Jucătoarele de tenis Simona Halep (România, 2 WTA) şi Garbine Muguruza (Spania, 16 WTA) şi au salutat ideea elveţianului Roger Federer privind o eventuală fuziune între circuitele ATP şi WTA, notează EFE. ”Ar fi o iniţiativă bună”, a spus Muguruza, în timp ce Halep a afirmat că elveţianul ”nu este singurul” care gândeşte acest lucru, propunerea sa fiind susţinută şi de alţii. Jucătorul elveţian de tenis Roger Federer „îşi imaginează” o fuziune între circuitele ATP şi WTA, solicitând în acelaşi timp o uniune între tenisul masculin şi cel feminin în aceste vremuri tulburi cauzate de pandemia de coronavirus.
Federer a scris două mesaje pe Twitter, în care a cerut unitatea celor două circuite şi a explicat că nu doreşte o fuziune în adevăratul sens al cuvântului între cele două circuite, ci a asociaţiilor care le guvernează (ATP şi WTA). „Sunt singurul care crede că a sosit momentul pentru ca jucătorii de tenis, bărbaţi şi femei, să se unească pentru a ieşi din această situaţie împreună?”, a spus Federer. „Nu vorbesc despre unirea competiţiilor pe teren, ci mai degrabă de contopirea celor două organisme care gestionează circuitele masculin şi feminin”, a mai spus campionul elveţian. Declaraţiile câştigătorului a 20 de titluri de Mare Şlem vin după ce ATP, WTA, ITF, Grand Slam şi jucătorii s-au unit pentru a crea un fond de 6 milioane de dolari pentru ajutorarea jucătorilor mai slab clasaţi şi aflaţi în dificultate financiară.