ULTIMA ORĂ! Coronavirus: Ultimele date în Vrancea, în țară și în lume; peste 200 de vrânceni aflați în spațiile de carantină, în acest moment

0
3953

În județul Vrancea, în data de 1 aprilie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică (DSP) 2610 persoane aflate în auto-izolare la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 202 persoane.

Precizăm că informările referitoare la numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor COVID-19 efectuate și numărul de teste COVID-19 efectuate se fac doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.

În cadrul acțiunilor desfășurate de structurile MAI, au fost verificate în ultimele 24 de ore 1700 de persoane, privind modul în care este respectată măsura autoizolării. De asemenea, în urma acțiunilor întreprinse de polițiști, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și reprezentanți ai Poliției Locale, cu sprijinul forțelor militare din cadrul Ministerului Apărării Naționale- Garnizoana Focșani, au fost aplicate 143 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 232.700 lei, persoanelor care nu au respectat dispozițiile art. 5, alin.1 și art. 3, alin. 2, din Ordonanța Militară nr.2 din 21.03.2020, referitoare la condiţiile în care se poate realiza circulaţia persoanelor în intervalul orar 22.00-06.00.

Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vrancea a executat 21 misiuni cu 73 pompieri și 10 autospeciale:
– 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;
– 1 misiune cu 8 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 1 misiune cu 5 pompieri pentru asigurarea transmiterii situațiilor numerice și nominale cu persoanele izolate la domiciliu, respectiv carantinate către instituțiile cu atribuții la nivelul județului;
– 2 misiuni cu 8 pompieri și 2 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția spitalelor Focșani și Vidra în vederea efectuării pre-triajului persoanelor care se prezintă la UPU-SMURD/CPU;
-16 misiuni specifice
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea a efectuat 80 misiuni cu 104 de cadre și 26 mijloace auto:
– 60 misiuni verificare persoane izolate la domiciliu(9 secții de poliție rurale și 5 orașe) cu 60 jandarmi astfel: 52 de jandarmi din cadrul IJJ Vrancea și 8 jandarmi din cadru Gr.J.M. Bacău;
– 3 misiuni asigurare ordine publica centre carantina cu 6 jandarmi;
– 5 misiuni însoțire transport persoane în tranzit, cu 10 jandarmi;
– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurarii fluxului informational-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea, cu 2 jandarmi;
– 3 misiuni monitorizare zone imbarcare/debarcare in statii de transport in comun in Focsani, Adjud, Panciu cu 10 jandarmi;
– 2 misiuni de verificare a agenților economici privind respectarea măsurilor stabilite în ordonanțele militare cu 4 jandarmi;
– 3 misiuni monitorizare zone aglomerate de interes operativ în comun în orașele Focșani, Adjud și Panciu cu 10 jandarmi.
Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a efectuat 126 misiuni cu 268 de cadre și 98 mijloace auto: – 65 misiuni privind verificare prin măsuri specifice a respectării măsurilor impuse persoanelor aflate în izolare /carantină; – 6 misiuni de mentinere a ordinii la unitati spitalicesti de carantina; – 10 misiuni de fluidizare a circulatiei/escortarea convoaielor/ coloanelor auto:
– 31 misiuni de verificare a S.C./P.F.A a interdictiilor impuse pe timpul stării de urgență; – 1 misiune privind acțiuni/controale în domeniul combaterii criminalității economice; – 4 misiuni sprijin DSP Vrancea; – 9 alte misiuni.
Ministerul Apărării Naționale a executat 10 misiuni cu 20 militari si 5 mijloace auto astfel:
– 8 misiuni privind patrularea în comun de către structuri MApN și structurile MAI pentru respectarea prevederilor Ordonanței militare nr. 3, cu 16 militari și 4 mijloace auto URO VAMTAC S3 in Focsani;
– 2 misiuni privind patrularea în comun de către structuri MApN și structurile MAI pentru respectarea prevederilor Ordonanței militare nr. 3, cu 4 militari și 1 mijloc auto URO VAMTAC S3 in Adjud.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență solicită cetățenilor să respecte prevederile ordonanțelor militare, recomandările specialiștilor cu privire la măsurile de distanțare socială și de igienă. De asemenea, le recomandă să se informeze doar din surse oficiale.

Comunicat Instituția Prefectului, județul Vrancea, 1 aprilie 2020

LA NIVEL NAȚIONAL

Până astăzi, 1 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.460 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 252 au fost declarate vindecate și externate (84 la București, 56 la Timiș, 26 la Iași, 21 la Caraș-Severin, 12 la Constanța, 20 la Prahova, 8 la Dolj, 5 la Brașov, 8 la Cluj, 5 la Galați, 2 la Bihor, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba, 1 Argeș).

Totodată, până acum, 85 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Oradea, Ialomița, Bihor și Mureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 215 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 57 de pacienți, dintre care 34 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este deocamdată staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 12.218 de persoane. Alte 119.218 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 26.609 teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 923 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.826 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.247 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 260 de  dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 522 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Polițiștii au depistat, în același interval de 24 de ore, 6.939 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.366.595 lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 196 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 105 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 7  în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 24 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 4 în Spania și unul în Germania, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 31 martie 2020, au fost raportate 386.282 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.  

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAŢI*

Italia

101.739 (+4.050)

11.591 (+810)

  15.729    (+1.109)

Spania

85.195  (+6.398)

  7.340  (+812)

  19.259    (+2.479)

Franţa

44.550  (+4.376)

  3.024  (+418)

    9.522    (+1.558)

Germania

61.913  (+4.615)

  583    (+128)

   16.100    (+2.600)

Regatul Unit

22.141 (+2.619)

  1.408  (+180)

    179        (+8)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 31 MARTIE 2020

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAȚI*

 777.798 (+62.138)

  37.272 (+3.693)

  178.378  (+12.164)

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 30-31 martie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here