Marian Oprișan: Nu am niciun amestec în derularea procedurii de concesiune pentru construirea centrului de oncologie/radiologie!

0
1263

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, nu are niciun amestec în derularea procedurii de concesiune sau înscrierea ofertelor la licitația publică, privind concesionarea terenului pentru construirea Centrului de oncologie/radiologie. Administrația județeană face aceeastă precizare, într-un comunicat de presă, pentru că „de câteva zile, opinia publică a fost supusă unor intoxicări venite din partea unor pseudojurnaliști care nu fac altceva decât să caute nereguli acolo unde nu sunt, deși se referă la proceduri administrative transparente și accesibile”.

,,Inițiativa facilitării construirii unui centru privat de oncologie/radiologie în Vrancea a fost o idee salutată de administrația județeană, existând acordul unanim al forțelor politice din Consiliul Județean, în contextul în care bolnavii de cancer din Vrancea trebuie să se deplaseze în alte județe pentru tratament”, se arată în comunicatul de presă. Reprezentanții Consiliului Județean precizează că „singura preocupare a partidului aflat la guvernare este să pună administrația județeană, a cărei conducere și-o dorește, într-o lumină proastă, chiar și sacrificând bolnavii de cancer ai județului Vrancea”, de aceea „nu ne miră campania mincinoasă și agresivă de denigrare” pe care ziarul de casă al PNL o continuă.

Procedura de concesionare a terenului pentru construirea centrului de oncologie/radiologie s-a făcut cu respectarea prevederilor legale de concesionare, conform art. 317, alin.3, lit. a din OUG 57/2019 – Codul Administrativ, la care a participat și reprezentantul ANAF care are rolul de a verifica situația financiară a competitorilor și nu afectează în niciun fel activitatea Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani. Președintele Consiliului Județean nu are niciun amestec în derularea procedurii de concesiune sau cu înscrierea ofertelor la licitația publică, singura care decide, conform legii, oferta câștigătoare fiind comisia de selecție”, precizează sursa citată.

Pentru cei care nu cunosc prevederile din caietul de sarcini, administrația județeană face precizarea că, potrivit acestuia, în situația în care investiția nu se realizează într-o perioadă de 2 ani, firma câștigătoare are obligația să plătească redevența și să restituie terenul. ,,Subliniem faptul că autoritatea județeană concesionează doar terenul necesar construirii centrului de oncologie/radiologie și nu face investiții din bugetul propriu pentru acesta, urmând a încasa doar redevența pentru utilizarea terenului. Alegerea terenului în proximitatea spitalului județean s-a făcut tot din considerație pentru vrâncenii loviți de boala cruntă, care au nevoie de servicii medicale integrate.

Cu amărăciune constatăm că noua conducere a spitalului s-a pus la dispoziția șefilor politici din PNL, iar în loc să se preocupe în această perioadă de testarea masivă a vrâncenilor și de redeschiderea secțiilor spitalului pentru bolnavii non-COVID care au nevoie de sprijin imediat, aruncă în spațiul public acuze nefondate și documente care nu dovedesc nimic altceva decât reaua credință a actualei guvernări și a reprezentanților ei.

Reamintim verișoarei prefectului, pusă vremelnic în funcția de conducere a spitalului județean, că adresele de corespondență nu fac obiectul informațiilor de interes public și că nu îi face cinste modul în care și-a început activitatea!”.

„Cât despre sesizarea DNA”, mai arată comunicatul de presă al Consiliului Județean Vrancea, dacă „specialiștii în drept” de la ziarul de casă al PNL „au identificat în procedurile administrative de concesionare a terenului de oncologie/radiologie o abatere de legalitate, ne pot indica direct infracțiunile, iar Consiliul Județean va formula el însuși plângerile necesare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here