Dwayne Johnson şi Emily Blunt vor interpreta un cuplu de supereroi într-un film realizat de Netflix

0
92

Netflix a cumpărat drepturile de realizare a filmului cu supereroi în care vor juca Dwayne Johnson şi Emily Blunt, intitulat „Ball and Chain”, bazat pe revista de benzi desenate cu acelaşi nume şi care prezintă aventurile a doi soţi cu puteri extraordinare, relatează EFE. Platforma de streaming a cumpărat drepturile după ce a aflat de acest proiect în urmă cu câteva săptămâni, a informat joi ziarul de specialitate The Hollywood Reporter, care a precizat că Johnson şi Blunt vor fi de asemenea producătorii viitorului film. Tema filmului este faptul că cei doi soţi capătă puteri ieşite din comun doar atunci când lasă deoparte diferenţele sentimentale şi decid să colaboreze. „Ball and Chain” este al doilea proiect în comun al celor doi actori, după ce au mai jucat împreună în „Jungle Cruise”, filmul studioului Disney realizat de regizorul spaniol Jaume Collet-Serra şi care, din cauza pandemiei de coronavirus ce ţine închise cinematografele din aproape întreaga planetă, a trebuit să-şi amâne premiera din 24 iulie anul acesta pentru 30 iulie 2021.

Dwayne Johnson are prevăzut să lanseze pe Netflix şi filmul de acţiune „Red Notice”, din a cărui distribuţie mai fac parte actorii Ryan Reynolds şi Gal Gadot. „Ball and Chain” devine astfel unul dintre numeroasele proiecte ale platformei americane pentru următoarea perioadă şi face parte din strategia Netflix de a produce mai multe filme în exclusivitate pentru catalogul său de ofertă. De exemplu, un alt proiect o are ca protagonistă pe Blake Lively care va juca în „Dark Days at the Magna Carta”, un lungmetraj post-apocaliptic pe care Netflix l-a impulsionat cu scopul de a realiza o posibilă trilogie, dacă primul film va avea succesul scontat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here