În sport, se știe că nu se știe nimic sigur!

0
183

Ministrul Tineretului și Sportului și Ministrul Sănătății semnează Ordinul comun cu numărul 549 din 04.05.2020 prin care aprobă ”Recomandările necesare a fi avute în vedere pentru reluarea antrenamentelor în cantonamente”. Federațiile au preluat Ordinul, l-au postat pe site-urile proprii dându-l, astfel, mai departe cluburilor care îl citesc și constată că nu prea pot să-l aplice. Nici un club care își cunoaște interesele și posibilitățile – cel puțin dintre cele a căror situație o cunosc – nu-și permit să consume bugetele, și așa firave, pentru cantonamente care pot costa peste 20 de mii de euro la loturi de 18-20 de jucători, ca la handbalul de Ligă națională și ceva mai mult pentru echipele de fotbal cu loturi de 24-25 de jucători. La care se adaugă cheltuielile pentru testarea la Covid a loturilor, antrenorilor și celorlalți specialiști de la echipe.

Federațiile de fotbal și handbal au propus calendare pentru încheierea campionatelor înaintea apariției Ordinului 549 care dispune programul antrenamentelor. Urmează ca în această săptămână ori săptămâna viitoare fotbalul și handbalul de seniori să aibă, totuși decizii care să lămurească lumea sportului – inclusiv pe suporteri, despre ce se va întâmpla în continuare în sportul românesc. La echipe, dar și la sporturile individuale cum sunt atletismul, tenisul, cele de contact…

Deocamdată ceea ce se știe în mediile sportive este că nu se știe nimic sigur. Ieri, directorul sportiv al echipei de fotbal a CSM Focșani 2007, Nicuță Oprea, mi-a spus că urmează să fie luată o decizie după o nouă teleconferință la Federație, dar că este de părere că ar fi inutil să fie cheltuiți acum bani pentru pregătire și un galop de meciuri, pentru ca apoi, peste foarte puțin timp, să fie din nou cheltuiți bani pentru alte cantonamente în vederea viitorului an competițional. Apropo de Ordinul 549: vorbește despre reluarea antrenamentelor în cantonamente și regulile de urmat în acest caz. Să înțeleagă lumea, cumva, că pot fi reluate antrenamentele și altfel decât prin cantonamente? Până una-alta sunt doar vorbe și descântec, așa cum spunea poetul dojenind blând melcul care s-a lăsat păcălit de vorbe și a ieșit prea repede din cochilie. Și a murit. De frig! Covidul nu ajunsese în lume!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here