Negrescu: Ministerul Educaţiei transmite, practic, că educaţia online este opţională sau în responsabilitatea școlilor și universităţilor

0
339

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat marţi că Ministerul Educaţiei transmite, prin comunicările realizate în ultimele zile către unităţile de învăţământ, că educaţia online este opţională sau în responsabilitatea şcolilor şi universităţilor. „Prin conferinţa de presă de astăzi şi comunicările realizate, în ultimele zile, către unităţile de învăţământ, Ministerul Educaţiei transmite practic că educaţia online este opţională sau în responsabilitatea şcolilor şi universităţilor. Practic, Ministerul Educaţiei nu face nimic, nu vrea să îşi asume nimic şi nu doreşte nici măcar să îmbunătăţească programele existente, precum Euro 200, folosind fonduri europene. Mai mult, se sugerează că aceste sesiuni online nu fac parte din programa şcolară. Prin acest demers conducerea ministerului arată încă o dată faptul că preferă să nu facă niciun efort pentru a permite integrarea tuturor elevilor şi studenţilor într-un cadru educaţional organizat online”, a scris Negrescu pe Facebook.

El a adăugat că alte ţări cu dificultăţi similare se adaptează. „Italia a lansat un program dedicat educaţiei online, Polonia şi Cehia au implementat măsuri dedicate categoriilor vulnerabile, Danemarca s-a adaptat rapid şi lista continuă. Apelul pentru acces la educaţie pentru toţi, pe care l-am lansat în urmă cu câteva zile, semnat de zeci de europarlamentari, experţi în educaţie şi părinţi, se dovedeşte a fi mai important ca oricând. Din fondurile europene pe care le are la dispoziţie România se pot achiziţiona instrumente de conectare la reţelele online pentru cadrele didactice şi copiii care nu au acces la astfel de soluţii, se poate implementa rapid o platformă online naţională, adaptată la programa şcolară, se poate stimula participarea cadrelor didactice printr-un sistem similar celui realizat pentru personalul medical. Evident că dacă începeau demersurile acum o lună, când a început totul, lucrurile erau deja avansate”, a afirmat europarlamentarul PSD.

Negrescu arată că, în contextul în care perioada de izolare va mai dura cel puţin o lună, „nu ne permitem să ne jucăm cu viitorul copiilor / tinerilor în acest fel”. „Avem nevoie de soluţii şi sunt convins că există în România suficientă expertiză, dar şi multe persoane dispuse să sprijine implementarea lor”, a încheiat Negrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here