Situația la nivelul județului Vrancea – Instituția Prefectului, județul Vrancea :
În județul Vrancea, în data de 11 aprilie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 2043 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 389 persoane, iar 360 în carantină la domiciliu, deoarece în momentul inregistrării nu existau spații disponibile. La aceștia, pe toată durata carantinării, IPJ și IJJ organizează în comun dispozitive specifice pentru verificare.
În cadrul acțiunilor desfășurate de structurile MAI, au fost verificate în ultimele 24 de ore 1170 de persoane, privind modul în care este respectată măsura autoizolării. De asemenea, în urma acțiunilor întreprinse de polițiști, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și reprezentanți ai Poliției Locale, cu sprijinul forțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale- Garnizoana Focșani, au fost aplicate 330 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 488.700 lei, persoanelor care nu au respectat dispozițiile Ordonanțelor Militare privind restricțiile de circulație.
Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea a executat 24 misiuni cu 77 pompieri și 10 autospeciale astfel:
– 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 1 misiune cu 8 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 1 misiune cu 5 pompieri pentru asigurarea transmiterii situațiilor numerice și nominale cu persoanele izolate la domiciliu, respectiv carantinate către instituțiile cu atribuții la nivelul județului;
– 3 misiuni cu 8 pompieri și 2 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția spitalelor Focșani și Vidra, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor care se prezintă la UPU-SMURD/CPU precum și la centrul de triere;
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea a efectuat 89 misiuni cu 138 de cadre și 34 mijloace auto astfel:
– 42 misiuni verificare persoane izolate la domiciliu (9 secții de poliție rurale și 5 orașe) cu 42 jandarmi;
– 22 misiuni asigurare ordine publică centre carantină cu 44 jandarmi;
– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurarii fluxului informational-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea cu 2 jandarmi;
– 4 misiuni de asigurare a ordinii publice în zona de triere a persoanelor sosite din străinătate cu 2 jandarmi din cadrul IJJ Vrancea și 8 jandarmi din cadrul Gr. J. M. Bacău;
– 8 misiuni de monitorizare a zonelor, parcărilor și stațiilor de combustibil, stabilite ca puncte de staționare pe traseele de deplasare/tranzit a convoaielor internaționale de transport marfă/persoane cu 8 jandarmi;
– 2 misiuni însoțire transport persoane în tranzit cu 4 jandarmi;
– 3 misiuni de însoțire transport persoane către centrele de carantină cu 6 jandarmi;
– 6 misiuni rezerve de intervenţie integrate in dispozitivul mixt cu 12 jandami;
– 1 misiune punctuală în cooperare cu efective ale I.P.J. Vrancea pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza de competenţă a Secţiei de Poliţie Rurală Adjud cu 10 jandarmi;
Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a efectuat 145 misiuni cu 260 de cadre și 89 mijloace auto astfel:
– 62 misiuni privind verificarea prin măsuri specifice a respectării măsurilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină;
– 28 misiuni de depistare/reținere persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare/carantină;
– 33 misiuni de verificare a S.C./P.F.A a interdicțiilor impuse pe timpul stării de urgență;
– 2 misiune privind acțiuni/controale în domeniul combaterii criminalității economice;
– 8 misiuni privind fluidizarea circulației/escortarea convoaielor/coloanelor auto;
– 1 misiune sprijin D.S.P. Vrancea;
– 11 alte misiuni.
Alte structuri
Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat 14 de misiuni cu 37 cadre și 7 mijloace auto:
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru centralizarea, actualizarea si raportarea tuturor datelor specifice privind persoanele izolate;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru centralizarea, actualizarea si raportarea tuturor datelor specifice privind persoanele carantinate;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru evidența rezultatelor anlizelor biologice COVID-19;
– 2 misiuni cu 15 cadre medicale și 7 auto pentru distribuirea produselor alimentare persoanelor din toate centrele de carantină din județ;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru schimbarea lenjeriei;
– 3 misiuni cu 2 cadre medicale pentru prelevarea de probe biologice persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu, SAJ, dispecerat SAJ;
– 96 misiuni cu 10 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice persoanelor care au calatorit in zone cu risc /contactii acestora;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru introducerea in carantina a unui numar de 28 persoane si 25 persoane carantina la domiciliu ;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru scoaterea din carantina;
– 7 misiune cu 4 cadre medicale pentru introducerea in carantina la domiciliu a unui numar de 40 persoane;
– 1 misiune cu 11 cadre medicale pentru eliminarea deseurilor din spațiile de carantina din județ;
– 1 misiune cu 2 cadre sanitare pentru efectuarea anchetelor epidemiologice pacientilor pozitivi internati la boli infectioase ;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru Ancheta epidemiologica la VEF S.A. FOCSANI;
– 1 misiune cu 2 cadre sanitare si un voluntar pentru efectuarea anchetei epidemiologice la pacienti Spital Militar Focsani
– 1 misiuni cu 1 cadru medical pentru distribuirea echipamentului de protecție și dezinfectanților pentru centrele de carantină.
Ministerul Apărării Naționale a executat 12 misiuni cu 22 militari si 10 mijloace auto astfel:
– 8 misiuni privind patrularea în comun de către structuri MApN și structurile MAI pentru respectarea prevederilor Ordonanței militare nr. 3, cu 16 militari și 8 mijloace auto URO VAMTAC S3 in Focșani;
– 2 misiune privind patrularea în comun de către structuri MApN și structurile MAI pentru respectarea prevederilor Ordonanței militare nr. 3, cu 4 militari și 2 mijloc auto URO VAMTAC S3 in Adjud;
– 2 misiune privind asigurarea pazei la obiectiv Camera de Conturi Vrancea cu 2 militari.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
Informații ofciale pot fi obținute accesând și site-urile www.stirioficiale.ro, www.datelazi.ro și www.cetrebuiesăfac.ro.
LA NIVEL NAȚIONAL – Ministerul Afacerilor Interne, România
?De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.977 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 92 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
?Până astăzi, 11 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 5.990 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 758 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
?Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 103
2. Arad 229
3. Argeș 51
4. Bacău 65
5. Bihor 83
6. Bistrița-Năsăud 82
7. Botoșani 155
8. Brașov 219
9. Brăila 16
10. Buzău 13
11. Caraș-Severin 48
12. Călărași 35
13. Cluj 177
14. Constanța 155
15. Covasna 91
16. Dâmbovița 30
17. Dolj 43
18. Galați 183
19. Giurgiu 47
20. Gorj 8
21. Harghita 6
22. Hunedoara 254
23. Ialomița 89
24. Iași 107
25. Ilfov 117
26. Maramureș 45
27. Mehedinți 17
28. Mureș 203
29. Neamț 265
30. Olt 11
31. Prahova 39
32. Satu Mare 32
33. Sălaj 13
34. Sibiu 101
35. Suceava 1.614
36. Teleorman 59
37. Timiș 275
38. Tulcea 13
39. Vaslui 38
40. Vâlcea 13
41. Vrancea 116
42. Mun. București 730
TOTAL 5.990
?Totodată, până acum, 282 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman și Gorj, au decedat.
?De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 523 de noi cazuri de îmbolnăvire.
?La ATI, în acest moment, sunt internați 208 de pacienți.
?Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.984 de persoane. Alte 74.233 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
?Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 59.272 de teste.
?În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 558 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.183 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
?Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 366 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
?Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 8.992 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.423.449 de lei.
?În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 694 de cetățeni români sunt în continuare confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 420 în Italia, 196 în Spania, 20 în Franța, 9 în Germania, 37 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia și câte unul în Argentina, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 43 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 9 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.
Cetățenii români confirmați cu noul coronavirus în Tunisia și Indonezia au fost declarați vindecați.
?Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
?Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
?În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
?Până la data de 10 aprilie 2020, au fost raportate 697.732 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
?ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*
Italia 143.626 (+4.204) /18.281 (+612) / 30.455 (+3.964)
Spania 152.446 (+5.756)/ 15.238 (+683) / 55.668 (+3.503)
Franţa 86.334 (+4.286)/ 12.210(+1.341) / 25.195 (+1.754)
Germania 113.525 (+5.323) /2.373 (+266)/ 53.913 (+1.506)
Regatul Unit 65.077 (+4.344) / 7.978 (+881) / 588 (+229)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 10 APRILIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*
1.563.857 (+87.038) /95.044 (+7.228)/ 376.734 (+21.220)
*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 9-10 aprilie 2020