Izolarea la domiciliu poate duce la creșterea cazurilor de violenţă domestică, avertizează sindicatul poliţiștilor din Germania

0
117
Members of the City Police patrol during a partial lockdown, as the spread of the coronavirus disease (COVID-19) continues, in Hanau, Germany, March 25, 2020. REUTERS/Kai Pfaffenbach

Ca în multe alte ţări, viaţa în Germania este acum în mare parte limitată la traiul în propriul domiciliu, fenomen care sporeşte riscurile vizând victimele violenţei domestice, potrivit sindicatului poliţiştilor din Germania, GdP, relatează joi DPA. GdP estimează o creştere a cazurilor de violenţă în spaţiul casnic, în timp ce criminalitatea publică va scădea întrucât numărul celor care se vor aventura afară va fi mai mic. Vicepreşedintele GdP, Joerg Radek, a avertizat că ”există infracţiuni care se petrec şi în spatele uşilor închise, cum ar fi violenţa domestică”, adăugând că aceasta este aspectul care îl ”îngrijorează cel mai tare”.

Cancelarul Angela Merkel a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute instituirea unei aşa-numite ”interdicţii a contactelor”, în urma căreia numeroase persoane sunt nevoite să-şi petreacă timpul doar în compania celor cu care împart domiciliul, într-o perioadă care se anunţă totodată dificilă din punct de vedere financiar. ”Situaţia poate reprezenta o sursă de stres ”, a declarat psihologul Anja Stiller, din cadrul Institutului de cercetare în criminologie din Saxonia Inferioară, pentru DPA. Costurile psihologice ale pandemiei de coronavirus şi ale restricţiilor care au urmat pot fi deja constatate în China, potrivit lui Alena Buyx, profesoară de etică medicală la Universitatea Tehnică din Munchen.

Aceasta subliniază că suferinţele psihologice au sporit în această regiune, unde a fost constatată o înmulţire masivă a cazurilor de abuz domestic împotriva femeilor şi copiilor. „Acestea sunt efecte colaterale şi pentru acest motiv trebuie să implementăm restricţiile ţinând cont de cazurile concrete”, a spus Buyx.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here