A fost definitivat traseul drumului de mare viteză (autostradă) Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani. Traseul noului drum expres/autostradă propune mai multe noduri rutiere în Vrancea, respectiv între Caiata și Bogza, în comuna Slobozia Ciorăști, între Armeni și Jiliște, între Mândrești și Răstoaca, în zona Tișița, între Pufești și Domnești, la Adjudu Vechi. La Focșani, în zona Petrești va fi realizat accesul către viitoarea centură de nord a municipiului.
Potrivit hotnews.ro, au mai rămas câteva variante de analizat pe lotul Bacău – Pașcani iar proiectanții vor decide, în următoarea fază, dacă drumul va fi unul expres sau va fi direct autostradă. „A7 sau DX5 ar urma să poarte ca indicativ viitorul drum de mare viteză care va lega Moldova de sudul țării și București. A7 dacă va fi autostradă, iar DX5 dacă va fi drum expres. În prezent, pe circa 338 de kilometri, de la Ploiești la Pașcani (minus centura Bacău), sunt în elaborare studiile de fezabilitate și proiectele tehnice – patru contracte distincte”, arată hotnews.ro. De menționat că la Bacău, pe circa 16 kilometri, este deja în construcție prima porțiune din A7, parte a proiectului Centurii municipiului. Lucrarea beneficiază de finanțare nerambursabilă alocată în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.
Harta traseului acceptat pentru acest drum poate fi consultată la https://bit.ly/3cOQo5d .
Este unul dintre proiectele pentru care președintele Consiliului Județean Vrancea și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, Marian Oprișan, a făcut nenumărate demersuri la nivel guvernamental pentru a obține finanțarea necesară demarării lucrărilor. De altfel, anul trecut, în urma acestor demersuri, Guvernul PSD a prevăzut bani pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice. În august 2019, CNAIR și Consiliul Județean Vrancea au organizat o întâlnire cu primarii localităților din județul Vrancea prin care vor trece tronsoanele drumului de mare viteză (autostradă) Buzău-Focșani și Focșani-Bacău, dar și cu șefii instituțiilor publice implicate în proiect. Este vorba de reprezentanți ai APM, MApN, ANIF, Secției de Drumuri Naționale, SGA, ISU și alți șefi de servicii deconcentrate.