ULTIMA ORĂ! Primarul Misăilă: TREBUIE testate în regim de URGENȚĂ cadrele medicale, angajații MAI, MApN, cei ai Poliției Locale, funcționarii care intră în contact direct cu cetățenii și care își desfășoară activitatea în stradă!

0
2745

 

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PREFECTULUI JUDEȚULUI VRANCEA

Domnule Prefect Berbece Gheorghiță,

În ultima vreme a crescut alarmant numărul îmbolnăvirilor cu COVID-19, atât pe plan național cât și local. Din păcate, în creștere este și numarul DECESELOR, peste 200 de români pierzându-și viața până în momentul de față. Ați recunoscut public faptul că în Vrancea s-au făcut DOAR 338 de teste.

Este INACCEPTABIL atâta vreme cât în fiecare zi și noapte avem sute de oameni care luptă în linia I pentru sănătatea noastră. Mă refer în primul rând la cadrele medicale (din spital și de pe ambulanță), la angajații Ministerului de Interne, cei ai Ministerului Apărării Naționale, cei ai Poliției Locale Focșani, la funcționarii publici care intră în contact direct cu cetățenii și la cei care își desfășoară activitatea în stradă.

TOȚI aceștia TREBUIE testați în regim de URGENȚĂ!

Totodată, vă solicit să urgentați procedurile de punere în funcțiune a aparatului pentru depistarea coronavirusului. Din declarațiile Direcției de Sănătate Publică Vrancea, aparatul a venit și cu 1000 de teste, din care însă în jur de 200 vor fi consumate în momentul pornirii acestuia, celelalte 800 fiind INSUFICIENTE pentru nevoile actuale. În aceste condiții, consider că sunt necesare cel puțin 3000 de teste, pentru a cunoaște starea de sănătate REALĂ a salvatorilor noștri.

Tocmai de aceea TREBUIE să solicitați Guvernului României alocarea fondurilor necesare pentru achiziționarea unui număr cât mai mare de teste pentru COVID-19!

Domnule Prefect, NU vă jucați cu viața acestor oameni!

Gândiți-vă că au familii care se roagă pentru sănătatea lor și îi așteaptă acasă.

Gândiți-vă că de sănătatea lor depinde sănătatea întregii noastre comunități.

Gândiți-vă la toatea acestea când explicați celor ce v-au numit în funcție URGENȚA alocării fondurilor necesare pentru testarea în masă!
Guvernul României TREBUIE să ÎNȚELEAGĂ că este în joc VIAȚA românilor!

sursă text: facebook Cristi Valentin Misăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here