AFM prelungește sesiunea de depunere a dosarelor în programul de construire a staţiilor de încărcare a mașinilor electrice în municipii; aprobare pentru Focșani

0
61

Sesiunea de depunere a dosarelor în cadrul Programului „Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ” a fost prelungită până la 30 octombrie 2020, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Până în prezent, în cadrul acestui program au fost aprobate 19 dosare de finanţare depuse de municipiile Zalău, Piatra Neamţ, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu, Oradea, Baia Mare, Focşani, Satu Mare, Reşiţa, Giurgiu, Călăraşi, Slatina, Timişoara, Alba Iulia, Suceava, Galaţi, Braşov şi Deva, pentru un număr total de 142 de staţii cu 302 puncte de încărcare.

Conform AFM, prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ, finanţarea se acordă în procent de până la 90% din cheltuielile eligibile, iar pentru instalarea unei staţii de reîncărcare, AFM finanţează până la 190.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here