ULTIMA ORĂ! VIDEO și FOTO! UPDATE! Incendiu în zona Gării Focșani, văzut din centrul orașului: ard deșeuri auto

0
4283

În urmă cu puțin timp, lucrătorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Anghel Saligny” al județului Vrancea au fost solicitați în zona Gării Focșani, în spate la Vinexport, pentru a lichida un incendiu. Ajunși la fața locului, pompierii au descoperit că sursa incendiului sunt niște deșeuri auto, mai precis cauciucuri.
La fața locului se află trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
Revenim cu detalii.

UPDATE! Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi 1ambulanţă SMURD, pentru stingerea unui incendiu scăpat de sub control, în curtea unui centru de dezmembrări auto situat la periferia municipiului Focșani. Evenimentul a fost anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112, în jurul orei 18:35. La momentul sosirii echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum. Forțele de intervenție au acționat prompt pentru limitarea propagării flăcărilor. După aproximativ o oră salvatorii au reușit să lichideze incendiul. Au ars circa 1 t de deșeuri de plastic, 50 kg materiale textile și 10 anvelope auto provenite din dezmembrări. Din fericire nu au fost înregistrate victime. (Comunicat ISU Vrancea, 7 mai.2020)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here