VIDEO: Pentagonul dă publicităţii înregistrări video realizate de piloţi ai Marinei Statelor Unite în care ar apărea OZN-uri

0
169

Departamentul american al Apărării a difuzat oficial luni trei înregistrări video realizate de piloţi ai Marinei Militare a Statelor Unite în care ar apărea OZN-uri întâlnite în timpul unor zboruri, transmite AFP.

Unul din materialele video, alb-negru, este din noiembrie 2004, iar alte două din ianuarie 2015. Ele erau deja cunoscute, în special după ce au fost publicate de New York Times. Pentagonul a explicat într-un comunicat că a decis să distribuie oficial înregistrările pentru a înlătura orice îndoială privind autenticitatea imaginilor sau existenţa altor înregistrări şi a precizat că „fenomenele aeriene observate în materialele video sunt caracterizate în continuare ca ‘neidentificate'”.

În una din filmări se poate observa un obiect cu formă alungită, care se deplasează rapid şi dispare în stânga, după ce accelerează brusc, la câteva secunde după ce a fost detectat de unul din senzorii avionului militar. O altă înregistrare surprinde şi reacţia echipajului avionului, care remarcă un obiect deasupra norilor şi se întreabă dacă este vorba de o dronă. „E o flotă întreagă!”, spune unul din militari, iar altul observă, în momentul în care formaţiunea începe să se rotească: „Toate merg contra vântului. Vântul are 120 de noduri spre vest. Uită-te la chestia aia, omule!’.

Înregistrările, denumit FLIR, GOFAST şi GIMBAL pot fi descărcate de pe site-ul de internet al Naval Air Systems Command (Comandamentul sistemelor aeriene ale marinei), la adresa https://www.navair.navy.mil/foia/documents.

Pilotul în rezervă David Fravor din US Navy (marina militară), care a întâlnit unul din obiectele zburătoare neidentificate în 2004, a relatat în 2017 televiziunii CNN că obiectul pe care îl văzuse se deplasa haotic. „Când mă apropiam de el (…) a accelerat brusc spre sud şi a dispărut în mai puţin de două secunde; era ca o minge de ping-pong care sare dintr-un zid”, a spus el.

În decembrie 2017, Departamentul Apărării a recunoscut că a finanţat până în 2012 un program secret în valoare de câteva milioane de dolari pentru anchetarea întâlnirilor cu OZN-uri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here