Fotbal – Sezonul 2019-2020 pentru copii și juniori a fost încheiat prin decizia FRF în urma consultărilor cu reprezentanții cluburilor!

0
137

Federația Română de Fotbal a decis, la finalul săptămânii trecute, în urma consultării cu reprezentanții cluburilor, ca toate competițiile de copii și juniori ”organizate pe teritorul României” să fie anulate. Excepție face Liga Elitelor U 19 care trebuie să trimită o echipă în UEFA Youth League. Într-un comunicat publicat joi, 29 aprilie pe site-ul FRF, este precizat că ”În urma consultărilor avute cu membrii afiliați, din dorința de a proteja tinerii jucători și a diminua riscul infectării cu Covid-19, având în vedere și faptul că nu există o miză competițională de tip retrogradare/promovare, dar și pentru a putea începe pregătirea sezonului următor, administrația FRF a luat decizia de a anula toate competițiile de copii și juniori de pe teritoriul României pentru sezonul 2019-2020… În același timp s-a căzut de acord ca reluarea antrenamentelor să reprezinte prioritatea cluburilor imediat ce condițiile sanitare și legale o vor permite”.

Nu va continua sezonul 2019-2020 pentru Campionatul Național U19, Campionatul Județean U19, Cupa României U19, Supercupa României U19, Liga Elitelor U17, Campionatul Național U17, Campionatul Județean U17, Cupa României U17, Supercupa României U17, Liga Elitelor U16, Liga Elitelor U15, Cupa României U15, Supercupa României U15, Turneul Speranțelor, Campionatul Național U13, Campionatul Național U11, Interliga Națională U 11, Interliga Națională U 9, Interliga Națională U 8, Interliga Națională U 7. Au fost anulate și competițiile din ONSS la învățământul primar, gimnazial și liceal. Comunicatul din 29 aprilie mai precizează că se amână pentru toamnă Cupa Satelor, Cupa Tymbark Junior și Fotbal și feminitate, întrerupte și ele în urma deciziei Comitetului de Urgență din 9 martie,” datele de disputare urmând să se stabilească ulterior, în funcție de evoluția situației epidemiei COVID-19”.

În legătură cu Ligile a II-a și a III-a, o decizie urmează să fie luată în această săptămână în urma unei noi serii de consultări cu reprezentanții cluburilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here