Două persoane din Roman sunt cercetate de procurorii vrânceni pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Acestea sunt bănuite că au folosit adeverinţe de angajator false, pentru a-şi putea astfel justifica deplasarea pe perioada stării de urgenţă. Iniţial dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud, ulterior fiind preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. „Organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu în urma opririi în trafic a unui autoturism în care se aflau două persoane domiciliate în Roman. Având în vedere că se aflau pe raza municipiului Adjud, celor două persoane le-au fost solicitate documentele care justifică urgenţa deplasării în afara locuinţelor. Cele două persoane au prezentat adeverinţe de angajator, însă, în urma verificărilor, s-a contatat că nu figurează ca fiind angajate la vreo societate comercială. În cauză se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată constând în falsificarea adeverinţelor de angajator pentru a motiva încălcarea dispoziţiilor ordonanţelor militare”, au precizat procurorii vrânceni.