Profesorii trebuie să facă dovada predării cursurilor online, dar ce se întâmplă cu elevii fără telefoane și internet? Școala când începe? Cine va asigura măștile?

0
3753
Distance learning online education. A schoolboy boy studies at home and does school homework. A home distance learning.

Fie că vrem sau nu să conștientizăm ori să acceptăm, școala online nu este pentru toți elevii, și asta pentru că nu toți au dispozitivele necesare și acces la internet. Săptămâna trecută, printre alte măsuri anunțate de ministerul Educației, se află și cea prin care elevii și profesorii sunt obligați să participe la aceste cursuri digitalizate. Acolo unde există probleme privind echipamentele informatice necesare și conectarea la internet, ministrul a precizat că vor trebui rezolvate de inspectoratele școalare în colaboare cu unitățile de învățământ și autoritățile locale.

Elevii nimănui?!

Trebuie să recunoaștem că și înainte de pandemie, exista problema absenteismului, cu precădere în zona rurală, însă acum, mai mult ca oricând, accesul la educație al copiilor nevoiași de la sate este extrem de limitat și asta pentru că familiile lor nu-și permit să cumpere un telefon, calculator sau laptop, și nici Internetul nu și-a întins încă firele spre casele lor. Ce spun reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vrancea despre acest lucru? „Aș vrea să vă dau un răspuns punctual, dacă aș avea, numai că, sinceră să fiu, la momentul acesta, nu-l am. Astăzi (vineri – n.r.) am trimis un plan de acțiune spre școli, urmând ca școlile să-și facă nu plan particularizat, pentru că nu toate școlile au acces la internet, mă refer în primul rând la copii, școlile cam au, dar nu au copiii. Până acum am reușit doar să trimit spre școli rugămintea de a încerca să se ia legătura, prin toate mijloacele, cu copiii, așa încât să putem afla exact cum stă situația, mai ales în teritoriu, unde credem noi, că sunt probleme, să vedem dacă-i putem ajuta într-un fel pe acei copii. Până la urmă, trebuie să cerem ajutor și de la autoritățile locale din satele respective”, a declarat prof. Gabriela Marchitan, inspector general adjunct al IȘJ Vrancea.

Se pare că firma Telekom ar fi dispusă să ofere cartele SIM tuturor elevilor din județul Vrancea, spune inspectorul general adjunct al IȘJ Vrancea, însă la ce vor fi conectate aceste cartele dacă elevii nu au telefon?! „Dacă nu se poate, și nu se poate, vom face un plan de recuperare a acestor lecții după ce începem școala și cu copiii care chiar n-au avut acces”, mai spune prof. Gabriela Marchitan.

Evaluare Națională și Bac fără doar și poate

Un lucru este cert, examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională vor avea loc, însă, momentan nu se știe nici când, și nici sub ce formă. „Clar vor da Bac-ul, clar va începe școala, clar va urma o perioadă de consolidare și recapitulare a materiei. La clasa a VIII-a și la clasa a XII-a nu vom mai preda, ei dau Bacalaureatul, respectiv Evaluarea Națională din materia predată, inclusiv din semetrul I, acolo clar nu vom mai face predare, ci doar consolidare, și sigur li se va oferi o perioadă, înainte de examene, în care noi vom lucra și față în față cu ei, nu se pune problema ca ei să vină la școală azi și mâine să dea Bac-ul, sub nicio formă”, asigură prof. Gabriela Marchitan.

Cât despre revenirea elevilor în bănci, lucrurile încă sunt în ceață. Există câteva propuneri ale inspectorilor din teritoriu, despre care ne-a făcut vorbire și inspectorul general adjunct Gabriela Marchitan, cum ar fi începerea cursurilor gradual, mai întâi pentru elevii din clasele terminale (a VIII-a și a XII-a), eventualitatea separării elevilor din clasele mari și obligativitatea purtării măștilor de protecție care ar putea fi asigurate de școală cu sprijinul primăriilor. „Probabil că domnii directori vor trebui să ia legătura cu primarii, să identifice resurse așa încât să le oferim copiilor măști, clar mai trebuie făcută o igienizare înainte de a intra copiii în școală, chiar dacă, în unele școli s-a făcut. Despre învățământul preșcolar, în conferința de ieri, doamna ministru n-a dat un răspuns, cred că acolo revenirea se va face mult mai târziu, dacă vor mai merge”, a mai subliniat, vineri, prof. Gabriela Marchitan.

Teme” pentru directorii unităților de învățământ din Vrancea

Până marți, directorii instituțiilor de învățământ din Vrancea trebuie să întocmească un plan de acțiune pe tema cursurilor online atât în cazul profesorilor, cât și al elevilor, dar și o modalitate de monitorizare a ambelor categorii. Conducerea IȘJ Vrancea spune că, cel mai probabil, profesorii vor trebui să-și înregistreze lecțiile pentru a face dovada predării cursurilor în această perioadă.

Până la noi ordine, toate calendarele școlare sunt amânate, astfel că nu se știe o dată anume nici pentru Evaluarea Națională, Bacalaureat, examene de titularizare sau Definitivat. De asemenea, există mari șanse ca vacanța de vară a elevilor să sufere modificări astfel încât profesorii să poată definitiva situațiile pentru anul școlar 2019-2020. „Din punctul meu de vedere, vacanța de vară va fi clar foarte puțină. Într-un fel sau altul trebuie să finalizăm, și, evident, să lăsăm o vacanță mică copiilor, nu poți să lipești cei doi ani școlari. Dar totul depinde de momentul începerii, pe care nu-l stabilește nici Inspectoratui și nici Ministerul Educației, ci doar Consiliul Național al Situațiilor de Urgență”, a punctat prof. Gabriela Marchitan.

Timp avem, dar nu și internet

Pentru a afla care este concret situația din județ, am luat legătura cu prof. Ionel Tătaru, directorul Școlii Gimnaziale Paltin. Așa se face că o parte destul de importantă din cei 243 de elevi înscriși la această unitate de învățământ, nu pot beneficia de școala online pentru că nu au dispozitivele necesare, sau nu dispun de conexiune la internet, iar achiziționarea echipamentelor de către școală ar însemna un lung șir de hârtii pentru care nu ar exista timp, apreciază directorul instituției. „Avem destui elevi care nu au acces la internet, însă sunt mai puțin de jumătate, la noi este problema mai arzătoare la clasa a VIII-a, unde sunt 20 de elevi care nu sunt integrați în totalitate în aceste cursuri. (…)Acum, în acest moment, nu le poate asigura școala aceste echipamente. Ne referim la resursa finacnciară, și pentru aprobare și restul, nu știu dacă în timp scurt se poate face achiziționarea. Achiziționăm un laptop, dar ce facem cu el pentru că nu avem internet?!

Cum decurg orele online pentru partea „norocoasă” a elevilor? Prin intermediul WhatsApp sau Messenger. „Acum a apărut un ordin de ministru, ne-au trimis și de la Inspectorat un plan de organizare și de desfășurare a acestor activități, pentru luni am convocat responsabilii de Comisii Metodice să punem la punct acest lucru pentru că avem temen până marți să dăm răspunsul Inspectoratului, cu specificul fiecărei categorii: grădiniță, ciclul primar, ciclul gimnazial. Nu știu dacă reușim și la grădiniță, aici vom ține legătura cu părinții, prin intermediul doamnelor educatoare, sugerându-le anumite activități pe care dânșii le pot desfășura cu copii”, a precizat directorul Ionel Tătaru, profesor de matematică la Paltin.

În ceea ce privește materia pe care o predă, matematica, directorul Școlii Gimnaziale Paltin spune că nu sunt probleme pentru că, având experiența anilor trecuți, deja a reușit să acopere în proporție de 90% materia. Înainte de „vacanța” neplănuită, profesorul le-a recomadat elevilor să urmărească Teleșcoala transmisă pe TVR2, și să parcurgă cele 80 de teste din culegerea pentru Evaluarea Națională. „Dacă mâine s-ar relua, n-ar fi problema cu recuperarea la matematică și cu Evaluarea Națională”, a spus prof. Ionel Tătaru.

Directorul speră ca prețul de achiziționare al măștilor de protecție să mai scadă, astfel încât să le poată asigura elevilor necesarul corespunzător. „Asta zic că nu va mai fi o problemă așa de mare dacă va fi puțin controlată în ceea ce privește prețul, chiar și eu am cumpărat 5 măști cu 100 de lei cu o lună în urmă, dar sunt convis că prețurile nu vor rămâne așa și că vor fi puțin mai omenești, 1 sau 2 lei.

Unii elevi n-au acces la internet”

Pe frumoasele plaiuri ale Nărujei, la aer curat, Internetul de mare viteză funcționează după cum bate vântul, cel puțin așa ne spune prof. Elena Doina Pavil, directorul Școlii Gimnaziale „Barbu Ștefănescu Delavrancea” Năruja. Astfel că aproape jumătate din cei 206 elevi înscriși nu pot participa la cursurile online, și nici nu se știe ce se va întâmpla în cazul lor. „Colegii au făcut grupuri, fie de Whatsapp, fie pe alte platforme. Cred că peste 50% participă la cursurile online. Nu știu, noi speram să revenim la școală și să reluăm materia, dar, în condițiile actuale, nu știm ce vom face. Unii elevi n-au acces la internet, sunt copii care nu au laptop-uri, calculatoare sau mai este și situația în care există un singur calculator într-o familie cu 2-3 copii și vă dați seama dacă toți au lecții, cum împart calculatorul. În zonă, Telekom-ul funcționează, semnalul însă lasă de dorit, dar nu numai pe dealuri, eu stau la șosea, sunt și întreruperi destul de dese. Sunt 17 elevi la clasa a VIII-a, nu participă toți, 5/6 nu participă”, ne-a confirmat prof. Elena Doina Pavil.

Conducerea instituției de învățământ a stabilit că în școală se va face o dezinfecție generală înainte ca elevii să revină cursuri. Până atunci, directorul se ocupă de planurile pe care trebuie să le trimită către IȘJ Vrancea marți, 28 aprilie. „Astăzi (vineri – n.r.) ni s-a trimis planul făcut de Inspectoratul școlar și ni s-a dat ca temen 28 aprilie să-l facem și noi la nivel de unitate școlară, chiar s-a pus accent pe cum monitorizăm activitatea cadrelor și a elevilor. Primăria a pus la intrări recipiente cu soluții dezinfectante, am achiziționat și noi soluții dezinfectante. Chiar dacă a fost perioada aceea cu gripă în februarie, am trecut ușor peste. Sigur vom efectua dezinfectarea în școală cu o firmă autorizată, cel mai probabil cu cel puțin o săptămână înainte ca elevii să revină, astfel 2-3 zile să se aerisească foarte bine sălile de clasă”, a mai precizat prof. de matematică Elena Doina Pavil.

Consiliul Național al Elevilor, ignorat de Ministerul Educației?!

Reprezentanții din Consiliul Național al Elevilor (CNE) cataloghează drept „discriminatorie” obligativitatea participării elevilor la cursurile online, din moment ce nu toți copiii au acces la internet. Mai mult decât atât, se pare că Ministerul Educației Naționale ignoră solicitările venite din partea CNE. „Am tot solicitat Ministerului Educației să achiziționeze măcar minimul de condiții de care un elev are nevoie pentru a participa la aceste ore online. În baza ordinului care a apărut zilele trecute, se poate observa obligativitatea de a participa la aceste cursuri online. Din păcate, alături de acest ordin de ministru, nu urmează un plan concret, un plan de fonduri care vor fi alocate elevilor sau familiilor care au nevoie de aceste materiale digitale”, ne-a spus Ana Mocanu, președintele Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Vrancea.

Deși reprezentanții IȘJ Vrancea dau asigurări că Examenele Naționale vor avea loc, elevii sunt derutați. „N-am primit niciun răspuns pozitiv sau negativ dacă va fi păstrată structura anului școlar, dacă nu va fi păstrată, cum vor fi desfășurate aceste examene și cum se va asigura nivelul de cunoștințe necesare pentru a putea susține aceste examene”, spune Ana Mocanu.

Reprezentanții CJE Vranceau au realizat un sondaj prin care au consultat aproximativ 3.000 de elevi, din care doar 15% provin din mediul rural. „Având în vedere că, în această perioadă, doar prin mecanismele digitale putem lua legătura cu elevii, nu puteam asigura nicio consultare reprezentativă a elevilor care nu beneficiază de aceste mecanisme. Propunerea pe care am înaintat-o Ministerului Educației a fost să se ia legătura cu Inspectoratele școlare județene și cu conducerea unităților de învățământ și să se facă, măcar orientativ, o statistică prin care putem identifica un procent sau un număr de elevi care au nevoie de aceste materiale, din păcate, momentan nu s-a luat în considerare această propunere”, a mai spus Ana Mocanu.

Mai multe asociaţii de elevi atrag atenţia asupra „pericolului” pe care îl presupune reluarea cursurilor după finalizarea stării de urgenţă şi pledează pentru necesitatea realizării unui plan de reglementare a şcolii online. „În ultimele zile, în spaţiul public au existat mai multe dezbateri cu privire la posibilitatea redeschiderii unităţilor de învăţământ preuniversitar din întreaga ţară după încetarea stării de urgenţă, mai exact, la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie. Inclusiv ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a afirmat în nenumărate rânduri că sănătatea elevilor este prioritatea instituţiei pe care o conduce, dar refuză sistematic încă de la începutul crizei să întreprindă acţiuni care să facă posibilă educaţia în mediul online, astfel încât atât siguranţa, cât şi educaţia copiilor să fie asigurate”, se arată în comunicatul transmis de asociaţiile elevilor din Constanţa, Bucureşti şi Ilfov, Maramureş şi Vâlcea.

Părinții sunt împotriva începerii școlii

Mai mulți părinți au comentat pe pagina noastră de facebook, referitor la posibilitatea deschiderii școlii după data de 15 mai. Sunt împotriva reluării cursurilor, în special pentru copiii mai mici, „Sunt total împotriva redeschiderii școlilor! Să se continuie cu școala on-line. Învățământ primar, categoric nu!”, a scris Alina Ștefan. „Nu deschiderii școlii pentru cei mici, deoarece îi expunem pericolului”, a comentat Vik Bodea. „În principiu va fi foarte greu pentru cei mici să stea distanțați unul de celălalt și pe deasupra să mai poarte și masca, mai ales cp vremea se încălzește din zi în zi. Nici nu vreau să mă gândesc ce nebunie va fi”, a afirmat Alina Dediu. „Creșe, grădinițe și învățământ primar, categoric NU!!!!”, este comentariul Mihaelei Moise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here