SITUAȚIA ÎN VRANCEA, Comunicat al Prefecturii Județului Vrancea
În județul Vrancea, în data de 24 mai 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 709 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu.
În carantină instituționalizată se află 92 persoane, iar 57 în carantină la domiciliu. La aceștia, pe toată durata carantinării, IPJ și IJJ organizează în comun dispozitive specifice pentru verificare.
În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 118 de pacienți, dintre care șase la secția ATI (4 Focșani, 2 Adjud). Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 267.
Vă reamintim, dacă aveți rude sau prieteni care locuiesc în afara țării și au nevoie de ajutor în această perioadă dificilă, puteți să îi îndrumați către platforma https://diasporahub.ro/ unde, prin completarea unui formular, vor fi ghidați cu ușurință către grupurile care le pot oferi sprijin.
Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:
ISU Vrancea a executat 15 misiuni și cu 49 pompieri, 3 cadre medicale și 7 mijloace auto astfel:
– 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;
– 1 misiune cu 4 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 1 misiune cu 5 pompieri pentru asigurarea transmiterii situațiilor numerice și nominale cu persoanele izolate la domiciliu, respectiv carantinate către instituțiile cu atribuții la nivelul județului;
– 2 misiuni cu 2 pompieri și 2 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția spitalelor Focșani și Vidra, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor care se prezintă la UPU-SMURD/CPU;
– 2 misiuni cu 2 pompieri si 1 AMOP pentru verificarea persoanelor izolate la domiciliu (24 locatii cu 46 persoane) și a 31 operatori economici cu privire la respectarea recomandărilor /interdicțiilor pe timpul Stării de Alertă;
– 4 misiuni cu 8 pompieri pentru dezinfecția autospecialelor folosite pentru transportul persoanelor suspectate/confirmate de infectarea cu Covid-19.
– 4 alte misiuni
IJJ Vrancea a efectuat 35 misiuni cu 58 jandarmi, 27 mijloace auto, astfel:
– 17 misiuni verificare persoane izolate la domiciliu (2 secții de politie rurale și 4 orașe) cu 17 jandarmi din cadrul I.J.J. VN;
– 10 misiuni asigurare o.p. centre carantină cu 20 jandarmi;
– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea, cu 2 jandarmi;
– 1 misiune de organizare coordonare misiuni în cadrul Grupei Operative, cu 3 jandarmi;
– 4 misiuni de asigurare a intervenţiei în zona de responsabilitate cu 12 jandarmi;
– 2 misiuni de menţinere a ordinii publice pe traseele montane şi staţiunile turistice, cu 4 jandarmi.
IPJ Vrancea a efectuat 59 misiuni cu 204 cadre și 86 mijloace auto astfel:
– 38 misiuni privind verificarea prin măsuri specifice a respectării măsurilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină;
– 3 misiuni de depistare/reținere persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare/carantină;
– 18 misiuni de verificare a S.C./P.F.A a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență;
Alte structuri
1. DSP Vrancea a efectuat 13 misiuni cu participarea a 20 cadre și 10 mijloace auto:
– 6 misiuni cu 9 cadre medicale si 5 masini pentru distribuire mic dejun;
– 6 misiuni cu 9 cadre medicale si 5 masini pentru distribuire pranz si cina;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru evidenta rezultatelor analizelor COVID – 19.
MApN a executat 3 misiuni cu 3 militari, astfel:
– 1 misiune cu 1 militar privind asigurarea pazei la obiectiv Camera de Conturi Vrancea;
– 1 misiune cu 1 militar privind asigurarea pazei la obiectivul S.N.A.J. Vrancea;
– 1 misiune cu 1 militar privind asigurarea pazei la obiectivul Prefectura Vrancea.
SITUAȚIA ÎN ȚARĂ, Comunicat al Ministerului Afacerilor Interne, România
?Până astăzi, 24 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 18.070 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 11.399 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
?Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 318
2. Arad 695
3. Argeș 235
4. Bacău 490
5. Bihor 546
6. Bistrița-Năsăud 320
7. Botoșani 710
8. Brașov 685
9. Brăila 25
10. Buzău 158
11. Caraș-Severin 112
12. Călărași 80
13. Cluj 538
14. Constanța 269
15. Covasna 230
16. Dâmbovița 258
17. Dolj 195
18. Galați 571
19. Giurgiu 211
20. Gorj 117
21. Harghita 115
22. Hunedoara 626
23. Ialomița 352
24. Iași 477
25. Ilfov 451
26. Maramureș 94
27. Mehedinți 105
28. Mureș 661
29. Neamț 871
30. Olt 75
31. Prahova 96
32. Satu Mare 61
33. Sălaj 85
34. Sibiu 483
35. Suceava 3.438
36. Teleorman 130
37. Timiș 498
38. Tulcea 141
39. Vaslui 157
40. Vâlcea 28
41. Vrancea 570
42. Mun. București 1.758
43. – 35
TOTAL 18.070
?Totodată, până acum, 1179 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt și Ilfov, au decedat.
?De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 213 de noi cazuri de îmbolnăvire.
?La ATI, în acest moment, sunt internați 188 de pacienți.
?Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.973 de persoane. Alte 60.423 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
?Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 368.482 de teste.
?În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 342 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 833 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
?Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 278 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 122.600 lei.
?De asemenea, în data de 23 mai a.c., 61 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
?În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 3.067 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 576 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
? Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
?Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
?În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
?Până la data de 23 mai 2020, au fost raportate 1.344.641 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
?ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*
Regatul Unit 254.195 (+3.287)/ 36.393 (+351) / 1.142 –
Spania 234.824 (+1.787) / 28.628 (+688)/ 150.376 –
Italia 228.658 (+652) /32.616 (+130) / 138.840 (+2.120)
Franţa 144.566 (+403)/ 28.289 (+74) / 63.988 (+2)
Germania 177.850 (+638) / 8.216 (+42) / 159.716 (+652)
?Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 23 MAI 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*
5.175.476 (+107.897) /338.039 (+5.328)/ 2.112.897 (+54.316)
* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 22 mai – 23 mai 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică, 24 mai 2020