A fost emis ordinul de ministru privind organizarea procesului educaţional pe durata suspendării cursurilor

0
276

A fost emis ordinul de ministru privind organizarea cursurilor în perioada în care sunt suspendate, acesta conţinând o serie de măsuri pentru desfăşurarea procesului de învăţare online.

„A fost emis ordinul de ministru privind instrucţiunile pentru crearea şi /sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţare online. Documentul precizează măsuri specifice pentru desfăşurarea procesului de învăţare online din învăţământul preuniversitar”, reiese dintr-un comunicat transmis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Astfel, ministerul pune la dispoziţia cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor o colecţie de resurse necesare continuării învăţării în mediul online. În portalul Digital pe educred.ro (digital.educred.ro) sunt centralizate platforme de învăţare şi resurse educaţionale deschise, inclusiv tutoriale şi alte materiale de învăţare destinate formării şi susţinerii cadrelor didactice, menţionează sursa citată. „Prezenţa online la cursuri a elevilor şi a cadrelor didactice va fi monitorizată de unităţile de învăţământ, iar toate informaţiile relevante pentru susţinerea şi îmbunătăţirea accesului la învăţare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR). Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice şi al unităţilor de învăţământ la resurse pentru învăţarea online”, reiese din comunicat.

Ministerul poate decide „în cazuri justificate şi pe baza unor instrucţiuni emise în prealabil” ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată online. Se specifică şi responsabilităţile inspectoratelor şcolare, ale unităţilor de învăţământ preuniversitar, ale profesorilor, elevilor şi părinţilor.

„Inspectoratele şcolare în colaborare cu unităţile de învăţământ şi cu autorităţile locale vor identifica soluţii pentru asigurarea echipamentelor informatice şi a conectării la internet a unităţilor de învăţământ. Toate datele privind desfăşurarea procesului de predare-învăţare-evaluare online vor fi raportate periodic Ministerului Educaţiei şi Cercetării. În cadrul instrucţiunii elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, unităţile de învăţământ vor verifica şi monitoriza modul în care sunt transpuse în practică activităţile suport pentru învăţarea online. Conducerea fiecărei unităţi de învăţământ va sprijini accesul cadrelor didactice la platforme educaţionale, iar împreună cu învăţătorii, profesorii diriginţi şi cadrele didactice se va organiza un program săptămânal care include activităţi de învăţare online pentru fiecare disciplină de studiu”, menţionează ministerul.

Documentul prevede şi o serie de activităţi pe care cadrele didactice trebuie să le desfăşoare în cazul suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ. „Instrucţiunea pentru crearea şi/ sau întărirea capacităţii sistemului de învăţământ preuniversitar prin învăţare online mai prevede şi faptul că la reluarea activităţii de predare-învăţare-evaluare în unităţile de învăţământ, activitatea suport pentru învăţarea online poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă cu acordul elevului sau al părintelui/tutorelui legal”, informează ministerul. Totodată, unităţile de învăţământ vor realiza planuri de recuperare şi planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activităţile de învăţare online. Acestea vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here