Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834
Ediția: Joi 13 martie 2025 Nr. 6834

A fost închisă și secția de Cardiologie a Spitalului Județean Focșani

 

Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Sf. Pantelimon din Focșani a fost închisă azi după ce un asistent medical a fost depistat ca fiind infectat cu coronavirus, susțin surse medicale. Aceleași surse mai spun că cei patru pacienți, care se aflau internați în această secție, au fost transferați la Spitalul Municipal Adjud. Secția de Cardiologie va fi închisă timp de 48 de ore, timp în care va fi dezinfectată, urmând ca de luni să fie redeschisă.

Directorul DSP Vrancea, Cătălin Graur, a precizat joi, că sunt în derulare anchete epidemiologice la Serviciul de Ambulanță și la Inspectoratul pentru Situații de Urgență după ce doi angajați ai acestora au fost depistați pozitiv cu Covid 19. În urma verificărilor specialiștilor Direcției de Sănătate Publică au rezultat 10 contacți la ISU Vrancea și 12 la Ambulanță. Patru dintre contacți prezentau simptome și sunt internați la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean. Pe de altă parte, miercuri a fost închisă Secția de Nefrologie a Spitalului Județean Focșani, ancheta epidemiologică confirmând că sunt șase contacți.

În ceea ce privește cadrele medicale vrâncene infestate cu Covid 19, Cătălin Graur a spus atunci că sunt 31 de cadre medicale la Spitalul Militar, unul la Spitalul din Adjud și 7 la Spitalul Județean de Urgență Focșani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?