Amendați de Poliția Locală Focșani pentru că au descărcat ilegal gunoaie, transportate cu căruța

0
598

În urma verificării curățeniei, polițiștii locali aflați în timpul patrulării cu autoturismul de serviciu pe DJ 204D – Șoseaua Suraia pe teritoriul administrativ al municipiului Focșani, au surprins trei persoane de sex masculin, în vârstă de 29 ani, 20 ani, respectiv un minor care nu deține carte de identitate, în timp ce descărcau/abandonau pe un teren agricol diverse deșeuri menajere, de ambalaje, deșeuri provenite din activități gospodărești.

Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de 2000 lei fiecare, pentru nerespectarea prevederilor art. 5 lit h din H.C.L.25/2017 privind obligațiile și răspunderile instituțiilor publice, ale agenților economici, ale altor persoanelor juridice precum și ale cetățenilor privind gospodărirea Municipiului Focșani.

Rugăm pe această cale cetățenii municipiului Focșani să sesizeze astfel de încălcări ale legii la numerele de telefon 0237215005/0237215030 de la dispeceratul Poliției Locale a Municipiului Focșani pentru a putea lua cu celeritate măsurile legale care se impun.

Sursa text și foto: Facebook/Politia Locala a Municipiului Focsani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here