GALERIE FOTO: Sportivi de poveste ai Vrancei – Robert Popa

0
1060

Până la urmă este vorba despre trăire. Pentru handbal și prin handbal!”

Vrancea are foarte puțini sportivi de vârf care să fi fost doar ai ei în întreaga lor carieră. Unul dintre aceștia este handbalistul Robert Popa. De 15 ani este în handbalul pe care l-a început cu un atrenor de specialitate doar când a devenit elev de liceu. O emblemă a handbalului focșănean, dintr-o generație din care a rămas singur în activitate. Cu siguranță, o emblemă a LPS Focșani, așa cum l-a definit fostul său profesor, antrenorul emerit Lucian Tucan. Un handbalist care juca în anii junioratului și pentru echipa de seniori. De 13 ani este la CSM 2007. ”De la începuturile ei. Am fost între primii ei jucători. Eram tot timpul plecat de acasă. Jucam cu juniorii, veneam acasă și plecam cu seniorii”, îmi spune acum, după aproape 20 de ani de handbal. De fapt și de handbal.

Pentru că Robert Popa, jucător rasat, cu handbalul în sânge, cu execuții de o naturalețe încântătoare, care putea să facă o carieră strălucită la formații de top, a ales să și muncească pentru a-și asigura existența. ”N-am avut încredere în sportul din România și nu am riscat să nu am într-o zi banii de care aveam nevoie. La CSM 2007 contractele erau foarte mici, trebuia să lucrez și în altă parte, așa cum făceau toți colegii mei. Apoi, când am intrat în Ligă și contractele s-au mai mărit, nu am mai renunțat la o slujbă în urma căreia, adăugând câștigul de la handbal, adunam, rămânând acasă, o sumă pe care aș fi câștigat-o la echipe mai mari!” Robert Popa, un familist convins, fericit tată a doi copii, ce-și onorează părinții în tot ce face, un băiat mereu cu vorbele la el, deschis, jovial, om de echipă și de atmosferă. Foarte bun coleg. Un om cu care îți face plăcere să stai la taifas.

A căutat până a găsit!

Ca și colegul său de post, extremă stângă, Vali Mocanu, Robert Popa a încercat mai multe sporturi. A fost la judo, la sensei Stănică Grosu, a fost la fotbal la Neculai Petrea, ”știți, pe la COMAT”. Am vrut să probez mai multe sporturi”. A probat până a găsit ce căuta. Într-o zi, profesorul Mănăilă, de la Școala 7 din Focșani, l-a luat la echipa de handbal. Aici s-a nimerit să fie potriveală. Iar primul meci serios a fost cel dintre echipele Școlii 7 și Școlii 9. La Școala 9 juca cel ce avea să se dovedească a fi, până la un moment, talentatul Maftei, extremă dreaptă. ”Era adversarul meu. Primul meu adversar serios. După aceea am devenit colegi pentru că am rămas al handbalului. Am avut calitățile motrice pentru acest sport. Și îmi plăcea pentru că era dinamic, multe faze, multe goluri într-un timp scurt în timp ce la fotbal te chinuiai un meci să dai un gol”, îmi zice și îi simt tonul șăgalnic.

A mers la Liceul cu Program Sportiv, generația 1986, cu Maftei, Stan, Barbu, Neață, Constantin, Negrea, Marius Rusu. Au intrat pe mina antrenorului emerit Lucian Tucan și, de la juniori 3 până la juniori 1, inclusiv, au jucat an de an în turneele finale ale Campionatelor Naționale. Marele lui regret este că nu a reușit să câștige nici un trofeu. Nu a fost să fie. ”Într-un an porneam mari favoriți. Jucam acasă, aveam echipă foarte bună. Ca să avem toate condițiile de odihnă, domnul Tucan ne-a cazat la Hotelul Unirea. Ne spuneam că nu avem cum să ratăm titlul. Cum s-a întâmplat cu nu s-a întâmplat, am terminat pe 4!” își amintește cu oarecare nostalgie, Robert Popa.

Cel care avea să câștige, totuși, un trofeu. Cu echipa, la un turneu internațional la Dortmund, în Germania. ”Steaua București avea relații cu o echipă din Germania care o invita la turnee. Iar Steaua, la rândul ei, ne invita și pe noi. Eram echipă bună, mai bună decât ea. Cred că avea și domnul Tucan ceva prietenie cu steliștii de vreme ce ne invitau pe noi și nu pe alții să le fim alături. Și am câștigat turneul. Dar tot nu a fost ca un trofeu de campion național. Cu Steaua, am fost invitați și în Cehia, unde am terminat pe locul al patrulea! Am mai adunat dimplome și medalii, dar nu cupe!”

Dorință împlinită după două campionate – Liga Națională!

În 2013, pentru prezentarea lotului echipei de seniori, atunci în Divizia A, le-am cerut jucătorilor să-mi spună ce-și doresc pentru anii ce vin. Câțiva, mi-au spus că-și doresc să joace cu CSM 2007 în Liga Națională. La capătul celui de-al doilea campionat dorința li s-a împlinit. Și-a împlinit-o echipa prin joc și rezultate. Unul dintre cei mai importanți jucători în acea meritorie întreprindere a fost Robert Popa, extrema de mare calitate și între primii golgeteri ai Focșaniului. ”Când îți dorești cu adevărat ceva, găsești motivația care să te ajute să obții acel ceva. Mi-am dorit și ne-am dorit, iar acum sunt mulțumit că am jucat în Liga Națională”Robert Popa, după al cincilea sezon în Ligă, cu CSM Focșani 2007.

Imposibila dezrădăcinare!

Robert Popa, ”una dintre cele mai bune extreme stânga din România”, afirmația îi aparține fostului său antrenor, Lucian Tucan, ar fi putut pleca să joace pentru echipe mai importante, încă de pe când CSM 200 era în Divizia A. Se întâmpla la sfârșitul junioratului, apoi, mai târziu, când avea ceva vechime ca senior. Îmi spune acum: Au fost cereri pentru mine, de la Minaur, de Steaua, care mă cunoștea bine. Apoi, când a venit la echipă profesorul Viorel Ciubotaru și și-a propus să facă un nucleu pentru promovare, am fost cerut de CSM București. Nu am plecat! De ce-aș fi plecat de acasă? Calculele îmi spuneau să rămân aici! Și nu regret nimic. Eu, când mă înrădăcinez, mi-e greu să mă rup. Mă pot mândri că sunt sută la sută pentru Focșani, de la început! Nu mi-a fost frică de competiție, oriunde ar fi fost. Repet, însă mi-a fost greu să mă rup. Aici mi-am cunoscut viitoare soție, eroina mea, aici am casa, aici avem doi copii minunați, bucuria și fericirea noastră!”

Robert Popa a avut de-a lungul carierei mulți colegi noi, pe care, ca un bună jucător de vestiar cum i-a plăcut să fie, i-a ajutat să se integreze. Cu colegii de post, Băluț, cât a fost la Focșani, cu Vali Mocanu, nu doar s-a înțeles bine, a fost – și este – apropiat. Nu a avut un atrenor preferat – a lucrat cu Lucian Tucan, Viorel Ciubotaru, Sandu Iacob, Bogdan Voica, Dalibor Cutura. ”Toți au ajuns să mă facă să am continuitate în pregătire și în joc în codițiile în care aveam și un job. Nu-mi place să primesc fără să dau înapoi. În consecință, am dat pe terenul de joc tot ce am putut da. Anumite meciuri nu m-au mulțumit, dar știu că nu am rămas dator. Până la urmă este vorba de trăire. Pentru handbal și prin handbal”, mi-a mai spus Robert Popa, bărbatul jovial, cu vervă și metaforă, omul de vestiar și una dintre cele mai bune extrema stânga din țară.

Antrenorul emerit Lucian Tucan, despre fostul său elev:

”Robert Popa. Una dintre emblemele LPS Focșani. A făcut parte din generația care a mers de cinci ori la turneul final al Campionatului Național. În perioada junioratului a fost una dintre cele mai bune extreme stânga din țară, cu procedee de aruncare foarte bune, cu o mână foarte bună și care are de la natură foarte multe lucuri pe care le face cu o ușurință deosebită. Avea de la juniorat o valoare mare. A avut neșansa ca, la seniorat, să fie nevoit să muncească și altceva pentru a se putea întreține. Are meritul de a fi rezistat condițiilor slabe de le Focșani, dintr-o perioadă, și de a fi continuat activitatea de performanță după ce și-a găsit un loc de muncă. Un băiat așezat, disciplinat, ascultător”.

Valentin Mocanu, colegul de post al lui Robert Popa:

Popică este un caracter super. Este întotdeauna glumeț, are simțul umorului, este și serios dacă trebuie. Suntem colegi pe post din 2015 de când am promovat. Chiar am avut și avem o relație bună, amândoi având sezoane reușite în Liga Natională! Il salut și abia astept să ne revedem cu toții în sală!

Personajul principal al poveștii, în concluzie: ”Nu faceți din mine mai mult decât sunt. Eu sunt Robert Popa și atât!”

Sursa foto, Petrică Butuc, facebook Robert Popa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here