Deputatul PSD Angel Tîlvăr: „În toamnă, autoritățile vor culege ce au semănat în aceste luni – creșterea ratei abandonului școlar, cu precădere în mediul rural”

0
347

Peste cinci mii de copii vrânceni nu au telefoane sau tablete pentru a participa la cursuri în mediul online și nu au acces la educație, atrage atenția deputatul PSD de Vrancea, Angel Tîlvăr. Social democratul arată, într-un comunicat de presă, că 5.298 de elevi vrânceni dintr-un total de 40.159 de elevi din învăţământul primar, gimnazial şi liceal nu dispun de asemenea echipamente. Situația cea mai dificilă este în mediul rural unde mai mult de jumătate dintre elevi nu pot învăța online pentru că multe dintre localități (de exemplu Reghiu, Fitionești, Tîmboești, etc.) nu au acces la internet sau mulți dintre părinți nu-și permit un abonament la internet. Social democratul arată că, dinainte de pandemie, România se confrunta cu problema abandonului școlar, cu precădere în zona rurală, situându-se, conform Eurostat, în topul primelor trei țări din UE cu cea mai ridicată rată de abandon școlar. Însă, în ultimele luni, pandemia de COVID-19 a adâncit problemele din sistemul educațional din România.

Acum, mai mult ca oricând, accesul la educație al copiilor de la sate pune probleme serioase, pentru că familiile lor nu-și permit să cumpere un telefon, calculator, laptop sau nu au acces la internet. Au trecut două luni de la mutarea cursurilor în mediul online și, cu toate acestea, soluțiile autorităților sunt firave, dovadă clară a interesului scăzut acordat problemelor educaționale din mediile dezavantajate. Elevii din aceste zone erau în situații dificile, dar această perioadă a arătat exact cât de mari sunt disparitățile dintre orașe și multe zone rurale. Comisarul european pentru inovație, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, a declarat acum două zile că „dificultățile cu care se confruntă comunitățile rurale din Europa, inclusiv în România, sunt foarte asemănătoare: lipsa de conectivitate, lipsa de echipament și insuficiența de competențe și încredere a cadrelor didactice și a elevilor”. În acest sens, UE a pus la dispoziția statelor membre un buget de 37 de miliarde de euro, în cadrul politicii de coeziune. Așadar, există fonduri, dar trebuie accesate! Până în toamnă, se vor împlini 6 luni de școlă “online”. Pentru mulți copii din familii vulnerabile, defavorizate, din mediul rural, ce au făcut autoritățile în tot acest timp și ce au de gând să facă pentru a asigura cele necesare, pentru ca toamna să ne găsească pregătiți?!, arată deputatul Angel Tîlvăr. Acesta menționează un studiu realizat de IRES potrivită căruia, în timpul pandemiei de COVID-19, unul din trei copii nu a avut mijloacele tehnice pentru a beneficia de platformele și activitățile educaționale, iar jumătate dintre elevi nu au reușit să comunice cu toți profesorii, de la mutarea cursurilor în mediul online. Potrivit statisticilor, cei mai mulți dintre aceștia locuiesc în mediul rural și sunt din regiunea Moldovei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here