ULTIMA ORĂ! VIDEO și GALERIE FOTO: 1 Mai în izolare

0
1982

Micii care sfârâie pe grătarele încinse, muzica de petrecere și voia bună s-au mutat acasă în acest an. De ce? Pentru că o simplă plimbare în Crângul Petrești, spre exemplu, te poate costa de la 2.000 până la 20.000 de lei. Pentru a se asigura că cetățenii respectă prevederile ordonanțelor militare, echipajele mixte formate din polițiștii, jandarmii și militarii vrânceni sunt astăzi la datorie și verifică fiecare autovehicul care se îndreaptă spe Crângul Petrești și nu numai.

Sărbătoresc munca prin… muncă

Organele de ordine din Vrancea sărbătoresc 1 Mai la serviciu și le atrag atenția cetățenilor să nu părăsească domiciliul dacă nu au o urgență, în caz contrar riscă amenzi usturătoare. Prin urmare, „tradiționalele” grătare cu mititei, și berea rece vor fi servite anul acesta doar acasă, în compania membrilor familiei cu care locuim de obicei.
Drumul de legătură dintre Focșani, spre Crângul Petrești era „păzit” astăzi, la orele prânzului, de un echipaj mixt format din polițiști, jandarmi și militari, astfel că toți cetățenii care se deplasau în acea direcție erau opriți și legitimați.
„În momentul actual, în municipiul Focșani, de 1 Mai, pentru că este mare sărbătoare, și vrem să fim alături de populație și să verificăm respectarea restricțiilor de circulație, acționăm cu 64 de cadre într-un dispozitiv mixt, format din polițiști, jandarmi, lucrători din cadrul serviciilor comunitare publice, precum și Poliție Locală și MApN. La nivelul județului Vrancea sunt mult mai multe echipaje.
Astăzi ne-am bucurat de o zi frumoasă și mulțumim populației pentru faptul că a înțeles că nu avem voie să mergem în Crângul Petrești. Pot spune că nu au fost incidente, și că lumea a înțeles faptul că restricțiile de circulație ne fac tuturor bine. Îi rugăm pe cetățeni să petreacă acest weekend prelungit în familie, să restricționeze un pic ieșirile în public, și să părăsească domiciliul doar pentru motivele prevăzute în ordonanțele militare”, ne-a declarat comisar șef Daniel Fătu, împuternicit adjunct al șefului Poliției Municipiului Focșani.

Crâgul pustiu

Oameni par să fi înțeles cât este de important să respectăm ordonanțele militare și au rezistat tentației de a ieși la plimbare în Crângul Petrești. Departe de agitația orașului cu care eram obișnuiți lunile trecute, Crângul Petrești rămâne o oază de liniște… Miroase a iarbă proaspăt încolțită, iar trilul păsărilor te îndeamnă la meditație. Dar nu-i încă momentul.
În Crângul pustiu, doar păsările cerului își fac de cap. Zboară dintr-un copac în altul de parcă ar juca prinsa, și scormonesc printre frunzele uscate rămase din toamnă, doar, doar vor descoperi vreo comoară.
Singurii care ne „vorbesc” sunt câțiva copaci, pe semne, cei mai înțelepți, ori poate cei mai îndrăzneți. Ce ne spun? „Eu pot să scad temperatura aerului în perioadele foarte călduroase, evaporând apa din frunze”, altul „se mândrește” cu faptul că: „În fiecare zi produc oxigen pentru aproape 4 persoane. Crezi că merit să trăiesc?”, pe când un altul, mai tinerel, ne atrage atenția, transmițându-ne că: „Umbra noastră te protejează de razele UV-B, diminuându-le cu până la 50%”. Și nu, nu ne-am rătăcit mințile, ci doar v-am redat câteva dintre mesajele afișate pe câțiva arbori din Crâng, menite să atragă atenția oamenilor cu privile la importanța copacilor și a spațiilor verzi.
Până când vom putea să revenim cu toții în Crângul Petrești, vă urăm „La mulți ani!”. Separați, dar împreună, punem pe fugă pandemia. Micii au același gust și acasă!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here