Justiţia americană a autorizat recuperarea telegrafului de pe Titanic

0
150

Justiţia americană şi-a dat acceptul în această săptămână pentru o expediţie ce vizează recuperarea telegrafului de pe Titanic şi a autorizat în acelaşi timp, pentru prima dată, decuparea epavei celebrului pachebot, informează AFP. Un judecător federal din statul Virginia a acceptat o cerere a companiei R.M.S. Titanic, care speră să aducă la suprafaţă în vara acestui an staţia radio de la care au fost transmise semnalele S.O.S. de pe această navă. Magistratul Rebecca Beach Smith a considerat că telegraful Marconi de la bordul Titanicului are „o mare valoare istorică, educativă, ştiinţifică şi culturală” şi că operaţiunea ar permite „întreţinerea amintirii” celor aproximativ 1.500 de persoane care au murit în naufragiul din 1912. Compania R.M.S. Titanic a realizat deja mai multe misiuni de recuperare după descoperirea epavei Titanicului în 1985, dar s-a mulţumit până acum cu colectarea unor obiecte de pe fundul oceanic, răspândite între cele două secţiuni ale epavei.

În 2000, justiţia americană i-a interzis să taie epava pentru a recupera o colecţie de diamante. De această dată, judecătoarea americană a considerat că este posibilă o astfel de acţiune, „în regim minimal”, pentru a tăia un culoar de trecere în corpul navei care să ducă până la aparatul căutat. Dar, potrivit cotidianului The New York Times, R.M.S. Titanic va încerca să evite această opţiune şi ar dori să ajungă la acel telegraf printr-o lucarnă. Titanic, cel mai mare pachebot din lume, a părăsit portul Southampton din Anglia pe 10 aprilie 1912 cu ocazia călătoriei sale inaugurale, la finalul căreia trebuia să ajungă la New York. După ce s-a ciocnit de un aisberg, nava s-a scufundat în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912. De atunci, epava Titanicului se află la o adâncime de 3.821 de metri în apele internaţionale ale Atlanticului de Nord.

Aducerea la suprafaţă a unor obiecte de pe epavă a generat mereu polemici aprinse. Anumite persoane, începând cu urmaşii victimelor, consideră epava Titanicului drept un monument inviolabil, un loc de înmormântare. Dar după descoperirea sa, epava este asaltată de turişti şi de căutători de comori. Statele Unite şi Marea Britanie au încheiat un tratat, intrat în vigoare în ianuarie, care le permite să acorde sau să retragă licenţe care autorizează pătrunderea în epavă, acţiune protejată şi de Convenţia UNESCO pentru protecţia patrimoniului cultural subacvatic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here