Fericitul şi blândul arhimandrit Benedict, aşa cum este numit în „Patericul Românesc” (arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011), s-a născut la 21 octombrie 1904, în Domneşti, Vrancea. A absolvit Seminarul teologic din Galaţi (1919-1926), facultăţile de teologie ortodoxă din Bucureşti (1926-1927) şi Strasbourg (1927-1932), cu echivalare la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi cea din Chişinău (1935). Şi-a luat doctoratul la Bucureşti în 1946, cu teza: „Doctrina răscumpărării în imnografia Bisericii „. Călugărit la Mănăstirea Noul Neamţ – Basarabia (1934), a fost hirotonit ierodiacon (1934) şi ieromonah (1936), iar mai târziu a fost hirotesit arhimandrit (1939).
A fost prefect de studii la Internatul teologic din Cernăuţi (1936), profesor şi spiritual la Liceul seminarial din Bălţi (1938-1940), preot la Catedrala patriarhală din Bucureşti (1940-1944). În ianuarie 1944 a fost ales episcop de Hotin, dar nu a fost recunoscut de autorităţile vremii. După 1944, a fost duhovnic la Academia teologică din Arad (1944), asistent la Facultatea de Teologie din Bucureşti (1944-1948), vicar patriarhal (1949-1950), profesor la Seminariile teologice din mănăstirea Neamţ (1950-1954) şi Bucureşti (1958), preot la Catedrala patriarhală (1954-1958 şi 1964-1974).
În perioada în care a slujit la Catedrala patriarhală din Bucureşti a devenit un mare povăţuitor, mai ales pentru studenţi şi intelectuali. „Având suflet râvnitor pentru Hristos, a practicat rugăciunea inimii şi a îndemnat pe mulţi la o trăire înaltă duhovnicească”, spune arhimandritul Ioanichie Bălan.
Între anii 1954-1958, a fost închis din motive religioase: „împreună eu cei mai buni preoţi, profesori şi călugări din ţară, răbdând toate cu multă bărbăţie” („Patericul Românesc”). În 1974 s-a retras în obştea Mănăstirii Cernica, unde a continuat viaţa sa duhovnicească de taină, în rugăciune, în liturghie şi în adânc de smerenie. Tot aici a lucrat mai mulţi ani la diortosirea celor patru volume de Proloage, tipărite la Mănăstirea Neamţ în anii 1854-1856, cărţi care aveau să vadă lumina tiparului după trecerea sa la Domnul, în 12 iunie 1990.
Ajuns la vârsta de 86 de ani şi fiind bolnav, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos în acelaşi adânc de smerenie, împăcat cu sine, cu toţi oamenii şi cu însuşi Dumnezeu, Căruia I-a slujit cu atâta bucurie, dăruire şi blândeţe.
(surse: „Patericul Românesc” 1, arhimandrit Ioanichie Balan; Ediţia a VI-a, revăzută şi îngrijită de arhimandrit Petru Bălan; Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011; Dicţionarul Teologilor Români, pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, 1996).
