Mihai Covaliu (COSR): Sportivii vor avea nevoie la intrarea în baze de avize că au fost testaţi pentru COVID-19

0
50

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că anunţul preşedintelui Klaus Iohannis privind reînceperea cantonamentelor sportive după 15 mai este o veste bună, precizând însă că la intrarea în baze sportivii vor trebui să prezinte avizele medicale conform cărora au fost testaţi negativ pentru COVID-19. „E o veste bună anunţul preşedintelui. S-a referit mai mult la partea sportivă pentru că se tot discută în ultima perioadă despre reluarea sportului şi a activităţii fizice. Se discută în aceste zile, cei de la Ministerul Tineretului şi Sportului, de la Ministerul Sănătăţii cum vom relua această activitate. Când e clar, după 15 mai, nu mai e o necunoscută, dar în ce fel şi ce măsuri trebuie să respectăm sunt subiecte care sunt acum pe masă. Trebuie respectate aceste măsuri care vor veni de la Ministerul Sănătăţii, de la specialiştii de acolo. Noi suntem în legătură cu Ministerul Tineretului şi Sportului, domnul ministru s-a întâlnit de mai multe ori cu specialiştii de la Ministerul Sănătăţii şi există şi un plan de reîncepere a pregătirilor. Vom reîncepe activitatea sportivă, dar e clar că nu oricum. Din punctul de vedere al COSR, baza sportivă de la Izvorani este pregătită să primească sportivii, inclusiv apa şi bazinul de la piscina olimpică au fost igienizate. Am făcut în toată baza o igienizare şi aşteptăm şi noi aceste măsuri pe care să le implementăm acolo”, a declarat Covaliu pentru AGERPRES.

Întrebat dacă se pune problema testării sportivilor pentru COVID-19 înainte de intrarea în cantonamente pentru pregătirea centralizată, Covaliu a spus: ”Da, absolut. Am discutat şi cu ministrul Tineretului şi Sportului, este o condiţie ca la intrarea într-o bază sportivii de performanţă vor avea nevoie de acel aviz că au fost testaţi (negativ) pentru COVID-19. Este luat în calcul acest aspect”. Oficialul COSR a afirmat că specificul anumitor discipline i-a făcut mai nerăbdători pe sportivii care îşi desfăşoară activitatea în apă, iar în ceea ce priveşte sporturile de echipă Covaliu a spus că fotbalul ar trebui să fie un exemplu pentru celelalte, fiind primul care probabil îşi va relua activitatea: „E clar că sportivii de la unele dintre discipline sunt mai nerăbdători, pentru că e vorba despre specificul acestora, cum ar fi nataţia, canotajul, kaiac-canoe, care au nevoie de apă. E clar că stând acasă nu putem să comparăm cu activitatea scrimerilor spre exemplu sau judoka, care s-au adaptat mai uşor la condiţiile de desfăşurare a antrenamentelor în siguranţă. Am ţinut legătura tot timpul cu doamna Elisabeta Lipă şi cu toţi ceilalţi preşedinţi de federaţii, toţi îşi doresc reluarea activităţii, dar în condiţii de maximă siguranţă. E clar că dacă îţi apare un caz toată activitatea se perturbă din nou, se suspendă, şi atunci vrem să preîntâmpinăm astfel de cazuri. Iar fotbalul va trebui să fie un bun exemplu pentru cum trebuie reluată activitatea la sporturile de echipă. E clar că ei vor începe primii activitatea, nu?”

Referitor la sportul amator, Covaliu s-a arătat încântat de faptul că în ultima perioadă se vorbeşte tot mai mult de importanţa acestuia în viaţa oamenilor. „Pe mine ce mă bucură este că oamenii au început să-şi dea seama de importanţa sportului în viaţa lor. Ăsta e un fapt extraordinar. Lumea are nevoie de mişcare, are nevoie să iasă afară la aer. Deja termenul de stand-by s-a epuizat. Am înţeles până acum că suntem într-o situaţie deosebită, am respectat regulile, am făcut tot ceea ce trebuia să facem, dar bineînţeles că avem nevoie de mişcare şi de sport”, a mai spus Mihai Covaliu.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni că sportivii de performanţă vor putea reîncepe cantonamentele începând cu 15 mai, dar doar „în condiţii foarte speciale”, precizând totodată că nu vor reîncepe competiţiile sportive decât „după o perioadă suficient de lungă de pregătire”. Niciunul dintre loturile naţionale şi olimpice ale României nu au mai efectuat pregătiri centralizate de la jumătatea lunii martie, când Ministerul Tineretului şi Sportului a trimis o adresă către toate centrele sportive naţionale prin care cerea sportivilor să evacueze bazele în contextul pandemiei de coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here