era jucător de bază, mi-a dat sfaturi ca unui nou venit, ceea ce mi-a dat un atu în fața noilor mei colegi. A fost un fotbalist cu adevărat senzațional. Avea un fuleu extraordinar. Avea acea bicicletă simplă – ”pe cea dublă o avea Titi Rusu” – Max Paraschiv. Dribla și sprinta lăsîndu-și adversarul în urmă. A fost un om deosebit, foarte ambițios. Și datorită ambiției a ajuns sus în fotbal!”

Ion Paraschiv: ”Am fost coleg cu el și ca jucător, la Focșani, și la Școala de Antrenori. După ce a încheiat cariera de jucător și terminarea Școlii, a avut o grupă de copii la Bacău. A rămas în fotbal cât a fost sănătos! Dar mereu a fost alături de fotbal și în legătură cu prietnii lui din fotbal. Era un om liniștit, nu se băga în bisericuțele din fotbal”.

Titi Rusu: ”La noi nu erau bisericuțe. La alte echipe mai cu ștaif. La noi erau grup unit din care făcea parte și Gabi, și așa am reușit. Să vă spun o întâmplare care poate vorbi despre el. Abia venise la Focșani, urma să joace primul lui meci. Se făcuse 10 și jumătate, 11 fără un sfert și Gabi nu venea. Era titular. În sfârșit apare, agale, liniștit, și nu înțelegea ce-i cu toată agitația în ce-l privește. Și-a primit premiul de la antrenor, s-a încălzit repede și a jucat foarte bine! Foarte bun fotbalist. Cum nu se prea grăbea, el, care purta ghete numărul 40, găsea altele mai mari. A jucat și cu numărul 44 și a fost cel mai bun din echipă. Iar antrenorul a fost mulțumit doar de el. ”Cu cine să joc, nu vedeți că doar Fulga a fost pe teren? Ăsta a fost Gabi, prietenul și colegul nostru, de care ne vor aminti mereu cu drag!”

Despre Gabi Fulga vorbesc și câteva postări de pe facebook, din acre am reținut două! Valentina Rusu-Răduță: A murit Gabi, Fulga Gabi! Fost jucător de fotbal la Focșani si Bacău. O știre care, pe noi, cei care l-am cunoscut, ne-a zguduit ! La nici 60 de ani ne-a părăsit. Sincere condoleante familiei! Drum lin, prieten drag! Dumnezeu să te ierte!”

Victor Postolache: ”Nu se poate, plâng, abia ce ne împrietenisem. Gabi, acolo SUS tu vei fi mereu în inima mea. Dumnezeu să îți lumineze calea și careul, să ai grijă de Sandu Ţăranu, de Nicu Antipa, RIP…”

Iar cotidianul Deșteptarea de la Bacău scria luni, 1 iunie: O veste tristă pentru sportul băcăuan: ne-a părăsit fostul fotbalist Gabi Fulga. La nici 60 de ani (era născut pe 22 august 1960, în localitatea vrânceană Tâmboiești), Fulga s-a stins în zorii ploioși ai acestei veri, ca urmare a unei mai vechi maladii. … Cursele sale, având ca procedeu de efect o fentă specifică, de tip bicicletă, cu piciorul trecut peste minge, au făcut din Gabi Fulga unul din beniaminii publicului băcăuan, dar și ai jurnaliștilor epocii.”

Astăzi, dimineață, la biserica din Bacău va avea loc o slujbă de pomenire după care sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Gabi Fulga va pleca la Tâmboiești unde va avea loc înmormîntarea în jurul orei 11.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here