GALERIE FOTO: Antrenorul și opera lui – Romina Coman

0
562
  • Tot ce mi se întâmplă în cariera de antrenor este o pagină adăugată dragostei pentru volei!”

Romina Coman este antrenoarea echipei de volei a CSM Focșani 2007. Are o vechime de un campionat la acest nivel. Adică, este foarte tânără în această profesie. A fost jucătoare de foarte bună calitate, inclusiv în prima divizie a voleiului românesc. Urcușul spre înalt i-a fost oprit, dramatic, în mai multe rânduri, de accidentări grave care au scos-o din circuitul competițional. Un astfel de accident, ciudat prin maniera în care s-a produs, a avut loc în Polivalentă, într-un meci cu Dinamo București, când genunchiul i-a cedat în timp ce era în aer, după o săritură la fileu. A revenit de fiecare dată după accidentări, dar a fost nevoită să se reconstruiască și să reajungă la jucătoarea care era înainte.

A fost însă mereu remarcabilă prin joc, prin eleganță, frumusețe. Cred că ar fi putut face și o spectaculoasă carieră de top model. Voleiul i-a fost a doua chemare spre sport! A început cu handbalul, în clasa a patra, când era elevă la Școala nr. 8 din Focșani, și profesorii Doina Ene și Radu Georgescu au selectat-o pentru handbal, la Liceul cu program Sportiv. ”Mă consideram deja viitoare sportivă de performanță”, îmi spune, acum, Romina Coman care și-a asumat, de mică, sportul ca opțiune de viață. Nu a fost să fie handbalistă –ar fi fost redutabilă ca inter – pentru că antrenoarea Veta Mihalache a convins-o că voleiul i se potrivește cel mai bine. ”Așa a început dragostea mea pentru volei” își amintește cu oarecare nostalgie anii începutului.

Din clasa a opta a fost preluată de profesorul Marian Rădulescu, perioadă în care a evoluat pentru echipa de juniori 1, antrenată de profesoara Gabriela Bosnea. A jucat cu junioarele 1 în două turnee finale – la Pitești și Craiova, în urma cărora a ”intrat în vizorul a două echipe”, și a fost selectată în Lotul Național de Junioare. A avut ofertă de la Știința Bacău, făcută de celebrul antrenor Florin Grapă, la înscrierea la Facultatea de educație fizică și sport de la Bacău, dar a ales să continue la Focșani. ”A fost o decizie pe care am regretat-o mai târziu”, îmi zice acum, dar a refuzat și oferta de la CSU Cluj Napoca, preferând să rămână la CSM Focșani 2007. A acceptat, totuși, un transfer, în 2008, la Pro Volei Botoșani, unde a început seria accidentărilor! A făcut ruptură parțială de ligamente, s-a refăcut și a revenit acasă, la CSM 2007, antrenată de profesorul Marian Rădulescu, cu care a promovat în prima ligă.

Îi dau cuvântul, în continuarea poveștii sale de jucătoare: ”Din nefericire pentru mine, în timpul unui meci oficial A1, am suferit o accidentare gravă la genunchi – ruptura de menisc și ruptură totală de ligamente. Nu am renunțat la volei, la sportul de performanță, și m-am operat și recuperat, am revenit pe teren până în primavara anului trecut când în urma altei accidentări, la celălalt genunchi, am hotărât că e timpul să mă opresc cu cariera de sportiv și să trec cu multă seriozitate la cea de antrenor!”

Am introdus ca preambul al interviului povestea de jucătoare a Rominei Coman pentru că vorbește despre o perioadă în care, lucrând cu antrenori importanți, a acumulat o mare experiență pe care acum o pune în valoare cu inteligență, în liniște, cu inspirație – și în alcătuirea lotului și în pregătire și în timpul meciurilor echipei. A avut cu CSM 2007, în primul său an de atrenorat, un prim sucees important: a câștigat play-off-ul pentru barajul de promovare. Ce se va întâmpla în continuare rămâne de văzut. Foarte probabil, barajul va avea loc înaintea începerii viitoarei ediții de campionat.

Anii de jucătoare în primele două ligi ale României, dar și de pregătire cu redutabili profesori – cei mai mulți cu Marian Rădulescu, fost antrenor de Lot Național, perioda în care a fost antrenor secund la junioare și cea de când este antrenor principal la CSM Focșani 2007 sunt suportul, consistent, care o ajută să fie parte a interviului despre ”Antrenorul și opera lui”, propus de Monitorul de Vrancea.

Așadar!

O profesie cu stres și oboseală, dar și cu bucurii…

– După anii mulți de volei în care ați fost în ambele ipostaze, de sportivă și antrenoare, cum ați defini profesia de antrenor? Altfel spus ce este antrenorul în viziunea dumeavoastră…

– Profesia de antrenor este una foarte complicată, cu multe griji, stres și oboseală acumulată, nopți nedormite planificând iar si iar, ca totul sa fie perfect, ocupându-mi majoritatea timpului de zi cu zi. Dar și oferindu-mi bucuria că și azi am mai construit ceva pentru echipă, pentru evolutia mea ca antrenor, bineînțeles cu sacrificiul vieții de familie, din sânul căreia mă răpește de multe ori. Antrenorul este, în viziunea mea, un profesor, părinte, coleg, confesor, psiholog, cel mai bun exemplu de urmat pentru sportivul său. El dă încredere jucătorului și îl conduce spre maximul de potențial la fiecare antrenament, meci și, de ce nu, și în viața personală.

A fi fost sportiv de performanță reprezintă un atu important în devenirea ca antrenor? De ce?

– Nu este o regulă ca antrenorul să fi fost un sportiv de performanță, deși din punctul meu de vedere acesta este un atu – cel puțin pentru mine a fost. Așa am înțeles foarte bine și relația intercolegială, nu doar antrenor-sportiv, cât și emoțiile, trăirile, victoriile și înfrîngerile din interiorul terenului, nu doar din afara lui.

Unii antrenori devin foarte cunoscuți, celebri chiar, prin rezultatele unor sportivi ori unor echipe. Cât este noroc – cum ar fi întâlnirea unor sportivi cu calități excepționale – cât este știință, cât este muncă și cât este artă în munca antrenorului până la medalia sportivului?

– În sportul de performanță ajung în vârf foarte mulți dintre cei cu calități excepționale, datorită cărora le este mai ușor să reușească în ceea ce își doresc, dar asta nu înseamnă că au mai puțin de muncit. Iar noi, ca antrenori, participând la cursuri de perfecționare anuale, schimb de idei si materiale, venim cu noutăți în progresul echipei/jucătorului, țintind să-i aducem și situația de a fi cei mai buni. Puțin noroc trebuie să ai în tot, iar sportul de performanță nu face excepție. În cazul voleiului, norocul poate fi și atunci când mingea nu cade la tine în teren.

Rezultatele sportivului definesc antrenorul! Ce sportivi cu care ați lucrat vă definesc? Și de ce?

– C.V.- ul antrenorului reprezintă rezultatele obținute de-a lungul timpului, deci categoric, rezultatele echipei definesc antrenorul, fiind ele bune sau rele. Cele bune se trec în C.V, iar din cele mai puțin bune înveți, repari, adaugi până la perfecționare.

– Ați avut cu siguranță reușite, ați avut probabil și nereușite! Unde sau la ce nivel de pregătire intervine momentul de trecere la nivelul spre marea performanță sau, dimpotrivă, spre cedare. Și spre risipirea unor ani de muncă și pentru sportiv și pentru antrenor?

– Cred că momentul de trecere a sportivului la nivelul de mare performanță sau spre cedare este la terminarea junioaratului când, practic, își ia decizia spre viitorul dorit. Și, după cum ați specificat si dumneavoastră, am lucrat și cu junioare și cu senioare și pot veni cu exemple din propria experiență. Echipa de junioare 1, pe care am antrenat-o împreună cu domnul profesor Marian Rădulescu, mi-a oferit ocazia de a face practică si inițiere în cariera de antrenor. Am fost antrenor secund și eram încredințați că vom obține medalie la junioare 1, dar sportivele, eleve în clasa a XII-a, ne-au anunțat că renunță la volei și că își doresc o altă carieră decât sportul. Iar munca noastră – și a lor – s-a risipit… Ca sportivă, am avut colege care au făcut performanța de a juca în prima ligă, dar si colege care au renunțat în favoarea familiei sau altele, pur si simplu, din cauza accidentărilor grave, care le-au oprit de la sportul de performanță.

Sportivul este motivat de obiectivele clubului și de condițiile asigurate pentru performanță!

– Ce-l motivează pe un sportiv al timpurilor acestea să muncească pentru performanță și să renunțe la multele tentații din jurul lor?

– Vă răspund din punctul meu de vedere, al unui fost sportiv de performanță cu mulți ani de experiență, că pe sportivul timpurilor noastre îl motivează obiectivele unui club sportiv serios, care își dorește performanță și care să fie o rampă de lansare în cariera lui de sportiv. Să aibă condițiile necesare pentru îndeplinirea obiectivului, atmosfera de la echipă, pe lângă plăcerea și dorința de a fi cel mai bun.

– Cât este mulțumire și cât nemulțumire în anii dumneavoastră de antrenorat?

– Mulțumirea o asociez atunci când jucătoarele mele se simt bine pregătite, când în fața unui meci greu ele sunt încrezătoare că suntem cele mai bune. O asociez cu fiecare victorie obținută, pentru care am muncit din greu, cu satisfacția îndeplinirii obiectivului impus.

Nemulțumirea nu am descoperit-o încă, fiind la început de drum. Tot ce mi se întâmplă de-a lungul carierei de antrenor este o experiență, învățătura, o pagină adăugată dragostei pentru volei.

– Dacă aveți de transmis un mesaj colegilor dumneavoastră antrenori, vă rog să o faceți prin intermediul Monitorului de Vrancea…

– Nu sunt în măsură să dau sfaturi unui coleg antrenor, dar sunt sigură că fiecare își cunoaște munca, sacrificiile, limitele si dacă am ocazia de a transmite ceva este să ne respectăm pe noi înșine și să ne respectăm meseria devenind cei mai buni, fiecare în domeniul său de activitate!

– Mulțumesc, Romina Coman, și vă doresc o carieră – și o viață cu sănătate, plină cu reușite!

Sursa foto: Petrică Butuc, facebook Romina Coman

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here