În anul în care a sărbătorit 150 de ani de învățământ pedagogic, Colegiul Național Pedagogic ”Spiru Haret” Focșani își diversifică oferta educațională cu încă o clasă la filiera vocațională, profil pedagogic. Această clasă va avea specializarea Învățător-Educatoare + Educatoare-Puericultor. Absolvenții acestei specializări se pot angaja pe piața muncii fie ca învățători sau educatoare dar și ca educator-puericultor, în creșe. Așadar, pentru anul școlar 2020-2021 candidații care se înscriu la Colegiul Național Pedagogic ”Spiru Haret” Focșani pot opta pentru următoarele specializări:
Filiera vocațională, profil pedagogic, specializarea ÎNVĂȚĂTORI-EDUCATOARE:
-
2 clase (60 locuri)
Filiera vocațională, profil pedagogic, specializarea: ÎNVĂȚĂTORI-EDUCATOARE + EDUCATOARE-PUERICULTOR
-
1 clasă (30 locuri)
Filiera teoretică, profil umanist – 112 locuri:
Specializarea FILOLOGIE:
-
3 clase (84 locuri)
din care 1 clasă de LIMBA ENGLEZĂ INTENSIV
Specializarea ȘTIINȚE SOCIALE:
-
1 clasă (28 locuri)
Școala dispune de sală de sport, laboratoare moderne, săli de clasă dotate cu videoproiector și calculatoare conectate la Internet, două laboratoare de informatică, cabinet de asistență psihopedagogică, bibliotecă și sală de lectură, cabinet medical.
Porțile școlii sunt deschise pentru toți elevii care doresc să-și dezvolte aptitudinile artistice sau sportive, prin corul ”Mica Pastorală”, formații de teatru, formații sportive sau de cetățean activ și implicat, în cadrul cluburilor de dezbateri, care se desfășoară la nivelul colegiului. De asemenea, se pot implica în emisiuni radio pentru elevi, folosindu-se de stația de la nivelul școlii.
Numeroasele proiecte derulate contribuie de asemenea, la dezvoltarea personalității și competențelor de comunicare ale unui tânăr european.
Așadar, porțile școlii așteaptă spre formare o nouă generație.
SUCCES!!!
Director, prof. Felicia Panaite Director adjunct, prof. Svetlana Baciu
Comunicat de presă