Dacă nu am avut zăpadă de Crăciun, măcar de Paște să avem! Deși este primăvară, iată că în seara asta, în Sfânta Marți din Săptămâna Mare, la Jitia și Vintileasca, ninge! Ninge, bate vântul, este frig, exact ca într-o seară de iarnă.
Conform informațiilor primite de la viceprimarul comunei Vintileasca, Tudorel Vâlcociu, în decursul zilei de astăzi, a fost înnorat, a plouat puțin și acum pe seară, a început lapovița. Viceprimarul a spus că de o oră, ninge ca în plină iarnă, zăpada acoperind iarba verde și pomii aproape înfloriți.