GALERIE FOTO: Sportivi de poveste ai Vrancei – Marius-Ionuț Cloșcă

0
399
  • Să ne vedem cât mai curând încercând să mai scriem o filă de istorie pentru CSM Focșani 2007!

Marius-Ionuț Cloșcă este handbalist. Excelent portar al CSM Focșani 2007. Produs al sportului vrâncean, cu drum început la Panciu, continuat la Focșani, cu trecere și pe la Vaslui, unde a închis de multe ori poarta echipei și a ajutat-o să promoveze în Liga Națională. A revenit la Focșani de unde plecase în 2013 și a urcat în Ligă și cu CSM 2007. Nu știu cât la sută dintr-un rezultat bun al unei formații de handbal se datorează portarului, dar cu siguranță proporția este foarte mare. Marius Cloșcă a avut partea lui importantă de proporții foarte mari, prin prestații de senzație, la unele dintre victoriile de senzație ale echipei Focșaniului. Paradele lui l-au impus de câteva ori în echipa etapei în Liga Națională în care evoluează portari de supervaloare! A fost juniorul Focșaniului unde a urcat și la seniori, a avut – și are colegi de poartă de mare calitate – Viorel Ciubotaru, Emilian Marocico, Shota Tevzadze, Dan Constantin Rusu alături de care a făcut posibilă creșterea spectaculoasă în valoare și în rezultate a CSM 2007. Și-a câștigat locul în poartă prin muncă, seriozitate, prestații remarcabile și foarte apreciate de numerosul și exigentul public focșănean. Este căsătorit, este militar și sportiv de prim nivel. Este absolvent al Facultății de educație fizică și sport la Univesitatea George Barițiu. În prezentarea făcută pe site-ul csmfocșani2007.ro declară că își propune să acceadă cu CSM Focșani 2007 într-o cupă europeană.

Am spus o parte din povestea portarului Marius-Ionuț Cloșcă. O continuă chiar Marius în dialogul pe care i l-am propus.

Așadar!

– Ce anume te-a dus spre handbal, sport în care ai devenit un nume important?

– Încă de mic eram pasionat de sport. Ca mai toți copiii generației mele, și ai celor de dinainte. Fără gadgeturile de acum, mai toată ziua băteam mingea în fața blocului. Îmi aduc aminte că la început am debutat între buturi la fotbal, fiind component al echipei de juniori a Școlii generale din Panciu. Întâmplător, sau poate nu – întâmplarea poate fi și un semn al destinului – echipa de handbal a școlii urma să participe la un turneu al școlilor generale în Focșani și, cum nu aveau portar, mi s-a propus să încerc să-i ajut. Am acceptat și vedeți ce a urmat!

– Cine ți-a îndrumat primii pași în handbal, cine te-a construit de la copilul intrat întâmplător în poarta de handbal la jucătorul valoros care ai devenit?

– La un turneul despre care v-am vorbit am fost remarcat de domnul profesor Florin Drăgan care m-a adus la Focșani. Ulterior am făcut pașii spre grupele mai mari de juniori la domnul profesor Lucian Tucan, la LPS Focșani, care m-a și promovat în echipa de seniori a CSM 2007.

– Care a fost drumul tău în cariera sportivă?

– A fost un drum frumos, cu foarte multe satisfacții. Am întâlnit oameni foarte frumoși ca și caracter, am împărțit și împart vestiarul alături de mari handbaliști, și am încercat alături de fiecare dintre ei fructific momente frumoase.

– Nu știu dacă ai avut oferte de la alte cluburi, dar dacă ai fi avut ce-ai fi făcut?

– Nu cred ca se pune problema la mine să vorbesc despre oferte atâta timp cât mai am un job și ar fi foarte greu să le combin pe amândouă la alt club. Însă mi-aș dori ca de la an la an să progresăm cu echipa în asa fel încât să simt că aș fi trecut la una mai puternică.

– Care sunt cele mai puternice impresii, ce te-a marcat cel mai profund pe acest drum?

– Am promovat în Liga Națională alături de două echipe – Vaslui și Focșani – emoțiile fiind de nedescris mai ales alături de CSM 2007, cu care am fost și la două baraje de menținere în ligă. Au fost emoții intense, pe care le-am retrăit, chiar amplificate, când am am reușit calificare în Final Four-ul Cupei României. În cariera poți obține performanțe uriașe, dar dacă se realizează cu sala goală parcă nu le simți. Vă spun asta pentru că, pe mine, sincer, cel mai mult m-a impresionat publicul nostru care ne-a fost alături în toate momentele. Nu doar acasă! Au fost în nenumărate deplasări, inclusiv până la Timișoara! Am simțit suporterii tot timpul aproape, iar de câte ne-a secat puterea în teren, ei au reușit să transmită doza de energie de care aveam nevoie. Sunt mândru că avem meci de meci un astfel de public și le mulțumesc din tot sufletul suporterilor și cu această ocazie.

– Dacă nu ai fi făcut handbal, ce alt sport ți-ar fi plăcut să faci?

– Mai mult ca sigur aș fi făcut fotbal. Bineînțeles tot între buturi aș fi fost!

– Care este viața ta dincolo de handbal?

– Viata mea dincolo de sport… Păi se împarte între cadru militar și soț, Încerc pe cât posibil ca puținul timp pe care mi-l petrec alături de familie să-l fructific la maxim.

– Din ceea ce ai devenit în viață, ce îi datorezi sportului?

– Îi datorez enorm! El m-a construit ca om, m-a educat și datorită sportului am devenit persoana din momentul de față.

– Ce-ți propui pentru anii ce vin?

– Îmi doresc sănătate, mai ales în această perioada de pandemie, îmi doresc să progresăm ca echipă și, de ce nu, în anii ce urmează publicul focșănean să se bucure și de o participare a noastră în cupele europene.

– Ce faci în această perioadă în care nu prea poți să faci mare lucru ca sportiv?

– Fiind și cadru militar, programul meu a fost unul apropiat de normal, cu muncă și mult așteptatul timp alături de familie, de care cred că toți sportivii am profitat în această perioada. Și, nu în ultimul rând, mișcare așa cum am putut fiecare să facem încercând să ne menținem la un nivel de pregătire cât mai aproape de cel normal.

În încheiere aș vrea să le transmit tuturor colegilor sănătate multă și să ne vedem cât mai curând pe parchetul Sălii Polivalente încercând să mai scriem o filă de istorie pentru CSM Focșani 2007.

Despre Marius-Ionuț Cloșcă, unul dintre antrenorii săi, cel care l-a pregătit și la juniori, ca și la seniori până a plecat la Vaslui, antrenorul emerit Lucian Tucan: ”Ca și Valentin Mocanu, Marius Cloșcă a început la colegul meu Florin Dragăn. Și despre el am aprecieri deosebite. Atât cît a lucrat cu mine a muncit foarte mult, a avut o mare ambiție. A strâns din dinți când a fost nevoit să stea în urmbra altora, a muncit cum puțini sunt în stare să o facă. Și la Vaslui a lăsat o impresie foarte bună. Cuvântele de ordine pentru el sunt, deci, seriozitate și ambiție. În plus, în Marius Cloșcă am avut un jucător care nu a fost tipul rebel, care să iasă din cuvânt. Un jucător liniștit în sala de antrenament, dar și dincolo de ea. Poate fi un model de sportiv și de om, în general”.

Sursa foto: Petrică Butuc, Facebook Marius Cloșcă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here