-
În sport, ca și în viață, în general, esențială este dorința de autodepășire!
La ”Sportivi de poveste ai Vrancei”, astăzi este despre Mădălin Predoiu. Nu despre jucătorul de fotbal sau prietenul cu fotbaliștii – ca să citez din folclorul despre fotbal. Pentru că Mădălin Predoiu este fotbalist în adevăratul înțeles al cuvântului. Un profesionist cum sunt și alți colegi de generație de-ai lui, cum au fost, cum sunt și cum vor mai fi în Vrancea. Dar astăzi este despre Mădălin, unul dintre veteranii fotbaliști vrânceni în activitate la nivel de divizie națională, născut la 28 martie 1988. Berbec prin zodie, Mădălin Predoiu este atacantul golgeter, dar și constructor, jucătorul de combinație și de finalizare.
Vârful de atac al CSM Focșani 2007 la care a revenit în 2016 când a început să fie pus în operă proiectul de reînființare a echipei de fotbal seniori a municipiului. A revenit după o pauză de fotbal adevărat, a găsit formula prin care să împace afacerile personale cu obligațiile la echipă, a jucat în Liga a IV-a cu aceeași aplicare cu care evolua în Liga a II-a sau a III-a. S-a pregătit foarte bine și a redevenit omul de gol știut de colegi și adversari, ca și de suporterii fotbalului vrâncean. Tot timpul a fost om de echipă și-a susținut colegii mai tineri sau foarte tineri pe care i-a ajutat să se integreze într-un angrenaj fotbalistic în măsură să-și atingă obiectivul de promovare în Liga a III-a și să se bată pentru performanțe mai bune decît atât.
Mădălin Predoiu, cel care a trecut peste accidentări, a intrat în teren atunci când va fost nevoie de el. Fotbalistul fără aere de vedetă chiar și atunci când era evident că el este – în sens bun – vedeta echipei. Mădălin Predoiu, un bărbat echilibrat, deschis, partener agreabil de discuție, cu profunzimi de gând. Unul dintre cei mai importanți atacanți pe care i-a avut fotbalul vrâncean. Am făcut un început de poveste pe care o voi continua în următorul dialog cu el.
Așadar!
– Ce anume te-a dus spre fotbalul în care ai devenit un nume important în Vrancea?
– Cred că motivația cea mai puternică a venit în urma reacțiilor, a manifestărilor de bucurie pe care fotbalul le-a generat prin rezultatele naționalei, ale Generației de aur a României! Faptul că lumea atunci trăia cu sufletul acest fenomen iar noi, copiii, aveam idoli. Totul se învârtea în jurul fotbalului. Sau cel puțin așa simțeam eu, copilul care mi-am dorit neapărat să fac fotbal!
– Cine ți-a îndrumat primii pași în fotbal, cine te-a construit de la copilul talentat până la fotbalistul important care ai devenit?
– Primii pași în fotbal i-am făcut la îndrumarea bunicului meu care, la vârsta de nouă ani, m-a dus la stadion. Am început cu profesorul Puiu Oprișan și am continuat cu profesorii Stănel Saragea și Viorel Paizan la nivel de juniori. Dar consider că toți antrenorii pe care i-am avut au contribuit la dezvoltare mea atât pe plan sportiv cât și uman, iar pe această cale țin să le mulțumesc!
– Care a fost drumul în cariera sportivă?
– Am început fotbalul la clubul Juventus Focșani, la vârsta de 17 ani am devenit jucătorul CSM Focșani, cu care peste un an am reușit promovarea în Liga 2. Am mai fost jucătorul echipelor CS Panciu, CSM Râmnicu Sărat, SC Bacău, cu care am reușit promovarea în Liga a 2-a în primul an iar din 2016 joc din nou pentru echipa Focsaniului, CSM 2007! Un alt moment special în cariera mea, în afară de cel de început, și care m-a marcat, a fost meciul de debut în Liga a III-a în tricoul Focsaniului. Faptul că ajunsesem să joc pe stadionul Milcovu, locul unde fusesem copil de mingi, sâmbătă de sâmbătă la meciurile Unirii Focsani când stadionul era arhiplin. Să joc în acel meci în care echipa mea a câștigat cu 7-2, și în care am fost autorul a trei goluri. Am simțit o mare bucurie pe care o port ca pe ceva de preț!
– Ai avut o tentativă să joci afară, într-un moment de foarte bună formă sportivă…
– Da! A fost o întâmplare care m-a marcat prin învățămintele sale! Aveam 21 de ani când, la recomandarea unui impresar, am mers să joc pentru o echipă din Iran, unde am stat trei săptămâni. Era perioada Ramadanului. Văzând cât de greu se poate trăi într-o țară cu foarte multe restricții, altă cultură, alte obiceiuri, mi-am dat seama că nu mi se potrivește. Și am plecat foarte repede acasă!
– Dacă nu ai fi făcut fotbal, ce alt sport ți-ar fi plăcut să faci?
– Un alt sport care mă atrage și pe care îl urmăresc este tenisul, în special datorită omului și sportivului care este Roger Federer!
– Care este crezul tău de sport și de viață?
– La fel ca în viață, în general, și în sport este esențială dorința de a te autodepăși!
– Care este viața ta dincolo de fotbal?
– Viata, dincolo de fotbal, se învârte în jurul familiei, prietenilor, al unei mici afaceri. Și, în viitorul apropiat, al unui copil pe care împreună cu logodnica mea îl asteptăm!
– Să vă vină – și să vă fie sănătos -, să aibă noroc în viață și să vă aducă bucurii în fiecare zi!
– Mulțumesc!
– Din ceea ce ai devenit în viață, ce îi datorezi sportului?
– Sportului îi datorez faptul că m-a format ca om, că mi-a dezvoltat anumite calități, benefice în viața de zi cu zi cum – motivatia, perseverenta, rezistența, disciplina. Iar faptul că fac parte dintr-un sport de echipă m-a ajutat să mă integrez și să mă adaptez în colectivitățile prin care am trecut!
– Esti veteranul – dintre vrânceni, al echipei Focșaniului și unul dintre favoriții suporterilor. Cât timp îți mai propui să joci?
– Încă îmi doresc să joc, nu am un termen limită! Voi juca atât timp cât sunt sănătos și pot contribui la ascensiunea echipei.
– Esti și antrenor, cu Licența UEFA C. Iei în calcul o viitoare carieră de antrenor?
– Da, mi-ar plăcea să continui pe acest drum cu toate că mi se pare mult mai greu să fii antrenor decât jucător!
– Ai să le transmiți un gând focșănenilor care sunt aproape de fotbal?
– Cred că la Focșani, dacă se menține această dorință de performanță care există acum – și care a lipsit atâția ani – aceiași implicare a autorităților și va fi un pic mai mult sprijin din partea focșănenilor, se pot realiza lucruri frumoase! Și să ne vedem sănătoși la stadion cât mai curând posibil!
– Așa să fie! Mulțumesc!
Profesorul Viorel Paizan, fost antrenor la începuturile fotbalistice ale lui Mădălin Predoiu: „A venit la Juventus Focșani la 10 ani, adus de mână la stadionul Florin Jelea din Golești de bunicul său. Mai făcuse fotbal din ce spunea, câteva luni înainte să vină la noi. A lucrat la grupa 1988 a clubului Juventus cu profesorul Saragea, după care a lucrat cu mine când a urcat la juniori republicani. Din punctul meu de vedere este unul dintre cei mai tehnici și prolifici atacanți formați în fotbalul focsănean și care este urmașul, ca și calități si asemănare fizică, al fostului atacant, cu 20 de ani mai mare decît el, Cristi Purcăreață. După ce a urcat la juniori republicani a început să-si arate calitățile care făceau diferența dintre el și colegii de generație. A făcut parte dintr-o generație bună, din care, în fotbalul vrâncean a mai făcut parte Dorinel Popa, și din care au fost singurii care au jucat în ligile superioare de fotbal din România. La 17 ani s-a calificat la selecția națională – Pepsi World Challenge, unde a ajuns între cei mai buni juniori din țară la vârsta lui. A plecat în cantonament la Craiova, unde a stat două săptămâni și a lucrat cu antrenorii Adrian Boingiu și Liță Dumitru. A terminat competiția pe locul 5 pe țară!
Venit acasă la Focșani a fost luat imediat la echipa mare de antrenorul Aurel Pastia. La 18 ani a promovat cu Focșaniul în Liga a II-a, fiind și golgheterul echipei Focșaniului de atunci. Ce a urmat e o poveste frumoasă care continuă și azi, când încă joacă și înscrie goluri pentru Focșani. Are ambiția să-și încheie cariera cu Focșaniul în Liga a II-a! Pe scurt, Mădălin Predoiu: caracter, atitudine, seriozitate, simț al porții, perseverență, dârzenie, ambiție, golgheter. Baftă Mădălin până la capăt, cu ultimul tău proiect!”
Sursa foto: Petrică Butuc, arhiva Viorel Paizan, căruia autorul îi mulțumește!
