Creștinii ortodocși din toată lumea au sărbătorit anul acesta un altfel de Paște… unul mai neobișnuit ca niciodată. În Săptămâna Mare, preoții au slujit în bisericile goale, iar tristețea a fost cu atât mai mare cu cât în Vinerea Mare, prohodirea Mântuitorului a fost asistată în lacrimi, de la balcoane. Dacă în anii trecuți, oamenii se înghesuiau în noaptea de Înviere pentru a lua Lumina Sfântă de la preoți, anul acesta Lumina a fost adusă de slujitorii Domnului la casele credincioșilor și în scările de bloc. A fost primul an în care persoanele dragi care își dorm somnul de veci n-au mai fost vizitate la mormânt de rude sau de prieteni… A fost un Paște despre care se va face, poate, vorbire într-un timp îndepărtat. Va fi o filă de istorie.
Vinerea Mare
În Vinerea Mare, zi de rugăciune și de post negru (pentru cine a putut să țină), preoții din Focșani au început Denia în jurul orei 18:00 în absența enoriașilor. Prohodul Domnului, slujba care amintește de punerea în mormânt a Celui care avea să zdrobească capul morții, a arătat diferit… preoții au cântat în biserică doar împreună cu dascălul și oamenii de bază ai lăcașului de cult, în timp ce, timizi, oamenii au ieșit la geamuri sau la balcoane. „Nu participă decât cei din biserică: eu, dascălul, epitropul și paraclisierul. Cei din jurul bisericii au posibilitatea să asculte slujba de la difuzoarele de afară, din balcon. Acum, cântăm Prohodul Domnului pe două stări, eu o stare, cântărețul o stare. Înconjurăm biserica, cu Sfântul Epitaf și, în față, cu Crucea răstignirii. Din păcate, anul ăsta, nu există posibilitatea aceasta, ca oamenii să treacă pe sub masă. Altă dată, erau foarte mulți dintre credincioși care, după Prohod, se împărtășeau, ținând înainte post negru. Dar acum, fiind și situația dată, se va renunța”, ne-a explicat preotul Valeriu Tufaru, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae”- Nou din Focșani.
„Deschideți, e părintele!”
Într-un colț stingher de balcon, un bătrân se închină și privește înlăcrimat spre cer… este poate primul an în care se simte mai neputincios ca oricând. Cu biserica la doi pași, nu poate veni în Casa Domnului. Din când în când își mai șterge lacrimile de pe obraz cu mâneca, dar durerea din suflet cine să i-o șteargă?!
„Ca niciodată, când făceam slujba serile trecute, cineva mi-a dat mesaj și mi-a spus: «Părinte, dați puțin boxa mai tare, să ascultăm și noi slujba!». Vedeți, când nu are ceva, atunci simte nevoia mai mult omul”, mai spune pr. Valeriu Tufaru.
Dacă oamenii nu au putut merge, din motive de siguranță, la biserică, a venit biserica la ei. În Sâmbăta Mare, preoții le-au dus credincioșilor pâinea sfințită, numită și „paști” . Dar nu singuri, ci cu ajutorul câtorva voluntari care, obligatoriu, au purtat măști, mănuși de protecție și un semn distinctiv prin care se legitimau drept reprezentanți ai bisericii.
Bucuria oamenilor a fost cu atât mai mare, cu cât au aflat că în aceeași seară, cu câteva ore înainte de Înviere, vor primi și Lumina Sfântă. Cum? La fiecare scară de bloc sau casă care aparține unei parohii, aceiași voluntari, însoțiți de preoți, au lăsat câte o candelă aprinsă. „Voluntarii noștri vor merge în toate scările de bloc arondate parohiei și vor duce pasca credincioșilor. Am împărțit parohia în sectoare și fiecărei echipe de voluntari, îi revine câteva scări. Oamenii care merg, vor avea ecuson asupra lor cu numele, numărul de contract de voluntariat și numele parohiei, cu ștampila și sigiliul parohiei, vor fi echipați cu măști și mănuși, conform reglementărilor, și vor oferi pasca numai celor care doresc. De fapt, asta-i menirea preotului. Oamenii se bucură când văd că mergem la ei”, ne-a spus înainte de Înviere preotul Tufaru.
„Ah, de când nu l-am mai văzut pe părintele meu drag!”
Un vecin a venit să ne aducă Lumina. „Haideți că mi-a adus părintele și v-am adus și vouă!”, spunea, cu un ochi râzând și unul aproape înlăcrimat, bătrânul. În același timp, la câteva case distanță, preotul Aurel Boțan, protoiereu al Protoieriei Focșani I, striga din poartă-n poartă vestind că a venit cu Lumina.
Prin prezența sa în mijlocul credincioșilor, preotul a adus cu el nu doar Lumina Învierii, ci și bucuria revederii. „Ah, de când nu l-am mai văzut pe părintele meu drag!”, exclamă un enoriaș atunci când îl întâlnește pe părinte în zona blocurilor de la Pompieri. Preotul, împreună cu un voluntar, a străbătut în lung și-n lat străzile pe care locuiesc credincioșii care aparțin de Parohia „Sfântul Nicolae” – Vechi, până spre seară, când picăturile de ploaie au început să curgă din înaltul cerului.
La fel a procedat și pr. Valeriu Tufaru: „Lumina o primim de la Ierusalim. Eu am orânduit ca în fiecare scară de bloc să merg alături de voluntari și vom suna de jos, de la interfon, pe cei care locuiesc acolo, și le vom lăsa câte o candelă din partea bisericii, aprinsă, și cu un mesaj lăsat din partea mea cu: «Hristos a Înviat!» și câteva cuvinte de binecuvântare; după care ei vor coborî și își vor lua lumină. În total ar trebui să ajungem la aproximativ 500 și ceva de apartamente, ceea ce înseamnă cred că vreo 35 de scări”.
Aproape ca în fiecare an, în seara de Înviere cerul „plânge”… să fie lacrimi de bucurie datorate izbăvirii triumfătoare a Mântuitorului în lupta cu nemiloasa moarte? Sau lacrimi de suferință pricinuite de această grea încercare, numită COVID-19, prin care trec oamenii?!
Mesaj cu ochii în lacrimi
I-am cerut părintelui să le transmită un mesaj credincioșilor, iar, pentru câteva secunde, a fost tăcere… „Mesajul meu pentru enoriași este unul de pace, de bucurie… Să trăim sărbătorile ca și cum am fi în biserică, și să facem din casele noastre o mică bisericuță. Noi ne-am făcut datoria ca și cum biserica ar fi fost plină pentru că, în primul rând, este Dumnezeu care ne vede, și sunt sfinții care sunt reprezentați în icoane. Am fost și suntem cu gândul la credincioșii noștri pe care i-am pomenit și pentru care ne-am rugat ca Dumnezeu să-i ferească de boală și să le dăruiască sănătate, putere, răbdare și încredere că vor veni vremuri când vom fi împreună în rugăciune. Chiar și acum suntem împreună în rugăciune, pentru că suntem cu gândul unul la ceilalți, dar vom fi și fizic împreună”, a conchis preotul Valeriu Tufaru.
„Veniți de luați lumină!”
Anul acesta, preoții nu au mai avut cui să spună: „Veniți de luați lumină!”, pentru că niciun enoriaș nu a fost la slujbă, nu s-a îmbulzit nimeni să ia primul Lumina, nimeni nu a mai mers să aprindă o candelă la căpătâiul celor trecuți în rândul drepților și nimeni nu a mers în vizită la rude sau la prieteni în zilele de Paști. Cel puțin așa a fost recomandat.
Seara Învierii a fost mai tristă ca oricând. De ce? Departe de familie, gândurile s-au îndreptat spre bunica mea care mă așteaptă acasă de mai bine de două luni. Pentru prima dată de când am început să fac primii pași, n-am mai mers împreună la biserică, și nici la mormântul bunicului ca să-i aprindem o lumânare și să-i spună bunica cât de mare m-am făcut.
Inițial am avut o reticență în a o suna pentru că, deși doar așa ne-am „întâlnit” în ultima perioadă, știam că inevitabil va plânge la celălalt capăt al firului. Totuși, am sunat-o și mi-a spus că la miezul nopții a venit un voluntar să-i aducă Lumină. A înțeles că trebuie să rămână acasă și a înțeles și de ce nu ne putem vedea. Așa a fost Paștele din acest an. Sperăm că nu va mai fi un altul la fel.
Hristos a înviat, oameni buni! Să ne revedem cu toții sănătoși. Împreună, dar separați, suntem puternici!
