VIDEO! Ion Ștefan „Grindă”, pe lista scurtă a miniștrilor care ar urma să fie dați afară din Guvern

0
2990

Luna iunie va aduce nu numai deschiderea teraselor, dar și schimbări în guvern, scrie Dan Andronic într-un editorial pentru evz.ro. Articolul pornește de la informații publicate de agenția de presă Mediafax, conform căreia urmează o remaniere guvernamentală care îi va include pe Ion Ștefan „Grindă”, de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Marcel Vela, de la Ministerul Afacerilor Interne, și Monica Anisie, de la Ministerul Educației și Cercetării. Dan Andronic o adaugă pe listă și pe Violeta Alexandru, de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, „lovită destul de puternic de scandalul „Sparanghelul„”.

Surse liberale au declarat pentru MEDIAFAX, că ministrul de Interne, Marcel Vela, urmează să fie schimbat de la conducerea MAI, în urma conflictului pe care acesta l-a avut cu premierul Ludovic Orban şi președintele Klaus Iohannis, în perioada sărbătorilor pascale, atunci când a semnat un protocol cu BOR.

Monica Anisie ar urma să fie schimbată de la conducerea Ministerului Educaţiei, din cauza „bâlbelor” făcute în gestionarea învăţământului de la distanţă. Ea a ajuns în atenția presei și după ce fina sa a fost numită șefă la DSP București.

Ministrul PNL care a căpătat însă un renume deloc de invidiat prin angajarea a zeci de rude și apropiați este tocmai vrânceanul Ion Ştefan. Presa a publicat listele celor numiți direct sau la „recomandarea” ministrului cunoscut drept „Grindă”:

Aproape 50 de: iubiți, soți-soții, fini, verișori, cumetri, manichiuriste, oameni de casă ai liberalilor

1. Sergiu Marian Bordea Ștefan (soțul nepoatei ministrului liberal ,,Grindă”) în două zile a fost promovat din funcția de inspector vamal la Biroul Vamal de interior Vrancea, în funcția de șef administrație la AJFP Galați, iar ulterior, tot fără concurs, în funcția de director executiv colectare al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Galaţi. Soția sa, Carmina, este jurist la firma Balcanic Prod, deținută de frații Ștefan.

2. Sorin Mihăilescu, un cumătru al ministrului liberal ,,Grindă”, a fost numit director general al Regionalei de Căi Ferate Galați. Până la această numire, Sorin Mihăilescu a fost șef la Regulatorul de Circulație CFR Adjud. Mihăilescu și-a preluat atribuțiile de șef al Regionalei CFR Galați, joi-7 mai.

3. Florin Jan Vasilache, finul lui Grindă, este consilier al ministrului Agriculturii. Surse liberale spun că Vasilache ar fi fost adus și în partid de „Grindă“ chiar înainte de alegeri, dar nu înainte ca acesta să fi fost angajat la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea.

4 -5. Dorina Ștefan, soția verișorului deputatului liberal, a fost numită la conducerea Centrului județean Vrancea al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Nicolae Ștefan, soțul acesteia și verișorul deputatului „Grindă”, este consilier la Direcția Antigrindină. S-ar pregăti numirea acestuia la conducerea Direcției (dacă mai rămâne Grindă ministru)

6. Prefectul Gheorghiță Berbece a lucrat la cabinetul parlamentar al deputatului „Grindă”, de unde a trecut la grupul parlamentar PNL din Camera Deputaților și, în final, la Prefectura Vrancea.

7. Iulian Berbece, fiul prefectului Gheorghiță Berbece, a ajuns din ajutor de șef de post la Vulturu pe funcția de consilier al secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Pompiliu Norocel Stroe.

8. Elena Codruța Neagu (Mihalache), medic stomatolog la Păunești, verișoara prefectului Berbece, a fost numită manager interimar la conducerea Spitalului Județean Focșani. Inițial, medicul stomatolog era propusă de prefectul Berbece pentru funcția de director medical al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.

9 – 10. Nicu Tănase, consilier local și președinte PNL Focșani – șef la Agenția Vrancea a Autorității Rutiere Române (ARR), propus director general la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Verișoara lui Nicu Tănase, Mihaela Dogaru, a fost una dintre primele numiri la ISJ Vrancea după instalarea guvernului liberal, pe funcția de inspector școlar învățământ preșcolar.

11 – 12. Consilierul județean PNL, Adrian Crețu, a fost numit purtător de cuvânt la Instituția Prefectului. Soției acestuia, Camelia Crețu, i se pregătește un post călduț la Direcția de Statistică Vrancea, fiind singurul candidat înscris la concursul pentru funcția de conducere de șef serviciu grad II la Serviciul de cercetări statistice de întreprinderi și exploatații agricole, prețuri și demografie.

13. Cătălin Bunghez, medic stomatolog la Soveja și iubitul consilierului local PNL Ana Maria Dimitriu, a fost numit director la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Vrancea. A rămas (deocamdată ?) fără funcție prin revenirea lui Cătălin Graur, care a fost însă transferat la DSP Suceava, unde nu a plecat totuși, fiind în concediu de odihnă.

14. Simona Costea, fiica unui angajat al fraților Ștefan, numită consilieră în Ministerul Dezvoltării.

Carnetul de partid face diferența

15.Pompiliu Norocel Stroe este absolvent de teologie și sociologie. Nu are experiență în ceea ce înseamnă activitățile specifice ale Ministerului de Interne, dar a ajuns secretar de stat în MAI după ce a renunțat la mandatul de consilier județean din partea PNL Vrancea. Și în acest caz, carnetul de partid a făcut diferența. În 2016, Pompiliu Norocel Stroe a condus PNL Focşani pentru câteva luni, iar în prezent este prim vicepreşedinte al PNL Vrancea.

16. Liviu Bostan, fost consilier județean liberal, a fost angajat în corpul de Control al ministrului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice. De altfel, Liviu Bostan este cunoscut ca fiind un apropiat, omul de casă al ministrului Grindă. Din CV-ul lui Liviu Bostan rezultă că a absolvit Facultatea de Matematică a Universității București și a lucrat în… asigurări. Ulterior, Bostan a fost numit și în Consiliul de Administrație la ANCPI.

17. Alina Drumea, consilier local liberal, a fost angajată pe postul de „secretar cabinet”, tot în ministerul condus de Grindă.

18. Ovidiu Burdușa, fost consilier județean PNL, a fost numit secretar de stat la Departamentul Românilor de Pretutindeni din cadrul Guvernului României. Ovidiu Burdușa locuiește în Italia.

19. Ana Maria Dimitriu, consilier local PNL, a fost numită în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean, dar a fost nevoită să-și dea demisia. A fost numele vehiculat pentru a prelua conducerea Spitalului Județean, pe parcursul războiului de gherilă dus de liberali împotriva lui Constantin Mândrilă, încă de când au preluat puterea. Ana Maria Dimitriu a ajuns „celebră” după ce a avut cea mai mare contribuție din țară la campania electorală pentru europarlamentare a PNL-ului. Vorbim despre 1,4 milioane de lei (300 mii euro!) ! Banii au venit însă dintr-un împrumut de la nimeni altul decât penelistul Ion Ștefan, zis „Grindă”.

20. Claudia Serafimciuc, numită subprefect al județului Vrancea, fost secretar al comunei Jariștea, pepiniera de cadre PNL

Toată lumea la DSP

21. Liberalii au avut grijă să asigure un post călduț până și pentru cel care le filma conferințele de presă, Silviu Stanciu fiind, după cum se recomandă, „referent comunicare DSP Vrancea”.

22. Liberalul Dragoș Cozma, medic stomatolog, a fost numit director adjunct la DSP Vrancea, asta deși funcția trebuia ocupată de un medic epidemiolog sau de sănătate publică.

23 – 24. Un consilier local PNL de la Mărășești, Mihaela Beatrice Baclov și o liberală din Focșani, Alexandra Mazilu figurează, de asemenea, pe lista angajaților pe repede înainte în cadrul DSP Vrancea.

Schimbări de la Inspectoratul Școlar până la Direcția Silvică

25 – 26. Victor Dumitru a fost numit director cu delegație al Direcției Silvice Vrancea și l-a înlocuit în funcție pe Lucian Zamfir. Această numire a venit la numai o săptămână după ce liberalii vrânceni l-au schimbat pe șeful Ocolului Silvic Focșani, Ionuț Duță. În locul acestuia a fost numit Petrică Tudosă, o cunoștință mai veche a vrâncenilor, fost pedelist de frunte, fost director al Direcției Silvice Focșani în perioada guvernării PDL și devenit, mai nou, penelist. De altfel, Tudose nu a ezitat să susțină liberalii și să facă inclusiv campanie electorală pentru PNL în ultimii ani și în ultima perioadă. Victor Dumitru a fost șef al Ocolului Silvic Focșani tot în perioada guvernării PDL și este bun prieten cu Petrică Tudosă. Sunt două nume cunoscute, de pe vremea PDL-ului.

27. Florin Nedelcu, consilier județean PNL Vrancea, a fost numit șef la Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) Vrancea.

28. Liberalii au schimbat șeful și la Reprezentanța Vrancea a Registrului Auto Român (RAR), numindu-l pe Dan Emanuel Stoican.

29, 30, 31. Pe lista de persoane impuse de PNL la conducerea unor instituții publice din județ se mai află Mihai Cristinel – DSVSA, Dorina Vraciu – SGA, Eugen Popa – ANIF.

32 – 41. Primul pas spre penelizarea instituțiilor publice a fost făcut, în 15 noiembrie 2019, prin demiterea prin ordin de ministru a inspectorului școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, Aurel Șelaru și înlocuirea cu Gabriela Daniela Marchitan, membru al Biroului Politic Local al PNL Focșani și fost candidat pentru funcția de consilier local al municipiului Focșani din partea liberalilor. Ulterior au fost înlocuiți cu membri PNL sau persoane apropiate de partid, profesorul de istorie Adrian Atarcicov, directorul Casei Corpului Didactic (CCD) Vrancea și 9 inspectori şcolari.

Sunt și alte nume, vehiculate în presa locală și națională. Ar fi vorba despre:

42. Vlad Liviu Laurențiu – cumnatul Alinei Ramona Drumea, secretara personală a lui Ion Ștefan, numit director economic la Spitalul Județean de Urgență Focșani.

43. Patricia Gălățanu – „manichiurista lui Grindă”, promovată de la cabinetul personal din Odobești, numită consilier în cadrul Ministerului Dezvoltării, condus de Ion Ștefan.

44. Victor Ciumac – consilier județean PNL, numit consilier în Guvernul României la propunerea lui Ion Ștefan.

45. Iulia Crețu – „consiliera de imagine” a lui Ion Ștefan, iubita lui Sebastian Oancea, unul dintre ziariștii de casă ai PNL Vrancea, numită consilier la cabinetul ministrului Grindă.

46. Dr. Gabriel Negoiță – numit director medical la Spitalul Județean Vrancea în guvernarea PNL.

47. Andreea Druga – secretara prefectului Berbece, sora finei lui Ion Ștefan.

48. Ionuț Lăţcan – verișorul Mirelei Ștefan, soția lui Grindă, ar fi propus pentru director general SC Electrica SA.

Mai multe persoane au mers luni la sediul PNL Vrancea, ca să depună cereri de înrudire cu ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan, zis Grindă, pentru a obține un loc de muncă. Oamenii, cei mai mulți tineri, au reacționat astfel față de ceea ce a devenit o politică de partid și de stat în cadrul PNL, în special la nivelul organizației Vrancea, unde posturi de conducere din instituțiile publice au fost adjudecate de persoane care au grad de rudenie cu ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan, zis „Grindă” și, mai nou, cu prefectul Gheorghiță Berbece.

Reorganizare pentru penelizare la Ministerul Dezvoltării

Săptămâna aceasta, penelistul Grindă a anunțat că va reorganiza Ministerul pe care încă îl conduce. Potrivit unor surse din interior, citate de cristoiublog.ro, acesta, sub paravanul unei reorganizări, vrea să facă loc oamenilor din partid. Funcționari, buni profesioniști, care nu au fost niciodată într-un partid, se tem că vor fi concediați pentru a face loc liberalilor pe care vrea să-i recompenseze ministrul. „Nu este doar redus intelectual, este și foarte rău”, a precizat sursa din minister pentru cristoiublog.ro.

De altfel, fostul ministru al Dezvoltării, deputatul Daniel Suciu, a reacționat pe pagina sa de Facebook scriind că angajații sunt „ținte numai bune de doborât” de către un ministru ce și-a aranjat rudele și pilele la vârful statului român. „Eu i-am condus pe acești oameni și văd profesioniștii ce au evitat dezangajarea fondurilor europene, văd funcționarii ce lucrau în cel mai impropriu sediu de minister dintre toate, văd responsabilii miilor de investiții peste tot în această țară și pe cei care i-au impresionat pe europeni organizând evenimente de succes pe perioada președinției noastre a Consiliului UE. Da, poate unii ar trebui să plece, se știu ei care, dar nu accept ca un ministru diletant, un ministru de care toată opinia publică râde copios, un ministru care este dovedit pentru imoralitatea angajărilor făcute prin toate instituțiilor statului să dea lecții de cinste și profesionalism unor angajați ce pot oricând să-i predea noțiuni elementare de logică, exprimare, profesionalism și seriozitate. Chiar lecții de organizare de șantier pentru grinzi puse greșit. Cu siguranță Ion Ștefan este cel mai nepriceput și cel mai slab ministru ce a condus vreodată acest minister și sper doar să nu fie neamul domniei sale așa de numeros încât să încapă toți la minister”, a scris deputatul Daniel Suciu.

Dans!

Sâmbăta trecută, președintele PNL Ludovic Orban a ajuns la Focșani tocmai pentru a încerca, spun sursele noastre, să calmeze spiritele în rândul peneliștilor care îi reproșează lui Grindă că nu face nimic pentru Vrancea, deși conduce tocmai ministerul prin care ar trebui să finanțeze dezvoltarea și lucrările publice. Mai mult decât atât, lui Grindă i se reproșează că în toate instituțiile, fie în Vrancea, fie în București, au fost promovați doar oamenii lui, fie rubedenii – „nevestele, amantele și verișoarele” (conform unor înregistrări care circulă pe internet) – fie apropiați.

Îl va sacrifica așadar Orban pe Grindă pentru a mai spăla imaginea PNL și pentru a încerca să oprească scăderea vertiginoasă a partidului în sondaje? Alegerile locale ar putea fi organizate în toamnă, iar PNL-ul scade, scade și iar scade.

Deși au fost filmați dansând împreună, va fi divorț politic în cuplul Orban – Ștefan?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here