-
„Încerc mereu să fiu modelul de om pe care eu l-aș urma!”
Era, cred, în 2015. La un antrenament al handbaliștilor de la CSM 2007, într-un colț de teren, în partea tabelei de marcaj, un jucător pe care nu-l cunoșteam făcea pregătire fizică. L-am întrebat pe profesorul Viorel Ciubotaru dacă au un jucător nou la echipă. Mi-a spus că nu, dar că ar fi foarte bine dacă acel jucător, cu experiență în echipe de Ligă Națională, ar reveni la Focșani. Peste un an, handbalistul de care vorbesc s-a întors acasă. Ca jucător al CSM 2007. Era Mihăiță Miroiu. Cel care avea să-și demonstreze repede valoarea – a început de la zero, cum avea să-mi spună în interviu – să-și câștige locul pe un post cu titular incontestabil până atunci, Robert Năstăsie și să devină căpitan al echipei, ales de coechipieri!
Mihăiță Miroiu este un personaj complex, handbalist, dar și antreprenor, absolvent al facultății de educație fizică și sport și cu master în managementul organizațiilor și activităților sportive la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca și cu minirețeaua de cafenele Branko Coffe, în parteneriat cu fostul său coleg de echipă Petrică Vasilache. Mihăiță Miroiu, golgeterul echipei CSM Focșani 2007 și unul dintre cei mai buni marcatori din Liga Națională. De fapt, unul dintre cele mai bune extreme dreapta din Ligă. Are ca hobby-uri istoria, geopolitica, geostrategia și fotografia. Veți descoperi în cele ce urmează un sportiv și un om de cea mai bună calitate, cu principii limpezi, cu fair-play-ul evident și în tensionatele meciuri din Ligă. Cu discurs convingător, cu profunzimi de gând, care știe exact ce vrea de la sport și viață și lucrează în consecință.
Așadar!
Parcurs pe linia Focșani – Călărași – Odorheiu Secuiesc – CSM București – U Cluj – Focșani
– Ce anume te-a dus spre handbalul în care ai devenit un nume important în Liga Națională?
– Am făcut pasul spre handbal la o vârsta destul de fragedă, aveam 9 ani când am fost selectat, eram atunci elev al Școlii Ștefan cel Mare. Era o vreme când nu exista tehnologie, acasă nu aveam cablu Tv, singura ocupație atunci era școala iar după școală, activitățile sportive din fața blocului. Îmi aduc aminte că de mic eram un copil atletic, aveam energie și eram dispus să o investesc în sport așa că nu am zis “nu” oportunității apărute.
– Cine ți-a îndrumat primii pași în handbal, cine te-a construit de la copilul talentat până la personalitatea care ai devenit?
– Am început pe acest drum sub îndrumarea domnului Florin Mircea Drăgan și cu dânsul am continuat până la vârsta de 17 ani, când am plecat la Călărași. Domnul profesor a fost șansa pe care mi-a oferit-o viața la acea vârstă, aveam să îmi dau seama de asta mai târziu când am mai crescut. Mi-a fost foarte apropiat, m-a susținut și a avut grijă de mine în multe situații. Îi sunt pe deplin recunoscător din foarte multe puncte de vedere. A rămas mentorul meu până astăzi și am păstrat legătura cu dânsul în cei 9 ani petrecuți la alte echipe. În ceea ce privește evoluția mea și performanțele atinse în Liga Națională în ultimii 5 ani, este clar că este meritul domnului profesor Viorel Ciubotaru pentru că mi-a oferit încrederea pe care altcineva până la dânsul nu mi-a oferit-o. Totuși, am venit la Focșani din liga a doua, de la o echipa de pluton, probabil pe locul 8-9 valoric în eșalonul numărul doi. Cel mai mult mă bucură în acest moment că am avut doi antrenori care m-au format și aceștia sunt focșăneni, pentru mine înseamnă enorm acest lucru.
– Care a fost drumul în cariera sportivă?
– Parcursul meu sportiv a fost pe linia Focșani – Călărași – Odorheiu Secuiesc – CSM București – U Cluj – Focșani. La Călărași pot spune că m-am adaptat rapid, în mod evident am mers acolo pentru echipa de juniori 1 care era foarte competitivă în acel ultim an, dar rapid am intrat și la echipa de seniori proaspăt înființată și asta m-a ajutat foarte mult. La finalul sezonului am fost transferat la Odorheiu Secuiesc, o echipă de top în acel moment în handbalul românesc. Am petrecut acolo 3 ani, timp în care am fost vicecampion și am avut și șansa de a juca în Cupele Europene. Nu pot spune că am evoluat foarte mult acolo, din acest motiv am ales să merg la CSM București unde am stat un an. Impactul a fost unul foarte mare; aveam 21 de ani și după 3 ani petrecuți într-un oraș cu 40.000 de locuitori, dintre care 97% de etnie maghiară, am trecut la un oraș cu aproximativ 2 milioane de locuitori la acel moment, cred. După București am ajuns la Cluj, eram deja călit din foarte multe puncte de vedere, așa că pe fondul unei crize financiare de la clubul Universitatea, am început să văd diferit multe lucruri. Odată ajuns la Focșani, am început de la 0, iar astăzi mă aflu aici așa cum mă știți.
Sportul de performanță este un maraton și nu o cursă de sprint
– Cred că ai avut oferte importante de la cluburi mai potente financiar decât CSM 2007. De ce nu ai plecat?
– Este adevărat că am avut oferte de la alte echipe, dar am preferat de fiecare dată să nu vorbesc despre ele cu nimeni pentru că la acel moment nu aveam în vedere un transfer. După experiențele de la echipele anterioare pentru care am jucat, am simțit nevoia de stabilitate. Nu mi-am propus să joc la toate echipele din ligă. Stabilitatea atrage capacitate mare de concentrare și de lucru. Îmi place să îmi fac planuri pe termen mediu și lung. M-am atașat de echipa aceasta și aici m-am regăsit (handbalistic vorbind), vorbesc adesea despre sentimentul de apartenență pe care îl port față de acest oraș. Nu întotdeauna banii sunt cei mai importanți, motivația vine din altă parte pentru mine pentru că altfel ar fi prea superficial. În altă ordine de idei, CSM Focșani 2007 este un club serios care mi-a dovedit în acești ani că își respectă sportivii. E fain să joci acasă și să vezi atâtea figuri cunoscute în tribună. Sunt oameni care nu mă știu decât de la sală, dar eu îi cunosc de când eram copil. Văd în tribune oameni cu care mă identific, văd oameni de pe strada mea, bărbații aceia care stăteau cândva la garaj sau la sifonăria din cartier. Pentru aceste motive și pentru multe altele, sunt încă aici.
– Care sunt cele mai puternice impresii, ce te-a marcat cel mai profund pe acest drum?
– Cel mai mare câștig pe care sportul mi l-a oferit a fost acela de a nu îmi fi petrecut timpul într-un mod dezorganizat. Sportul de performanță te învață să fii responsabil, să îți asumi acțiuni, să fii competitiv și să îți descoperi forțele ascunse pe care le are corpul, atât cele fizice, cât și cele psihice. Sportul de performanță este un maraton și nu o cursă de sprint, de aceea, e nevoie să îți creezi un mecanism bun de funcționare ca individ, atât la sală, cât și în viața personală. Sportul îți cere să nu fii mediocru și să îți dorești mereu să fii la un nivel ridicat. Vorbim aici de o nișă unde puțini ajung, nu datorită talentului, ci datorită perseverenței. Am trăit multe momente în cariera sportivă până acum, dar o lecție importantă am învățat-o de la evenimentul nefericit al fostului nostru coleg Adi Băluț. Accidentarea sa și ieșirea completă din circuitul sportiv mi-au arătat care este uneori prețul sportului de performanță, care sunt riscurile și cum după 20 ani ani de activitate treci de la o zi la alta de la sportiv la fost sportiv.
– Dacă nu ai fi făcut handbal, ce alt sport ți-ar fi plăcut să faci?
– Cred că mi-ar fi plăcut să practic și un sport individual.
– Care este crezul tău de sport și de viață?
– Nu știu dacă pot vorbi despre un crez, mai repede aș numi-o filosofie de viață pe care încerc să o aplic atât în teren cât și în afara lui. Încerc mereu să fiu modelul de om pe care eu l-aș urma. De fel, mă consider un tip umanist, cred într-un anumit set de valori morale la care țin și cred că acestea se reflectă în jocul pe care îl fac. Cred, de asemenea, că motivația din spatele fiecărui individ este ceea ce îl propulsează către succes iar eu îmi găsesc motivația în lucruri simple, dar importante.
”Sportului îi datorez foarte multe, dar mai multe datorez familiei mele!”
– Care este viața ta dincolo de handbal?
– Dincolo de handbal, viața mea este una foarte activă, uneori ajung la antrenament și simt că acolo mă odihnesc. Sunt un tânăr antreprenor, am format o echipă de 7 oameni cu care lucrez în cadrul unui proiect care îmi aduce o mulțumire sufletească enormă. Este un proiect prin care consider că ofer comunității ceva în plus pe lângă activitatea de la sală. Sunt un tip pasionat de subiecte aflate la o distanță considerabilă de sport și citesc despre ele. Încerc constant să îmi îmbunătățesc procesul gândirii critice și încerc să formez oameni valoroși pentru societate prin proiectul în care sunt implicat. Am un grup de prieteni din copilărie cu care îmi place să îmi petrec timpul și apreciez loialitatea creată în toată această perioadă. Am lăsat intenționat la final subiectul familiei deoarece pentru mine este cel mai important aspect în contextul în care mă consider un familist convins și în contextul în care, împreună cu soția mea, așteptăm o fetiță în câteva zile.
– Din ceea ce ai devenit în viață, ce îi datorezi sportului?
-Sportului îi datorez foarte multe pentru că a fost mereu un mod de viață, dar mai multe datorez familiei mele, părinților mei, surorii mele, pentru că indiferent de parcursul pe care l-am avut, cu suișuri și coborâșuri, ei au fost mereu lângă mine.
Avantajul echipei, modestia de care dă dovadă grupul
– Esti căpitan al echipei de handbal a CSM Focșani 2007, cel mai bun marcator și unul dintre favoriții suporterilor. Te rog să faci, din aceste posturi, o scurtă apreciere asupra drumului echipei în Liga Națională și a locului ei în comunitatea focșăneană.
– Din postura de căpitan vă pot spune doar că mă aflu pe o navă care poate naviga singură. Am colegi serioși, familiști convinși, responsabili și dispuși să dea tot ce au mai bun pentru această echipă. Bineînțeles, nu mereu reușim, dar pentru asta ne antrenăm și pentru asta ne aflăm aici. Avantajul acestei echipe cred că este modestia de care dă dovadă grupul, ne respectăm mereu adversarii, ne bucurăm când îi învingem și suferim atunci când ne înving și așteptăm mereu să ne luăm revanșa. Personal, visez să joc cu echipa într-o Cupă Europeană, poate că este o dorință ușor hazardată, dar cred că merităm ca la un moment dat să ajungem acolo, suporterii merită asta. Închei acest interviu prin a mulțumi oamenilor care au crezut mereu în noi și celor care ne-au aplaudat sau ne-au criticat atunci când am meritat!
– Felicitări, căpitane. Mulțumesc și eu pentru interviu!
Sursa foto: Petrică Butuc, facebook Mihai Miroiu
