Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784
Ediția: Sâmbătă 21 Decembrie 2024. Nr 6784

Chestionare pentru elevii și părinții din Vrancea despre școala online. Putem ajuta copiii fără posibilități să participe la cursurile pe internet

Școala, ca instituție fundamentală a statului, trebuie să facă față unei noi provocări: garantarea dreptului la educație pentru toți copiii, în condițiile în care unitățile de învățământ sunt închise. Cursurile online sunt o soluție la îndemână atunci când elevii și familiile acestora au dispozitivele necesare și acces la internet pentru a se conecta pe platformele folosite de învățători și profesori în procesul de predare.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vrancea, prin intermediul cadrelor didactice, au solicitat elevilor și părinților să completeze online, chestionare cu privire la activitățile de studiu la distanță pe durata stării de urgență. Părinților li s-au cerut și alte informații, respectiv adresa de email, la ce dispozitiv are acces elevul, dacă are acces la internet. Conform cadrelor didactice care le-au solicitat, informațiile trebuie introduse pe platforma SIIIR – Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România.

Ce conțin chestionarele

Chestionarele sunt anonime, ceea ce înseamnă că elevii nu trebuie să completeze o rubrică cu numele și prenumele lor, în schimb, trebuie să menționeze unitatea școlară la care învață și nivelul de învățămât (Primar, Gimnazial sau Liceal). Mai apoi, elevul trebuie să-și autoaprecieze nivelul competențelor digitale pe care le deține pe o scală de la 1 la 5, (unde 1 înseamnă slab, iar 5, foarte bun). De asemenea, elevii trebuie să confirme sau să infirme participarea la cursurile online în perioada martie-aprilie 2020.

Iată cele șapte afirmații:

  1. Consider că activitățile de învățare online și-au atins în mare măsură obiectivele.”

  2. Sunt mulțumit de rezultatele pe care le-am obținut prin învățarea online.”

  3. Activitățile de învățare online din această perioadă au fost organizate într-o manieră plăcută și atractivă.”

  4. Cred că profesorii mei au organizat foarte bine activitățile de învățare online.”

  5. În această perioadă, profesorii mei au organizat activități online la majoritatea materiilor de studiu.

  6. Numărul orelor de activități online de învățare în această perioadă a fost rezonabil, suficient.

  7. Aș vrea să particip în continuare la activități de învățare online.”

Opțiunile de răspuns la fiecare propoziție: „total dezacord”, „dezacord”, „nu mă pot pronunța”, „de acord”, „total de acord”.

Chestionarele pentru părinți conțin aceleași rubrici, cu mențiunea că aceștia sunt cei care apreciează eficacitatea activităților online ale profesorilor și rezultatele obținute de copii în urma cursurilor online. Termenul-limită pentru completarea acestor chestionare este luni, 4 mai, 2020.

Ce spun reprezentanții IȘJ Vrancea

Pe lângă evaluarea activităților de învățământ online desfășurate de profesorii și elevii vrânceni, reprezentanții IȘJ Vrancea spun că scopul acestor chestionare este acela de a ajuta cumva copii care nu pot participă la cursurile online, și asta pentru că nu au telefon, tabletă, laptop ori calculator, și nici acces la Internet. „Eu sper că n-am deranjat pe nimeni, avem de făcut statistici pentru a le transmite la Minister în vederea colectării datelor legate de activitatea online a copiilor și a profesorilor. Și, evident, în ideea de a ajuta copiii acolo unde nu sunt device-uri, poate reușim să facem rost într-un fel să ajungem și în zonele unde copiii nu beneficiază de așa ceva. Ieri le-am trimis oficial prin școli. Se pot completa până luni. Am trimis pentru toți copiii și pentru toți părinții din județul Vrancea”, a precizat prof. Gabriela Marchitan, inspector general adjunct în cadrul IȘJ Vrancea.

Putem ajuta copiii să participe la cursurile online

Președinta Asociației Hope and Love for LIFE a lansat, marți, un apel pe Facebook prin care îi roagă pe oameni să doneze sau să împrumute telefoane. De ce? Pentru a ajuta un copil ai cărui părinți nu-și permit un astfel de „lux”.

Rugăminte! Are cineva posibilitatea să doneze/împrumute telefoane în stare bună de funcționare, pentru a fi distribuite unor elevii din mediul rural? Telefoanele trebuie să permită accesarea platformelor Adservio, Skype, whatsapp, email… Abonamentele le vom achita prin intermediul Asociației Hope and Love for LIFE, astfel ca accesul la internet să fie nelimitat. Vom face listă cu numele donatorului, iar la final vom trimite tuturor datele de contact ale copiilor, astfel știți ce copil ați sprijinit să învețe online în această perioadă.

Mulțumim! Up-date, avem 7 telefoane promise, mai avem nevoie de 23”, este postarea publicată marți de Corina Baraghin Momanu, președinta Asociației Hope and Love for LIFE.

TelVerde la ISJ Vrancea

Prof. Gabriela Marchitan spune că s-a gândit să se adreseze celor care vor să ajute. „Chiar vrem să anunțăm, dacă sunt oameni care vor să ajute, avem la nivel de Inspectorat un TelVerde: 0800816237, așa încât pot suna acolo, să ne ajute dacă au un device pe care îl pot oferi sau știu o situație unde noi putem să intervenim. Ne oferim, la nivel de Inspectorat să ajutăm în sensul ăsta cu transportul. Din câte știu eu, am trimis prin școli o ofertă de la Telekom care le oferea niște sim-uri gratuite copiilor, acum nu știu în ce măsură au reușit să acopere toți copiii din Vrancea, trebuie să ne mai gândim un pic la situația asta”, a mai spus prof. Gabriela Marchitan.

După ce ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat săptămâna trecută obligativitatea cursurilor online, aceasta a revenit asupra deciziei anunțând că materia neparcursă va fi recuperată, în cazul elevilor care nu sunt în ani terminali ( a VIII-a și a XII-a), în anul școlar 2020-2021. „Cred că vineri am trimis ultima statistică spre Minister, cam 81% din copii beneficiază de device-uri și au acces la lecții. Acum, știți și dumneavoastră că situațiile sunt diferite, sunt copii care doresc să intre, sunt copii care nu doresc să intre, așa încât obligativitate nu putem să avem, nu avem un ordin prin care să-i putem obliga”, a subliniat inspectorul general adjunct al IȘJ Vrancea.

Unde nu ajunge fibra optică, ajunge Poșta. „Acolo clar trebuie să găsim o soluție, deci prin toate mijloacele noi încercăm să dăm de aceți copii, adică, le trimitem referate, sunt școli care trimit și prin poștă copiilor, teste, referate, ei la rândul lor, trimit printr-un fel sau altul, și o să încercăm să găsim o soluție să ajungem și la poarta lor, asta este. Și atunci când mergeam la școală, erau copii care rămâneau corigenți sau cu situația neîncheiată, se poate întâmpla și așa. Dacă se refuză orice fel de colaborare, nu avem ce face, efectiv. Dar încercăm prin orice mijloace să încheiem situația școlară tuturor copiilor”, a mai spus prof. Gabriela Marchitan.

În ceea ce privește examenele de titularizare, definitivat și mișcările cadrelor didactice, reprezentanții IȘJ Vrancea spun că încă n-au primit de la Minister metodologia, însă ele vor avea loc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?