Prefectul Berbece n-a avut timp să aducă aparat de testare COVID 19 în Vrancea; era ocupat să urmărească un autobuz

0
2561

Avem un prefect. Penelist, dar nimeni nu-i perfect. Îl cheamă Berbece. Gheorghiță Berbece. Poate nici n-ați fi auzit de el, dacă nu-l făcea „celebru” starea de urgență. Acest reprezentant al Guvernului PNL în teritoriu ar trebui să fie apolitic. Dar după ce ai făcut campanie electorală pentru partidul care gândea la alegeri anticipate când coronavirusul făcea ravagii în Europa, când ai ajuns pe funcție după ce ai fost angajat la cabinetul parlamentar al liberalului „Grindă”, cât de apolitic poți fi? Adică, până și după ce a fost numit prefect, s-a dus la balul liberalilor. Despre ce vorbim?

Ei bine, acest prefect se plânge de resurse minime în gestionarea crizei epidemiologice și subliniază, folosind majuscule, faptul că DSP nu are aparat de testare a persoanelor posibil infectate cu coronavirus.

Acum, e normal să punem întrebări retorice:

Nu guvernarea liberală trebuie să asigure resurse? N-ar trebui ca aceste resurse să fie maxime? Nu dumneavoastră, cei care reprezentați puterea la nivel de instituții județene, ar fi trebuit să insistați și iar să insistați să aibă DSP Vrancea acest aparat atât de necesar?

Nu Ministerul Sănătății, căruia îi este subordonat Spitalul județean Focșani, trebuia să asigure dotarea acestuia cu aparatura necesară? Nu de alta, dar ministerul a refuzat cererea Consiliului Județean de a prelua spitalul.

Și totuși, la inițiativa lui Marian Oprișan, Consiliul Județean a alocat 11 milioane de lei pentru spital, pentru că voi, reprezentanții guvernării liberale, vă mișcați cu viteza melcului. „Cu banii alocați de către Consiliul Județean Vrancea, spitalul a comandat deja Instalația completă de testare COVID-19 Real Time PCR, cu hote, masă specială, pipete, frigidere speciale, centrifugă și 10.000 de kituri de testare. Procedura de achiziție va fi finalizată luni, prin semnarea contractului. Furnizarea, punerea în funcțiune și instruirea personalului medical se vor realiza în maximum 2-3 săptămâni”, au precizat reprezentanții Spitalului Județean.

Și cu toate astea, se aude că prefectul tot sună pe la Secția de boli infecțioase, să întrebe dacă managerul Constantin Mîndrilă asigură cadrelor medicale echipamentele de protecție necesare. Această „preocupare” ar fi trebuit să se manifeste prin demersuri finalizate cu succes la nivel guvernamental și ministerial, nu prin declarații sforăitoare în presa de partid și pe rețelele de socializare.

Dar probabil că n-a avut timp. Îl înțelegem. Trebuia neapărat să urmărească un autobuz, la ceas de seară. Pe 23 martie, când erau deja emise două ordonanțe militare, prefectul Berbece transmitea live pe facebook urmărirea prin Focșani a unui autobuz. L-a urmărit stație cu stație, stradă cu stradă. A afirmat că autobuzul a atins viteza de aproape 70km/oră, ori, stând mereu în spatele autobuzului, presupunem că era viteza pe care a atins-o și mașina prefectului. S-o fi speriat săracul șofer când a văzut că se tot ține o mașină după el prin tot orașul. Înțelegeți așadar ce-l preocupă pe prefectul penelist? A, și, desigur, să se războiască online cu primarul Misăilă și cu presa care nu scrie cum dictează PNL-ul.

Ca să încheiem într-o notă ce caracterizează guvernarea liberală, vă lăsăm cu următorul titlu din Ziarul Financiar: „Cât alocă guvernul pentru susţinerea business-ului. Cu 2% din PIB alocaţi economiei în criza COVID-19, România este la acelaşi nivel cu Tunisia sau Togo, dar mult sub Polonia, cu 6%, sau chiar Cehia care dă 18%”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here